Foto 0

de Doru Panaitescu

Și sau retur, şi sau invers, ar trebui continuat titlul. După articolele referitoare la migrația păsărilor, am primit întrebarea firească: dar speciile de păsări migratoare de ce nu migrează în America? Și nici nu știți câte bătăi de cap poate să dea o întrebare atât de simplă, așa că am pregătit un răspuns complicat, sub forma acestui articol.

Da, continentul nord-american și Europa impart o serie de specii comune, majoritatea tipice zonei boreale, cu precădere specii acvatice și marine, dar fără a se limita la acestea. O parte din ele sunt specii comune pe ambele continente, în vreme ce altele pot ajunge accidental (pe căi naturale sau cu largul concurs al omului). Dar să nu anticipăm.

Mai jos, trecem în revistă o mică parte din aceste păsări, împreună cu particularitățile de migrație ale acestora, interesante pentru că diferă datorită dispunerii continentului american între cele două oceane.

Ciuful de pădure (Asio otus)

Acest simpatic cocoloș de pene este o specie de bufniță răspândită pe un areal vast și pe continentul american. Exact ca la noi, și ciufii din America ierneaza in zone sudice cu climă blândă, adunându-se în colonii de iernare de până la 100 de indivizi, exceptional și mai mult.

Ciufii de pădure tolerează destul de bine prezența oamenilor, o bună parte din aceste colonii fiind în parcuri și grădini cu deranj mic sau moderat. Fiind printre cele mai simpatice strigiforme, ele sunt deliciul copiilor, asa că profitati de aceste colonii pentru a le arata iarna copiilor păsări de pradă nocturne în mediul lor natural.

Uliul porumbar (Accipiter gentilis)

Un alt prădător obișnuit al ambelor continente, inclusiv în orașe, este acest vânător perfid, spaima tuturor păsărilor de talie mică. Acesta este prezent și în Europa și în America de Nord, iarna hoinărind spre sudul SUA și nordul Mexicului.

Șorecarul încălțat (Buteo lagopus)

Deși în America numărul de specii de șorecar depășește cu mult numărul de specii europene, unele sunt comune ambelor continente. Iarna, acest predator specializat pe șoareci și alte rozătoare își modifică atât dieta (consumând inclusiv cadavre) cât și arealul, migrând spre centrul și estul Statelor Unite.

Stârcul de cireadă (Bubulcus ibis)

Acesta este, poate, cel mai hoinar stârc din lume! Prezent pe aproape toate continentele, stârcul de cireadă este prezent în sudul SUA și golful Mexic. Este un stârc ușor de văzut în zona cirezilor de vite, unde consumă insectele atrase de turme din zona fermelor și pajiștilor.

Stârcul de cireadă este specie migratoare pe teritoriul SUA, iarna migrând spre sud, în Florida, Mexic, în Cuba sau Bahamas, unde se amestecă cu populațiile sedentare de aici.

Pescărușul negricios (Larus fuscus)

Trecem ușor ușor spre speciile tributare coastei litorale, unde acest pescăruș poate fi văzut în special iarna, când coloniile de iernare au sute sau chiar mii de indivizi. Aceștia prefer zonele de lângă Oceanul Atlantic, specia nefiind prezentă pe coasta Pacificului. East Coast Customs, ediția cu pescăruși.

Dar nu aveți de căutat mult după ei. Aceștia iau cu asalt marile orașe de la Atlantic, consumând iarna din gunoaie și fiind, pe alocuri, o pacoste pentru localnici sau pescari prin poluarea fonică și excrementele lor acide.

Gârlița mare (Anser albifrons)

Ruda mai mare și mai tărcată a gâștei de vară de la noi (Anser anser), gârlița mare este o specie de tundră, cuibărind în mlaștinile din Emisfera Nordică. În Canada poate fi întâlnită de pe o coastă pe alta, inclusiv în Alaska.

Are obiceiul să ierneze în cârduri mari, amestecându-se cu alte specii. La noi, de pildă, se amestecă cu gâștele de vară, ocazional și cu alte specii (gâscă de semănătură, gâscă cu gât roșu, gâscă călugăriță etc).

Juvenilii nu au încă semn alb pe cioc (de unde și denumirea științifică – albi – frons), nici pieptul și abdomenul brăzdate de dungi negre, evidente la adulți. Juvenilii sunt mai cenușii și pot pune probleme de identificare birdwatcherilor amatori, inclusiv mie 🙂

Ferestrașul mare (Mergus merganser)

Această specie scufundătoare este întâlnită în Canada în nord, zona Marilor Lacuri și Golful Hudson. Cu un dimorfism sexual evident, acești ferestrași coboară iarna spre sud, rămânând pe coasta ambelor oceane.

Iarna preferă zonele adânci din rada porturilor, fiind mult mai ușor de văzut. O simplă vizită la ocean în zona oricărui port mai liniștit vă poate facilita întâlnirea cu aceste frumos colorate păsări.

Eiderul comun (Somateria mollissima)

Această specie marină (se poate întâlni doar pe coastă) preferă de asemenea apele adânci, unde poate vâna pește. Ciocul este adaptat pentru asta, iar corpul este perfect pentru vânătoarea subacvatică. Adăugați asta ideii de apă rece din nordul Atlanticului și veți avea imaginea unui scufundător din Groenlanda într-o zi obișnuită. Eiderii au și ei dimorfism sexual, acesta fiind un mascul.

Raţa mare (Anas platyrhynchos)

O ştiţi din IOR sau Cişmigiu, de pe Dâmboviţa sau din Eforie, e cea mai uşor de văzut raţă sălbatică de la noi. Dar o puteţi vedea în Chicago sau New York la fel de bine.

Dimorfismul sexual este atât de evident, încât majoritatea localnicilor crede că sunt specii diferite. Puii sunt cafeniu cu dungi galbene, fiind uşor de confundat cu puii altor rate, încât doar alături de mama lor poate fi determinate cu exactitate specia.

Raţa cu ochi de şoim (Aix sponsa)

Şi ea tot cu pui, tot cafeniu cu galben, tot pe Dâmboviţa. Aceasta însă nu este deloc o raţă obişnuită în Europa. Aţi ghicit, această specie este eminamente americană, inversa gâştei de vară amintită mai sus, care e specie accidentală în pe continentul american.

Această raţă a fost eliberată în sălbăticie, fiind acum o populaţie reproducătoare în Europa, inclusiv în Bucureşti. Aceşti pui valoroşi (ca semnalare) sunt mai mult nişte pui, sunt dovada că această specie este pe cale de naturalizare în Europa.

Corvus corax

Prezent în memoria colectivă de la primele fabule din antichitate, corbul este o specie atotprezentă în emisfera nordică, cea mai răspândită specie de corb. În America de Nord este prezent pe ambele coaste la ocean până sus în nord, pe vest coborând inclusive în Mexic. Corbii sunt păsări inteligente dar nu tolerante cu omul. Preferă să cuibărească retras, în păduri bătrâne sau stâncării, dar şi în goluri alpine sau în tundră.

Sunt uşor de deosebit de alte corvide prin penele aripii digitate, ca la răpitoare, iar coada în formă rombică, caracteristică speciei. Ciocul este masiv, negru, cu fruntea îmbrăcată cu pene lucioase, imposibil de văzut în zbor. Pentru că despre corvide am avut un material dedicat, nu mai insist.

America are aşadar şi specii de la noi. Ăsta este un motiv în plus să mergeţi să găsiţi şi altele înainte de următorul articol, care va continua să vă încânte cu alte specii care au trecut balta. Adică… Balta, Ocean blues, americani-s de vină, murmuraţi voi continuarea.