Am promis că scriu în continuare despre păsări în contextul iernii, deci scriu cu plăcere, mai ales că, mergând spre sud, lucrurile nu se modifică fundamental. Păsările continuă să migreze spre vreme bună, singurele diferenţe fiind că pătura de zăpadă lipseşte cu desăvârşire în sudul continentului şi, pe alocuri, insectele sunt active, ceea ce face ca unele specii, eminamente insectivore, să rămână aici, deşi la noi sunt plecate din toamnă.

Am ales ca destinaţie de iarnă Sicilia, un loc în care vin frecvent, inclusiv în sezonul rece. Aici e unul din cele mai sudice puncte ale continentului, iar vremea este blândă iarna. Puzderia de păsări prezentă aici este dovada vie că această insulă este un loc perfect pentru birdwarching. În doar câteva zile am numărat peste 100 de specii de păsări prezente aici, aşa că am ales să vă prezint câteva din ele.

Stârcul de cireadă (Bubulcus ibis)

O specie prezentă şi la noi dar doar în sezonul cald, stârcul de cireadă este nelipsit iarna din insula vulcanică din capătul Italiei. L-am văzut capturând insecte cu lovituri precise de cioc în iarba înaltă de pe marginea drumului, această specie fiind obişnuită cu prezenţa oamenilor.

Lopătarul (Platalea leucorodia)

Tot de culoare albă, acest lopătar rămâne la noi iarna doar în situaţii excepţionale (am văzut unul săptămâna trecută pe unul din lacurile de lângă Dunăre din judeţul Dolj). Aici, în Sicilia, lopătarii iernează în număr mare pe aproape toate lacurile puţin adânci ale insulei. Cea mai mare populaţie văztă de mine aici era la Oasi dei Vindicari, o cunoscută rezervaţie de faună din Sicilia orientală.

Corcodelul mare (Podiceps cristatus)

Acest bun scufundător şi vânător de peşte şi alte mici animale acvatice rămâne şi la noi peste iarnă pentru că poate fi văzut aproape oriunde în Europa, dacă apa nu a îngheţat. Dacă are acces la fundul apei unde îşi găseşte hrana, el va vâna nestingherit până la venirea primăverii. Aici l-am fotografiat chiar după ce pescuise cu succes un peştişor, dar a fost mai rapid în deglutiţie decât am reuşit eu să focalizez şi să declanşez.

Raţa lingurar (Anas clypeata)

Numită după aspectul straniu al ciocului care este de fapt o adaptare funcţională pentru a înlesni hrănirea cu vegetaţie acvatică, raţa lingurar este o specie extrem de estetică, având un penaj multicolor şi acest cioc care o face inconfundabilă între celelalte neamuri de raţe ale Europei. Femela însă are un colorit mult mai şters (vezi fotografia de mai jos).

Ca toate celelalte raţe comune, specia are un pronunţat dimorfism sexual, de regulă femelele fiind mai şterse pentru a se putea ascunde mai uşor în vegetaţie de prădători. Masculii însă trebuie să fie impunători în perioada de curtare şi chiar şi acum, în afara sezonului de împerechere, am văzut masculi alergându-se între ei pe apă.

Graurul (Sturnus vulgaris)

Graurii rămân şi la noi în stoluri mici, în Sicilia însă ei sunt cu sutele de mii, mai ales că aici este încă sezon de cules la tot felul de fructe care se coc în perioada noiembrie-aprilie (portocale, mandarine, nespole etc). De regulă sunt sperioşi aici, datorită popularităţii vănătorii de păsări.

Cu chiu cu vai, prin diverse tehnici de apropiere, am reuşit să obţin un cadru mai bun, unde se vede penajul de iarnă, cu picăţele albe şi irizaţii metalice, care dau o aură deosebită acestei păsări pe atât de hulită de agricultori. Unde mai pui că aici, în Sicilia, este considerată o adevărată delicatesă, fiind o specie permisă la vânătoare.

Sticletele (Carduelis carduelis)

Sticletele este o altă pasăre care iernează la noi, dar şi aici am văzut numeroase stoluri mixte (cu cănăraşi, scatii sau cinteze, despre care vom vorbi într-un alt articol). Frumos colorat, numele său italian (cardellino) vine de la mantiile colorate ale cardinalilor catolici.

