Aşa cum am promis, revin şi cu fotografiile de la expediţia “industrială” de weekendul trecut, pentru că vă povesteam că păsările se încăpăţânează să stea în habitate transformate de om pentru scopurile sale, fie că sunt cartiere de locuit, zone industriale sau suprafeţe agricole. Dacă în zonele locuite şi în suprafeţele destinate agriculturii sunt numeroase exemple de specii adaptate, pe care le-am tot pomenit în articolele trecute, iată că nici habitatele industriale nu se lasă mai prejos…

Vineri, la invitația manangementului Petromidia, parte din grupul de firme Rompetrol, am purces la scotocit pe platforma lor industrială de pe malul mării. Alături de mine au fost Marius Bogdan, cunoscutul ilustrator și desenator de faună, și el mare pasionat de păsări și Gabi Plăiașu, aflat recent la interescția dintre birdwatching și fotografie, dar chitit să vâneze cu aparatul foto cât mai multe din speciile de păsări de la noi.

Am plecat cu noaptea în cap și, după un scurt instructaj de protecția muncii și siguranță, am luat-o la picior prin platforma industrială. Petromidia este la ceas aniversar, sărbătorind 40 de ani de când nispurile de pe malul mării s-au ales cu o platformă care prelucrează niște milioane de tone de țiței pe an, fără ca acest lucru să afecteze (prea mult) ecosistemele locale. Bine, bine, e greu să zici că o zonă costieră unde tronează o rafinărie arată ca în sălbăticia grindurilor din nord, dar numărul mare de păsări și alte animale vin în spriijinul afirmației de mai sus. Dar să nu anticipăm…

Primul șoc a fost să vedem puzderia de pescăruși, cu care probabil sunteți obișnuiți atât în București, cât și pe litoral. Petromidia nu face nici ea excepție, fiind pe malul mării. Această pereche de pescăruşi cu picioarele galbene (Larus michahellis) era chiar pe clădirea administraţiei platformei.

Primul popas a fost la înălțime, pe unul din turnurile rafinăriei, de unde am avut o imagine de ansamblu asupra tuturor instalațiilor. Dar mai mult ne interesa colonia de pescăruși, o colonie probabil mixtă de Larus michahellis și Larus cachinnans (deși mi-a fost greu sa reperez a doua specie, posibil să fie și cuiburi de-ale lor), care cuibăresc nestingheriți pe o bună parte a construcțiilor înalte ale rafinăriei.

In mod tradițional, aceste două specii de talie mare cuibăresc pe clădirile înalte din marile orașe. Faza frumoasă este că aici, pe malul mării, pescărușii au luat cu asalt clădirile înalte care le-au venit la îndemână. Și, pentru un naturalist pasionat, ocazia de a documenta așa ceva într-un loc în care nu oricine are acces mi s-a părut cu atât mai interesantă.

Sigur, pescărușii nu au fost singurele păsări văzute în periplul nostru prin unitatea de producție.

Coțofene, pitigoi mari, mierle, ciocănitori de grădini, codroși, fazani, pietrari, vrăbii și multe alte specii mai comune sau mai puţin comune se arătau rând pe rând. Iată o coţofană (Pica pica) destul de îndrăzneaţă în incinta rafinăriei, lucru care nu prea se întâmplă în sălbăticie, cunoscut fiind faptul că, în general, corvidele sunt la fel de precaute şi greu de surprins pe cameră pe cât sunt de inteligente.

Tot la capitolul corvide îndrăzneţe se situează şi această cioară grivă (Corvus cornix) aflată în pauza de masă, luptând cu nevetrebrate din sol, ignorând cu desăvârșire salopetele și căștile albastre în care ne camuflasem pentru a nu le da de bănuit.

Vrăbiile erau şi ele prezente. Iată un mic stol de vrăbii de câmp (Passer montanus), preponderent masculi, de veghe pe gardul cu sârmă ghimpată.

