(P) Icoana Reginei Maria, într-o licitație jubiliară dedicată Centenarului Încoronării

Casa de Licitații A10 by Artmark marchează Centenarul Încoronării, organizând pe 20 octombrie Licitația Jubiliară de Artă și Istorie – România Regală Centenară, a cărei expoziție se deschide astăzi. Momentul istoric care a avut loc acum 100 de ani este reconstituit la Palatul Cesianu-Racoviță prin piese de colecție ori obiecte rare care au aparținut Regelui Ferdinand sau Reginei Maria. Peste 200 de obiecte istorice își fac apariția pentru prima dată într-o licitație publică în România – de la opere de artă, fotografii de epocă ce poartă semnătura olografă a Reginei Maria, documente semnate de capete încoronate, volume cu dedicație, corespondențe importante până la piese care surprind viața cotidiană din perioada regală prin piese de mobilier Neo-Românești, inclusiv din cele realizate în atelierele de la Sinaia pentru care Regina Maria a desenat proiecte.

O apariție excepțională în licitație este icoana „Maica Domnului cu Pruncul” care provine din colecția Reginei Maria. Este cunoscut faptul că Regina Maria a dezvoltat, după Marea Unire, colecția de icoane a Casei Regale, iar piesa din licitația din 20 octombrie a fost oferită cadou, în semn de prețuire, de către Regină, artistei britanice Lilian Mayer cu ocazia vizitei acesteia la Cotroceni în 1930. Piesa de colecție, purtând pe spate o etichetă redactată olograf cu cerneală neagră, în limba engleză: „Luată de pe peretele palatului Cotroceni de majestatea sa Regina Maria a României și oferită domnișoarei Lilian Mayer”, are prețul de pornire de doar 450 de euro. Regina Maria a comandat, de-a lungul timpului, pictoriței Lilian Mayer, mai multe decorațiuni și schițe.

Pasiunea reginei Maria pentru pictură a completat fericit talentul ei literar, ambele recunoscute de contemporani. Așadar, nelipsite sunt și operele realizate de Regina Maria. Pentru prețul de pornire de 1.500 de euro este scoasă la licitație acuarela „Iriși”, realizată în stil Art Nouveau. Alături de lucrarea realizată de Regina Maria este scoasă la licitație și o suită de acuarele florale pictate de Regina Elisabeta a României, întruchipând un Calendar al anului 1899. Piesa extrem de rară, care ilustrează cu generozitate talentul artistic al Reginei, are prețul de pornire de 3.000 de euro. Calendarul de colecție cuprinde 8 file și copertă pictate cu buchețele de flori românești, diferite pentru fiecare lună, iar în interior conține un panseu al reginei, olograf și autografiat, în limba franceză: „Fiecare cântec ce vine din inima mea curată este o laudă lui Dumnezeu!”.

Segmentul militar al licitației este condus de o extrem de rară sabie de cavalerie, model 1876, decorată prin incizare cu Stema României, care a fost folosită de un ofițer român în Războiul de Independență de la 1877. Modelul rar, dinainte de Marea Unire, are prețul de pornire de 600 de euro. Tot din perioada Războiului de Independență este și brățara care poartă inscripția „România Independintă’’. Piesa, care are prețul de pornire de 200 de euro, a aparținut unui veteran al războiului din 1877–1878, și a fost realizată în argint de atelierul Markowitsch & Scheid (alte piese realizate de Georg Adam Scheid se găsesc în colecția Muzeului Național Peleș).

Licitația Jubiliară de Artă și Istorie este completată și de o deosebită selecție de fotografii de epocă care poartă semnătura olografă a membrilor familiei regale – Regina Maria în ziua Încoronării, Regele Ferdinand sau Regele Carol I surprinși în evenimente istorice importante sau alături de mari personalități ale vremii. Fotografiile de colecție au prețuri de pornire între 50 și 500 de euro.

Piesele istorice din cadrul licitației dedicată Centenarului Încoronării pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță. Accesul este gratuit de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00. Evenimentul din 20 octombrie va avea loc la ora 19:00, online pe platforma Artmark Live 2.0. și în sala de licitații a Casei de Licitații A10 by Artmark din str. C.A. Rosetti, nr. 5.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine