Dacă frigul ne bagă pe noi în casă, nu înseamnă că pentru păsări e valabil acest lucru, ci dimpotrivă. Frigul este cel care le silește să devină mult mai active și implicit mai ușor de văzut. Asta nu înseamnă că sunt și ușor de fotografiat, lumina fiind puține ore pe zi și niciodată suficientă pentru cadre bune.

Dar un pasionat de natură trebuie să se descurce în teren cu ce găsește, așa că facem azi o ediție cu fotografii urâte cu specii frumoase. În speranța că îmi veți întelege pasiunea pentru păsări și pe vreme potrivnică, iată câteva specii (cu poveștile aferente) ce pot fi mult mai ușor de văzut iarna, continuare a materialelor de săptămânile trecute.

Acum două săptămâni prezentam pițigoiul mare, pițigoiul de stuf, pițigoiul sur și pițigoiul de brădet. Dar neamul pițigoilor e departe de a fi epuizat, așa că azi începem mica noastră galerie foto cu alte patru specii de pițigoi.

Pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus)

După pițigoiul mare, acesta este următorul pițigoi în topul speciilor de pițigoi ușor de văzut. Prezent la hrănitori și în general în localități, pițigoiul albastru este o prezență colorată dacă vă plimbați prin orice parc, inclusiv iarna.

Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus)

Acesta este, fără îndoială, unul din cei mai frumoși pițigoi de la noi. Pițigoiul codat are variabilitate coloristică mare, unele exemplare fiind predominant albe (vezi mai sus), altele cafenii. Acest pițigoi a fost fotografiat la Dumbrava Vlăsiei, în apropiere de București. Deși coada il face să pară mai mare decât alți pițigoi, în realitate talia sa este mică, pasărea adultă cântărind sub 10 grame!

Iarna se adună în cete de câteva zeci de indivizi și hoinăresc împreună, devenind mult mai îndrăzneți, indiferent de culoare. Iatăi aici pe o masă unde oamenii lăsaseră firimituri după un grătar de sezon, iar pițigoii profitau de somnul de după masă al petrecăreților. Nu este însă un motiv de bucurie: sistemul digestiv al păsărelelor nu este eficient în a procesa pâine și alte produse făinoase. Puteți însă să le ajutați oferindu-le semințe crude de floarea soarelui sau bucăți de slană crudă.

Pițigoiul sur (Poecile palustris)

Acesta este o altă specie de pițigoi prezentă la hrănitori. Acest pițigoi a fost fotografiat în afara Capitalei, dar în iernile grele ajung și în București. Această specie este foarte asemănătoare cu alte specii de pițigoi. Barbișonul negru de dimensiune mică și aspectul lucios cu putin alb al ciocului sunt repere pentru a il identifica mai ușor.

Deși talia sa este mică, pițigoii se umfla adesea în pene pentru a se încălzi, mai ales iarna. Aerul tinut între pene ajută la izolarea corpului de frigul de afară.

Pițigoiul de livadă (Parus lugubris)

De câte ori mergeți în teren, scanați cu privirea copacii de pe marginea drumului. La o plimbare prin Mehedinți, cu ochii după florinți (vorbim de ei imediat), am văzut cu coada ochiului și un pițigoi. Eu știind de acasă după ce să mă uit, am tras imediat un cadru să mă asigur că îl am imortalizat. Cadrul analizat acasă a relevat faptul că barbișonul negru era de dimensiuni mari, tipic speciei.  Apoi am coborât din mașină pentru a mă apropia de pasărea după care plecasem de multe ori pe teren, fără succes.

Bineînțeles că l-am urmărit cu camera foto câteva minute bune. Deși pițigoii sunt agili și nu stau locului o clipă, am avut doar un alt moment în care pasărea mi-a permis sa o fotografiez, cu mâinile tremurând de emoție. Aici se vede o idee mai bine că este un pițigoi de livadă. Deși nu sunt cele mai bune cadre, m-am bucurat nespus că l-am găsit, iar vouă vă promit că voi reveni cu fotografii mai bune cu specia cu prima ocazie.

Cocoșarul (Turdus pilaris)

Această pasăre este numită și sturz de iarnă dintr-un motiv extrem de simplu și de ușor de ghicit: este mult mau ușor de văzut iarna. Acest exemplar a fost fotografiat lângă Craiova, chiar în curtea unei secții de poliție, eu trebuind să mă urc pe un gard pentru asta (știu ce o să spuneți, dar altfel cum vi-l arătam așa de aproape?? 🙂 ).

În Modova însă mi-a fost mult mai ușor să mă apropii de cocoșari. Aici, pe lângă o streașină a unei case vechi, ramurile unui măr necules dintr-o livadă erau pline de mere neculese și… de păsări. O veritabilă hrănitoare naturală exploatată din plin de păsări de sezon de toate neamurile. Este și un exemplu de mâncare pe care o puteți pune în grădină sau chiar pe pervazul geamului de la bucătărie pentru a ajuta păsările pe timp de iarnă – că doar n-oți sărăci din câteba felii de mere. Le mai puteți da morcovi fierți sau semințe de in și cânepă și iată un ospăț pe cinste pentru micile înaripate.

Ghionoaia sură (Picus canus)

În același măr necules de care aminteam mai sus era și o ciudată ciocănitoare… de culoare verde. Ghionoaia sură este și ea o mare devoratoare de mere, dieta ei insectivoră din sezonul cald modificându-se iarna, când insectele sunt de negăsit.

Și totuși, când vine vorba de insecte, bogate în proteine, ghionoaia sură insistă! Am descoperit-o iar, la Brăila, scotocind după insecte într-un zid al unei case părăsite, cu tencuiala căzută. Am urmărit-o minute în șir cum scotea insecte din fiecare gaură a cărămizilor descoperite de vreme și invadate de insecte încă din vară. Un spectacol să vezi hrănitori naturale care atrag păsările.

Florintele (Carduelis chloris)

Am amintit de el la povestea cu pițigoiul de livadă, deci îmi țin promisiunea. Florintele este o fringilidă înrudită cu sticleții, sticletii și cintezele. Și cu ocazia asta ați aflat un nou cuvânt – Fringilidele, care sunt reprezentante ale familiei Fringillidae – o familie de păsări cântătoare din ordinul Passeriformes. Ciocul puternic al florintelui și culoarea predominant verzuie a penajului său îl fac ușor de recunoscut în teren. Este o pasăre ușor de văzut la hrănitori, mai ales în grădini.

Locul său preferat rămâne însă vârful copacilor. În acest cadru avem doi florinți, cu culori destul de diferite. Este doar o iluzie optică, ambele exemplare sunt aceeași specie (mai ales dacă vă uitați la detaliul de pe lateralul aripilor). Femelele sunt mai șterse decât masculii, galbenul de pe abdomen lipsind și pot fi confundate cu alte specii de fringilide, așa că mai multe cadre vă vor ajuta să identificați mai ușor florinții în teren.

Suntem încă departe de a epuiza capitolul păsări de iarnă, așa că, până data viitoare, vă urez spor la semnalări de păsărele de sezon, indiferent că le veți pândi în parc, la hrănitoarea din balcon sau din birou!