Pășești peste stele privind către gol
Te duci în nori ascultând cu dor.
Lași degetele să cânte neștiind ce vor.
Te legeni în vânt căutându un fior.
Așa cânta sufletul atunci când ochii începeau să se deschidă. Cânta și dansa fără să-l poată opri nimeni. Cânta de dorul luminii, cânta de dorul iubirii. Cânta fără să știe de ce cântă. Cânta pentru o lume ce nu era aici sau dacă era nu o putea vedea, cânta pentru bucurie și pentru tristețe la un loc, pentru ceea ce simte și pentru ceea ce nu simte, pentru ceea ce a fost sau va fi, pentru ceea ce nu va putea să simtă niciodată și pentru ceea ce i-a fost dat să simtă. Pentru tot ceea ce a putut să atingă și pentru tot ceea ce nu a reușit să vadă. Pentru tot ce are omul înăuntrul lui, pentru toate câte se simt, dar nu se știu, pentru toate câte sunt și pentru toate câte nu se văd. Pentru tot ceea ce noi oamenii nu știm să vedem la momentul la care ele ni se arată spre a fi văzute în justul lor sens, pentru ceea ce oprim și nu lăsăm să curgă în voie, pentru temerile noastre neștiute, pentru toate câte dor atât de tare încât nu ne putem uita către ele. Cânta pentru toate fără să le știe pe toate, dar le simțea imensitatea. Cânta pentru că doar așa fetița putea afla despre sufletul ei curat, ascuns sub învelișuri secrete cu rosturi neștiute. Cântecul crăpa ceva înăuntrul pieptului, iar crăpătura durea. Corpul ei făcea loc aerului să pătrundă dacă pe nas și pe gură nu știuse să le lase să intre. Crăpa pieptul, iar pe acolo avea să pătrundă soarele. Cânta și făcea spațiu și cu cât vocea ei cobora în viscere cu atât aerul se strecura mai adânc și mai adânc. El o făcea jucându-se, o făcea râzând, se strecura pe unde știa el mai bine, prin locuri neatinse și învolburate. Parcă nu îi păsa de nimic știa doar că are de făcut lumină. Spăla totul în cale. Curgea prin locuri necunoscute și umbrite, iar de acolo se deschideau alte și alte încăperi, care povesteau despre iubire. Atât și nimic mai mult. Iubire. Despre puritatea ce se ascunde într-un gând. Dădea la o parte perdele și straturi, unul după altul. Se folosea de degete și știau plămânii, afla și inima despre ceea ce se petrecea. Atunci când întenția noastră e pură află tot corpul, află și soarele. Răspunsurile nu o să-ți vină toate deodată, dar ai să știi. Ai să te dumirești, moment de moment, secundă de secundă.
Pășești peste stele privind către gol
Cânta fetița și călca direct în mijlocul unei bălți.
Te duci printre ele ca să te dai de gol
Zâmbea și își ridica rochița cât putea ea de sus.
Te văd, te văd, mai gol decât golul lor.
Iar aerul intra, aducând cu el iubirea.
