În ape tulburi se naște dorul de limpezime.
Mă gândeam zilele trecute la un paradox legat de cercurile restrânse, de sferele unde muritorii de rând nu au acces. Poate doar intuitiv. De unde și interminabilul ”serial conspiraționist”…
Cu cât un grup e mai select, mai privat, mai închis, cu atât e mai dogmatic în esență. În primul rând prin izolaționismul elitist (ca apărare desigur) și prin vanitatea celor care fac parte din el, fiindcă ei cred că știu ce fac.
Iar paradoxul e simplu: apa stătută se bâhlește, spațiile izolate se împut. Dar tocmai acolo, în mediul închis apare floră bacteriană exotică, ”microorganismele dubioase”, ”molimele conceptuale latente”. Și tocmai cercurile închise și ”îmbâcsite” promit ”aerisire” și schimbare!
Desigur, vorbim de mediile în care s-au născut marile ideologii, care la rândul lor au dus (și) la războaie și genocid. Aici din nou un paradox: războaiele sunt adevărate trambuline pentru progresul tehnologic, pentru farmaceutică, medicină etc etc.
Poftim! De unde credeți că s-a luat și supărătoarea expresie: ”Răul necesar”?
