Cei mai inteligenți încearcă acum cea mai simpatica și agreabila formă a urii de sine, mahmureala.
Profunzii, cei situați ”dincoace” de fapte, tot mai puțini și tot mai fără glas, se gândesc la reabilitarea unor jocuri fără plasă ”dincolo” de prudentza socratică.
Psihicii știu, măcar pe urma escrocului din Viena, că diluarea responsabilității în alegerile comunității este sursa și resursa de integritate mintală.
Dăscălimea de bun simț și bune maniere află și ea odată cu tot satul că dialectica este epuizată.
Trotskistii, pe cât de impostori pe atâta de proști, încă încearcă să priceapă de ce Hollywoodul n’a mers pe mâna sângeroasei revoluții permanente încarnată de Daenerys Targaryen.
Rareșiibogdani, categorie nouă, insolent hotărâtă, ”Mințile cele întâi și de frunte / Alcătuind o nouă cetate / Că s’acum la Paris cei din munte”, îmi par a fi singurii care stăpânesc firele acestei narațiuni în care ”oamenii, deși sînt la nivel individual niște ticăloși, reprezinta colectiv un grup cât se poate de decent: iubesc moralitatea.”
Peisajul nostru uman, când vălurit, când mocirlos, mai are posibilități, răbdare și tutun; arătările se vor arata.
