Nu-mi place Snapchat-ul. Nu i-am înțeles rostul din prima secundă în care l-am instalat, la sugestia entuziastă a unui amic stabilit în Londra. La noi încă nu ajunsese, pe vremea aceea, microbul. Cum toate lucrurile bune ajung târziu pe meleagurile noastre, cam la fel e și cu cele inutile. Adică orice ajunge la noi cu viteza unui colet internațional cu care se joacă leapșa angajații poștei române.
Chițibușenia aplicației, cu fotografiile pe care le trimiți și dispar imediat după ce au fost vizualizate o dată, s-a dovedit o mană cerească pentru toți cei care ardeau de nerăbdare să trimită în privat poze deocheate dar le era târșă să nu care cumva să ajungă celebri și, implicit, șantajați. O altă caracteristică a Snapchat-ului, probabil cea care l-a făcut atât de popular, este reprezentată de filtrele disponibile (pe care acum le găsim și la mult mai indispensabilul feisbuc). Pentru că ei știau de mult cât te-ai perpelit nopți întregi, luptându-te cu o insomnie cruntă, gândindu-te cum ar fi dacă ai vomita curcubeie de fiecare dată când deschizi gura. Și au creat o aplicație pentru asta, ca să nu trebuiască s-o faci tu.
În fine, ce îmi place de fapt este Ingrid Michaelson, pe care am descoperit-o omagiind Simply Iressistible a lui Robert Palmer printr-o melodie ce invită, într-un mod contagios de vesel, la acceptare și îmbrățișarea diferențelor de gen și preferințe sexuale. Așa că am mai ascultat-o, iar acum doi ani, Michaelson a lansat videoclipul oficial al melodiei Hell No, filmat de către artistă folosind exclusiv aplicația mai sus menționată, pe parcursul a câtorva săptămâni. Poate că acestă recomandare de videoclip nu se ridică la înălțimea precedentelor, cu imagini complexe, în hd, cu mesaje subliminale sau cinematografie impecabilă, dar pentru mine personal, e o gură de aer proaspăt. Este o melodie solară, jovială, ludică, care nu se ia deloc în serios, iar clip-ul reflectă fix asta. E lejer, ca o după-amiază caldă petrecută într-un parc cu multe tobogane și castele gonflabile (în care nu ai voie să te joci pentru că ești mai înalt decât un copil de 14 ani).
Ulterior, Michaelson a lansat un al doilea videoclip pentru această melodie, după ce și-a găsit inspirația în spectacolul pus în scenă de către compania de teatru Deaf West – Spring Awakening –, din cadrul ceremoniei de acordare a premiilor Tony 2016. Așadar, artista a filmat șase persoane cu diferite probleme de auz, de la deficit minor la surzenie completă, interpretând versurile melodiei în ASL (American Sign Language). Pentru curioși, aici.