Pitulicea mică (Phylloscopus collybita)

O altă pasăre minusculă, care, spre deosebire de grauri sau sticleţi, e de negăsit la noi în sezonul rece. Eu am găsit-o pe malul mării, într-o superbă zonă de coastă cu detunate de bazalt, unde apa mării, captivă între iregularităţile stâncilor, este bogată în nutrienţi şi astfel musculiţele din preajma algelor sunt magnet pentru aceste păsări mici, dar extrem de rapide. Dacă vreţi să faceţi teste de focalizare rapidă sau de anger management, pitulicile mici sunt un bun subiect pentru aşa ceva.

Silvia mediteraneeană (Sylvia melanocephala)

Sicilia este patria silviilor, indiferent de anotimp. Oriunde e o tufă, s-ar putea să miște ceva, dacă vă uitaţi cu atenţie. Înrudite cu muscarii, silviile sunt specii mici, insectivore, iubitoare de vreme blândă şi zone cu tufişuri şi arbuşti. Am văzut-o cu coada ochiului şi m-am apropiat încet, fotografiind-o în desiş, unde silvia se simte întotdeauna în siguranţă. În vacanţă fiind, am avut vreme să o pândesc, aşteptând un cadru mai bun.

Iar silvia mediteraneeană, care mi-a mâncat zilele în multe vacanţe din ultimii ani, a ieşit la lumină! M-am apropiat încet de tufa de aloe, declanşând la câteva secunde pentru a obţine cadre bune cu specia. Şi silvia m-a ingnorat în continuare, pentru că avea ceva de mâncare… la care eu nu mă gândisem.

Da, silvia venise să mănânce nectar din florile de aloe, iar eu eram la câţiva metri de silvie, neputându-mă însă mişca pentru a nu mă desconspira. Aşa că m-am mulţumit să documentez acest comportament de hrănire, ca să ştiţi şi voi după ce să vă uitaţi când vedeţi o tufă mare cu flori roşii în mijlocul vreunui oraş de la Mediterana iarna.

Flamingul (Phoenicopterus roseus)

Flamingii sunt printre păsările cu cel mai bun PR la nivel european. Îndrăgite de români şi de italieni deopotrivă, aceste mangifice şi graţioase păsări iernează pe lacurile sărate de pe insulă, pentru a cuibări şi în perioada caldă. Dar iarna se adună în numere mari aici.

Pe acest lac apa era mare, ceea ce nu-i împiedica pe flamingi să caute crustacei cu o mare dexteritate. Am profitat de ziua însorită şi m-am pus pe fotografiat flamingii din toate poziţiile posibile.

Ce specie mai frumoasă aş fi putut să văd şi să-mi lumineze ziua? Flamingii sunt o oglindă bună a sănătăţii unui biotop sudic din Europa, fiind destul de sensibili la deranj sau poluare. Dar surprizele de pe această insulă erau departe de a se fi terminat…

Găinuşa africană (Porphyrio porphyrio)

Da, am lăsat pe final cea mai grozavă specie a ieşirii. Această găinuşă este ruda sudică a găinuşei de baltă de la noi (Galinulla chloropus). Deosebirile sunt evidente – penajul complet albastru, fără alb pe flancuri, ciocul, creasta şi picioarele de un roşu carmin şi aspectul mult mai bondoc al păsării, ce ne aduce aminte de păsările australiene.

Găinuşa africană este o specie cu care cochetez de nişte ani de zile. Deşi am văzut-o şi în Delta Ebrului, şi în Mallorca, a trebuit să o caut iar în Sicilia pentru o fotografie mai de aproape decât aveam până acum. Fotografia este realizată cu Olympus OM-D E-M1 Mark II şi un obiectiv fix de 300mm, tot de la Olympus, echipament cu care am venit pentru testare hotărât să dau fix de ea pentru a face o poveste frumoasă aici.

O frumuseţe care iese extrem de greu din zonele de stuf, o specie ce fusese declarată extinctă în Sicilia dar care a beneficiat de un program de repopulare cu exemplare provenite din Delta Ebrului (Spania).

Cu aceasta sper că v-am făcut poftă de vacanţă, de soare, de Mediterană şi de călătorit până la următoarea întrevedere la radio de miercuri, când promit să nu mai chiulesc. Semnalări faine de lighioane tuturor!