Dacă săptămâna trecută povesteam despre oaspeții de iarnă – păsări mult mai ușor de observat iarna, azi, așa cum am povestit cu Sorin și la emisiunea de miercuri, aș vrea să trecem în revistă măcar o parte din aceste specii, cu accent pe speciile acvatice.
Iarna e un sezon greu pentru păsările care nu migrează spre Africa sau măcar spre sudul continentului european. O parte din ele înfruntă gerul coborând din zonele de munte și deal, mergând în zone de câmpie, o altă parte execută migrații parțiale spre sud pe distanțe uneori apreciabile, stabilindu-se în acele locuri unde găsesc hrană și adăpost.
De aceea, o parte din specii sunt comune (pescăruși, rațe, lișițe sau cormorani, de pildă), altele în schimb vin să ierneze la noi de la distanță mult mai mare, unele venind tocmai de la Cercul Polar de Nord sau din tundra siberiană. Despre rațele ce pot fi văzute iarna la noi vom avea un articol separate în curând, așa că haideți să trecem în revistă mai întâi speciile comune de păsări de apă ce pot fi văzute la noi în sezonul rece.
Lebăda de vară (Cygnus olor)
Una din cele mai mari, implicit și vizibile păsări acvatice ce pot fi văzute iarna la noi. Ele cuibăresc și vara la noi, inclusiv în Văcărești, dar iarna se adună în grupuri mari pe orice ochi de apă nu îngheață.
Contrar opiniei încetățenite, lebedele nu pot procesa alimentele destinate oamenilor, cum ar fi pâinea și alte produse de panificație. Le puteți hrăni iarna cu resturi vegetale (cozi de verdeață de la morcovi, frunze de țelină, sfeclă etc).
Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo)
O altă pasăre acvatică ce poate fi văzută tot anul, dar care iarna se adună în grupuri mari, uneori și cu alte păsări. Cormoranii sunt excelenți înotători și scufundători, prinzând peștele prin urmărire sub apă. Aceasta este deosebirea fundamentală între diversele specii de păsări acvatice: unele sunt ihtivore, consumând preponderent pește, în vreme ce altele sunt preponderent ierbivore, consumând plante acvatice, indiferent de anotimp.
Sunt o specie colonială, inclusiv în afara sezonului de cuibărit, așa că sunt mari șansele să vedeți aglomerări mari de cormorani mari pe luciul apei lacurilor și răurilor care nu îngheață peste iarnă. Chiar dacă penajul variază de la negru lucios la negru spălăcit cu abdomenul albicios, sunt ușor de identificat și deosebit de alte specii de cormorani după ciocul masiv, încovoiat, de culoare deschisă cu pată galbenă, vizibilă inclusive în zbor.
Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus)
Cormoranul mic este cea de-a doua specie de cormoran care cuibărește pe teritoriul României. Talia acestuia este vizibil mai mică decât a cormoranului mare, motiv pentru care sunt deseori luați drept puii acestora. La o privire mai atentă veți vedea însă diferențele: ciocul scurt, tot deschis la culoare, dar lipsit de pata galbenă, spatele cu irizații roșiatice și aspectul general mult mai indesat. Cormoranii mici pot fi văzuți iarna în grupuri de zeci de indivizi pe Dâmbovița, în Văcărești, Herăstrău sau Lacul Morii.
Lișița (Fulica atra)
Tot de culoare neagră, dar, datorită aspectului îndesat imposibil de confundat cu cormoranii este lișița. Des confundată cu alte rațe de culoare închisă (despre care am promis ca voi povesti în curând), este tot o specie acvatică, comună în România. Iarna, lișițele se adună în cârduri de zeci, uneori sute de indivizi și iau cu asalt apele rămase neînghețate, inclusiv pe lacurile din localități.
În București puteți vedea lișițe iarna pe aproape orice luciu de apă, astfel că puteți vedea lișițe dacă vă veți plimba prin orice cartier al Capitalei, indiferent de parcul ales. Aidoma rațelor, lișițele se hrănesc cu vegetație acvatică, dar nu refuză nevertebrate acvatice sau chiar pești mici când au ocazia, hrănindu-se preponderent prin scufundare. Și lișițele se pot amesteca iarna cu alte specii, așa că fiți atenți peste ce surprize dați…
Notatița cu cioc lat (Phalaropus fulicarius)
Uitându-vă la această fotografie, ați putea crede că lișițele fac casă bună cu pescărușii. Doar că… nu e vorba de un simplu pescăruș. O privire ageră va distinge desenul de pe cap și ciocul tipic al unei specii care nu are ce căuta iarna pe lacurile din București. Este vorba de o specie destul de rară de notatiță, notatița cu cioc lat, care cuibărește în nordul Rusiei, aproape de Cercul Polar de Nord, iar carierele de iernare sunt pe coasta vestică a Africii. Deci, nici aici, nici aici, vorba reclamei.
Acest exemplar a ratat, probabil, culoarul de migrație clasic ce ocolește pe la nord de continent Europa, astfel că săptămâna trecută mi-a permis să mă apropii suficient de mult de el să-l fotografiez de aproape. Este o specie de talie mică, cu o agilitate care pune în dificultate fotograful de natură, și care are o diferență de penaj mai mult decât evidentă: de primăvara până toamna pasărea este de culoare roșiatică, în vreme ce iarna se metamorfozează și devine alb-cenușie, pentru a se camufla mai bine și a se ascunde de prădătorii aerieni și nu numai. Iată așadar că o simplă plimbare pe malul lacului din cartier (Crângași, de această dată) poate furniza întâlniri faunistice de gradul trei.
Eiderul (Somateria mollissima)
Nu puteam să includ o singură raritate în acest articol, dar nu i-am spus din emisiune lui Sorin, să nu se lase pe tânjală. Eiderul este un alt oaspete venit din nordul continentului European de această dată. Deși nu sunt multe semnalări, pe coasta Mării Negre se văd regulat 2-3 exemplare pe iarnă în ultimii ani, aceste păsări, și ele ihtivore, mulțumindu-se și cu guvizii autohtoni, nu doar cu haddockul de pe coastele Scoției sau Scandinaviei, unde poate fi văzută cu regularitate această pasăre. Dar nu e mai fain să fotografiezi eideri la Năvodari? Estee!!
Sigur că sunt departe de a fi epuizat speciile acvatice de iarnă de la noi. Săptămâna viitoare avem o nouă ediție a păsărilor de iarnă, așa că țineți aproape și baftă la noi semnalări de faună!
