(P) O nouă tendință în piața românească de artă

Casa de Licitații A10 by Artmark dă start evenimentelor dedicate artei contemporane actuale. Primul eveniment dedicat segmentului aflat în plină expansiune, denumit „Arta Azi” și care dă expresie trendurilor actuale va avea loc marți, 1 februarie, ora 19:00, online, pe platforma de licitații online Artmark Live.

Piața actuală confirmă, pe de o parte, creșterea interesului colecționarilor pentru segmentul de artă contemporană, atât raportat la componenta ei investițională, cât și, mai ales, la deschiderea către artă a gustului noilor generații, dar și diversificarea-fenomen a vârstelor pasionaților de artă, cu accent pe tinerii colecționari interesați de actual, unic și investițional, care își sporește valoarea în timp, pe de altă parte. În completare, apariția noilor trenduri a fost dictată și de artiștii contemporani, care au făcut, prin intermediul operelor create, legătura între situații din sfera politică, economică sau socială.

În cea mai nouă categorie de licitație lansată de Artmark, dedicată artei contemporane actuale, care reflectă trendurile de azi, în expoziții și în piața noastră de artă, dar mai ales în cea internațională, se regăsesc tinerii artiști români contemporani – Mircea Suciu, Ciprian Mureșan, Mircea Cantor, Felix Aftene, Ana Bănică sau Roman Tolici. Prețul de pornire al operelor create de aceștia este unul conservator, fiind un moment potrivit pentru investiție: 700 de euro este prețul de pornire pentru „Accident în piața Amzei”, semnat Roman Tolici; opera „Dansatori Cueca”, semnată de Ana Bănică, are prețul de pornire de 600 de euro; doar 150 de euro este prețul de pornire pentru „Cronos” realizat de pictorul Felix Aftene.

Accident în Piața Amzei, de Roman Tolici

Arta contemporană a urmat, în ultimii ani, un trend ascendent pe piața românească de artă. În 2021, în acceași perioadă, a avut loc cea mai bună licitație de Artă Contemporană, organizată vreodată de Casa Artmark, înregistrând o rată de adjudecare de 84,4%. Mai mult, anul 2021 s-a dovedit a fi cel mai bun an pentru arta contemporană, Artmark înregistrând vânzări totale de 2,59 miloane de euro. Segmentul artei contemporane în România este condus de artistul Adrian Ghenie. Opera care se află în topul adjudecărilor în 2021, semnată de cel mai râvnit artist român contemporan la nivel internațional, este „Untitled”, care s-a vândut pentru 129.000 de euro.

Operele semnate de artiștii care dictează gustul momentului, din cadrul licitației din 1 februarie, pot fi admirate la parterul Palatului Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00 sau online pe artmark.ro.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine