Încerc să fac echilibristică și să laud o inițiativă a unui restaurant bucureștean fără a-i face publicitate în sensul larg acceptat. Săptămâna trecută, Gastrolab a organizat primul eveniment dintr-o serie cât mai lungă, sper eu, de asociere a fructelor de mare cu spumante de calitate. Gazdele susțin că fructele de mare sunt aduse proaspăt, în aceeași zi, tocmai din Oceanul Atlantic, din Bretania. Iar eu aș putea confirma că promisiunea a fost onorată. Am comandat pentru început un platou de stridii, iar gustul sărat de mare era încă acolo, foarte pregnant, completat de o cremozitate divină. Prospețimea e un element cheie în savurarea acestor delicatese, și am putea spune că a fost bifat cu succes; al doilea element ar fi asocierea cu un vin de calitate; și de data aceasta, gazdele s-au achitat cu succes de promisiune, lista de vinuri conținând spumante de calitate cu prețuri foarte apropiate de cele dintr-un wine shop, ba chiar și fără aplicarea unui cork fee; restaurantul este gândit, cumva, în jurul vinului și a filozofiei asocierii preparatului cu un vin pe măsură; regula adaosului de 300% (cvasirăspândită) nu face decât să alunge clienții sau să-i îndrepte către vinurile de calitate inferioară, care nu pot ține piept unui preparat de calitate; restaurantul oferă și varianta vinului la pahar, foarte la îndemână, și larg răspândită în stăinătate (cum altfel poți testa cât mai multe soiuri si regiuni dacă ar trebui să platești pentru întreaga sticlă plus o marjă consistentă?)

Revenind la stridii, pe acestea le-am consumat ca atare, fără măcar să folosesc sosul mignonette propus de chef. Chiar dacă se mai consumă și prăjite sau la abur, aceste moluște pot fi savurate cel mai bine dacă  sunt crude, cu puțină zeamă de lămâie. Însă chiar și aceasta te poate împiedica să primești întreaga savoare, așa că un pahar de vin cât mai sec, fără zahăr rezidual, ar putea fi completarea ideala; bineințeles, până la urmă, e o chestie personală de gusturi și de încercări. Am ales un spumant românesc din Ardeal, pe care îl lăudaseră mulți și pe care nu îl mai testasem. Crama Carastelec este o investiție recentă, cumva dedicată obținerii vinurilor spumante de calitate, iar acest Blanc de Blancs Carassia  (vin alb obținut din struguri albi) chiar a confirmat așteptarile, cu atât mai mult cu cât a fost aruncat în luptă încă de la primele recolte și a concurat cu alte spumante la Campionatul Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante, unde a primit medalie de aur în 2018. Cremozitatea specifică unei șampanii bune a facut pereche bună atât cu stridiile cât și cu textura delicată a cocktailului de creveți (și aceștia au bifat garanția prospețimii).

Dacă aciditatea din spumante e prea mult pentru stomacul vostru, căutați un Chardonnay nebaricat (de preferat Chablis), un Sauvignon Blanc în stilul Lumii Vechi (de preferat Sancerre) sau chiar un Vinho Verde ieftin și bun, un excelent însoțitor al fructelor de mare. Unii susțin că și un stout bun ar face față, dar n-am încercat încă. Poate data viitoare, daca îmi recomandați un stout bun produs în România (cu berea craft joc înca la juniori).

Probabil sunt mai multe locuri unde poți găsi stridii proaspete, care cu siguranță merită aplaudate și susținute pentru eforturile de a lista aceste preparate; până la urmă e mai ieftin și mai elegant să ai o experiență culinară la tine în oraș decât prin lume. Vă încurajez să susțineți inițiativele lor pentru că, fără noi, gurmanzii și căutătorii de experiențe culinare, gazdele nu pot susține costurile cu listarea acestor delicatese extrem de perisabile.

P.S.: M-am grăbit să consum stridiile, să nu se răcească și am făcut poza la final, cu cochiliile goale 🙂