5 secole de artă europeană se reunesc într-un singur eveniment organizat de Casa Artmark – Licitația de Artă Europeană, inclusiv o selecție din colecția Burileanu-Boroianu. Pentru prima dată în România se scot la vânzare, prin licitație publică, opere de mari dimensiuni realizate în manieră Veronese, Rubens, Teniers sau Boucher. Operele de valoare muzeală din repertoriul artei occidentale datează din secolele XVII-XIX și reprezintă lucrări de atmosferă, portrete, peisaje marine, scene de han sau sculpturi monumentale, iar prețurile de pornire variază între 200 și 4.000 de euro.
O apariție inedită în piața românească de artă este gravura realizată de celebrul pictor și gravor olandez Rembrandt, care semnează lucrarea „Bătrân cu căciulă de blană despicată”. Gravura are un preț de pornire de doar 800 de euro și este un exemplar postum al ediției inițial realizate de Rembrandt în 1640.
Celebrul Karl Kaufmann, cunoscut drept unul dintre artiștii ce foloseau multe pseudonime, acest fapt devenind chiar una dintre trăsăturile creației sale, semnează în licitația din 24 mai 3 lucrări. Cea mai remarcabilă operă este „Viena”, realizată de artistul care semna atât cu nume italiene, cât și germane, precum: Leo Perla, Carlo, C. von Erlach, Henri Carnier, J. Holmstedt. Opera a fost realizată de Kaufmann în urmă cu 128 de ani și are un preț de pornire de 1.800 de euro.
În manieră Veronese este realizată una dintre cele mai valoroase opere ale licitației, „Botezul lui Iisus”. Paolo Veronese este cunoscut pentru lucrările sale pe pânze imense, foarte populate și care descriu subiecte alegorice, biblice sau istorice. Opera din licitația din 24 mai, realizată în manieră Veronese, are un preț de pornire de 4.000 de euro și este realizată după celebra variantă a „Botezului” de Veronese ce a fost achiziționată de Ferdinando al II-lea de Medici în 1667. Marele Duce, pasionat de pictura venețiană, îi va atribui un loc privilegiat în colecția sa.
După Peter Paul Rubens este realizată lucrarea „Mercur și Argus”, una dintre operele importante în cadrul compozițiilor mitologice semnate de renumitul pictor flamand. Pictura, realizată după Rubens cu multă iscusință, către sfârșitul secolului XVII, are un preț de pornire de 1.500 de euro.
Licitația din 24 mai cuprinde și o faimoasă sculptură a admiratului Salvador Dali. Piesa de colecție, realizată în bronz de marele geniu al suprarealismului, are un preț de pornire de 800 de euro și reprezintă un „Autoportret”.
Cele aproximativ 100 de opere de artă europeană pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, dar și online pe artmark.ro. Licitația de Artă Europeană, inclusiv o selecție din colecția Burileanu-Boroianu va avea loc exclusiv online pe platforma Artmark Live, marți, 24 mai, ora 19:00.
Daca vrei baschet tragema de boschet. e destul de lung. 🙂