Şi bineînţeles că nu putea lipsi şi sora lor mai comună, vrabia de casă (Passer domesticus). De fapt, fratele, pentru că în fotografie este un mascul.

Tot aici am surprins şi un impozant cocoş de fazan (Phasianus colchicus). Pentru a-l fotografia mai de aproape, m-am camuflat după o cisternă cu produse petroliere, care făcea parte din peisajul cotidian al păsării. Misiune reuşită!

Dar exemplul platformei Petromidia nu este singular. Acum câţiva ani am fost surprins să găsesc mutle specii de păsări adăpostindu-se într-una din zonele dezafectate ale unui complex industrial metalurgic aflat în apropiere de Cardiff, în Wales, Marea Britanie. Aici am văzut cei mai mulţi pescăruşi argintii (Larus argentatus), înrudiţi îndeaproape cu cei cu picioare galbene, care aţi văzut cum cuibăresc pe instalaţii la noi în rafinării.

Tot aici am văzut nenumărate păsări de ţărm. Acesta, de pildă, este cel mai comun reprezentant  al genului Calidris, bătăuşul (Calidris pugnax), numit aşa datorită preferinţelor belicoase ale masculilor speciei. Aceştia se bat cu agresivitate în perioada nupţială, de unde numele speciei. Femelele totuşi nu au greşit cu nimic :).

Dar specii de ţărm avem şi în Dobrogea, tot în habitate industriale. Acest fugaci mic (Calidris minuta) era la bălţile de lângă combinatul de metale grele de la Vadu, în penaj de vară.

Tot la Vadu şi tot în penaj de vară am observat un fugaci roşcat (Calidris ferruginea), o specie ceva mai greu de văzut la noi, dar care este oaspete regulat în pasaj. De notat că niciuna din cele trei specii de Calidris nu cuibăresc la noi, dar pot fi văzute primăvara şi toamna în migraţie.

Printre zecile de bătăuşi şi fugaci se mai strecoară şi câte un “cuibăritor”. Acest păsăroi dubios cu picioare neverosimil de lungi pare rupt din alt film. Este un subadult de piciorong (Himantopus himantopus), membrele sale inferioare lungi, adaptate traiului în mlaştini fiind cele care i-au dat numele.

Am aşteptat ca acest exemplar să scoată şi capul din apă pentru a vă arăta că nu e în penaj adult – capul nu este alb, ci încă cenuşiu, iar spatele e închis la culoare, dar nu acel negru lucios caracteristic adulţilor. Picioarele sunt de asemenea de un roz pal (e drept, murdare şi de lintiţă), şi nu roşu carmin cum au adulţii.

Coborâm mai la sud, aproape de Burgas, unde este un terminal imnes destinat transportului de mărfuri. Chiar dacă aici instalaţiile şi ţevile au schimbat radical aspectul coastei litorale, nu înseamnă că păsările acvatice nu se descurcă. Această adunare de cormorani mari (Phalacrocorax carbo) pare să arate că păsările acvatice nu se sinchisesc să folosească instalaţiile industriale pentru repaus.

Încheiem această pleiadă de păsări iubitoare de ţevi şi instalaţii (ok, poate iubitoare e mult spus, dar e clar că s+au adaptat noilor schimbări produse de om habitatelor lor) cu o pasăre surprinsă într-o carieră de bazalt din Sicilia. Este un lăstun de stâncă (Ptyonoprogne rupestris), pasăre care cuibăreşte şi la noi în ţară dar în stâncării. Aici era foarte aproape de instalaţiile de extracţie a pietrei de construcţii, semn că nu o deranja să cuibărească aproape de maşinăriile oamenilor.

Această ultimă fotografie este de fapt şi un indiciu pentru următoarea noastră temă. La ora redactării acestui material, sunt în Sicilia pentru a căuta alte lighioane despre care să vă povestesc. Până miercuri, semnalări faine vă doresc de la soare, de la mare, de la Mediterana!