Alexandru Macedon, Octavian Augustus, Ginghis Han, Carol cel Mare, Frederic cel Mare, Napoleon sau Winston Churchill sunt printre cele mai cunoscute și importante personalități ale istoriei universale. Chiar și o persoană nu foarte interesată de istorie știe măcar câteva dintre aceste nume. Totuși, istoria este plină de exemple de mari oameni de stat sau geniali comandanți militari care astăzi nu mai sunt la fel de cunoscuți, cu toate că deciziile lor au marcat epoca în care au trăit.
Câteva exemple din istoria antică și cea de la începutul modernității demonstrează că toate „marile personalități” au în jurul lor cel puțin câteva alte nume pe care istoria le-a uitat pe nedrept.
Qin Shi Huang, împăratul care a unificat China
Celebra „armată de teracotă” reprezintă una dintre cele mai remarcabile descoperiri arheologice din toate timpurile. Până în 1974, omenirea nu a știut de existența ei. Dincolo de această interesantă formă de a-și asigura protecția și după moarte, numele lui Qin Shi Huang (259 î. Hr. – 210 î. Hr.) este legat de prima dinastie imperială din istoria Chinei. Învingând celelalte regate din spațiul chinez, centralizând China și reformând administrativ și politic statul, proclamându-se împărat, este evident că impactul lui Qin Shi Huang este multimilenar, depășind existența propriei sale dinastii. De altfel, cea mai scurtă dinastie imperială din istoria Chinei.
Kublai Han, nepotul lui Ginghis Han
Istoria multimilenară a Chinei are firește o galerie lungă de mari împărați, filosofi, inventatori și comandanți militari. Însă în istoria Chinei a existat și o dinastie de altă origine. Dinastia Yuan (1271-1368) a fost fondată de conducătorul mongol Kublai Han (1215-1249). Nepot al poate mai cunoscutului Ginghis Han, fondatorul stăpânirii mongole, Kublai Han a cucerit prin forța sabiei întreaga Chină, iar dinastia sa a durat aproape o mie de ani.
Marcus Agrippa, geniu milirat al Antichității
Trecând în istoria unui alt mare imperiu al Antichității, Imperiul Roman, Octavian Augustus (63 î. Hr. – 14 d. Hr.) este creditat, pe bună dreptate, cu geniul politic de a crea un nou regim politic, Principatul, care a pus capăt crizei secolului întâi, marcată prin războaie civile și tensiuni politice. Însă geniul politic a lui Octavian nu ar fi putut fi pus în practică fără geniul militar al lui Marcus Agrippa (45 î. Hr. – 12 d. Hr.). Fără Agrippa de partea sa, poate că Octavian nu l-ar fi înfrânt pe Marcus Antonius la Actium, nu ar fi rămas singur stăpân asupra Romei și nu ar fi considerat astăzi primul împărat roman.
Dioclețian, salvatorul unui imperiu
Însă Principatul creat de Octavian a evoluat în secolele următoare într-un regim politic chiar mai tensionat decât cel precedent. Războaiele civile între generali ce doreau să acceadă la tronul imperial, criza economică, atacurile barbarilor, au aruncat Imperiul Roman în haos. Anul celor patru împărați (68-69) Criza secolului al III-lea (235-284) sunt două dintre cele mai elocvente exemple. Reformele lui Dioclețian (244-311) sunt cele care salvează Imperiul. El creează un nou sistem politic, Dominatul, bazat pe tetrarhie (separarea puterii între doi Augustus și doi Caesar), reformează administrația și sistemul militar, oferind soluții la problemele politice și economice aproape imposibil de gestionat pentru contemporani. Remarcabil pentru o perioadă în care puțini împărați mureau de „moarte bună” pe tron, Dicolețian se retrage din funcția imperială în 305, trăindu-și bătrânețea liniștit în palatul său de pe coasta dalmată, astăzi Croația. Constantin cel Mare (274-337) este mai cunoscut astăzi pentru rolul său în emiterea Edictului de la Mediolanum și pentru fondarea noii capitale imperiale, Constantinopol, însă importanța reformelor lui Dioclețian este cel puțin la fel de demnă de a fi subliniată.
Ionuț Marcu este istoric și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Mari personalităţi din Istorie.
