Tranquility Base Hotel & Casino, Prima ascultare.

Ne uităm îngrijorați cu berea în mână către trupele preferate, care de la album la album o iau în cu totul alte direcții decât ne așteptam sau speram de la ei. Spectacolele live se schimbă de la turneu la turneu, în timp ce membrii trupelor, la fel ca într-o relație de cuplu, cresc și ei de cele mai multe ori în direcții diferite. Cu cât libertatea în interiorul grupului este mai mare, cu atât și problemele care pot să apară sunt mai dramatice. Vorbim aici doar despre formațiile care chiar au ceva de spus, restul nici nu contează. Și fiți fără grijă, tensiunile dintre artiști nu s-au inventat în prezent, a se studia cazul Miles Davis și John Coltrane din anii ’60, când Coltrane a simțit că a devenit prea mare și l-a anunțat pe Davis că părăsește trupa.

În interiorul Arctic Monkeys nu cred că poate fi vorba despre tensiuni, doar despre foarte multă libertate creativă. Tot cu berea în mână mi-am început și prima audiție oficială a noului lor album, asta după ce, recunosc, nu m-am putut abține săptămâna trecută și am tras cu ochiul și urechea la cele câteva zeci de liveuri apărute pe internet de la concertul lor din cimitirul Hollywood Forever, primul după patru ani de pauză. Trebuie spus de la început că ‘Tranquility Base Hotel & Casino’, ca orice album concept care se respectă, este fidel numelui său de la început până la sfârșit.

A plouat, ploaia aia răcoritoare de vară după care rămâne un miros de care nu mai vrei să te desparți, cel al pământului împletit cu al frunzelor și al florilor, care se înalță deasupra orașului. Deschizi toate geamurile din casă și dai drumul pickupului. În fața ta este o poveste legată ca un roman din unsprezece cântece, nu niște piese aruncate la întâmplare pe un disc. O poveste care o să supere pe multă lume, în special pe cei care sperau la un nou ‘AM’ și care s-au încăpățânat să spere în ciuda celor spuse chiar de membrii trupei, care ne-au asigurat că albumul cu numărul 6 (șase) n-o să sune deloc precum precedentul. Acu’ pe bune, cine să-i creadă și pe artiștii ăștia? Știm noi mai bine decât ei ce au vrut să spună sau să facă, doar cu asta ne ocupăm mai tot timpul. Îmi cer scuze, m-am aprins, chiar de la această audiție mi se trage – îți dă așa o stare ciudată, de te superi pe lume, pe toată lumea, te enervezi că am ajuns aici, atât de ignoranți, de grăbiți și de pierduți. După discursul de la Brit Awards, ăla de s-a terminat cu microfonul aruncat pe jos “arogant” de Turner, ar fi trebuit să ne așteptăm exact la ce primim acum pe noul material: multe capete în gură, ignorarea tuturor ghidurilor de bune practici când vine vorba de industria muzicală și o poezie a lui Turner mult mai complexă și mai matură. Surprinzător, nu? Nu. A făcut și omul 32 de ani, totuși, nu mai e doar un puști, și a avut modele bune în viață.

Așadar, ce vrea acest album de la noi? ‘Tranquility Base Hotel & Casino’ este întâi de toate o invitație, o invitație într-o lume mai calmă, mai ne-tehnologizată și în care relațiile dintre oameni încă mai contează, după cum ne-o spune chiar refrenul de la ‘Four Out Of Five’, cea mai radio-friendly piesă de pe album. Și singura. Și care-mi aduce aminte de Starman-ul lui Bowie, doar e preferata lui Alex:

“Take it easy for a little while

Come and stay with us

It’s such an easy flight”.

Albumul are Leonard Cohen și David Bowie scris pe peste tot, se vorbește mult, dar se și cântă frumos. E primul pe care se întâmplă un lucru de care îmi era teamă: Turner trece și la partea de producție, însă slavă Domnului, o face alături de tradiționalul lor colaborator, James Ford. Și nu se oprește aici, Alex Turner. Cântă la pian, clape, backing vocals, chitară, tobe și bass, ajutat doar din când în când dar magistral de restul formației. Și totuși ni s-a spus că Tranquility nu a fost gândit ca un material solo.

Se va cita mult din acest album, se vor impresiona multe domnișoare, dar asta nu înseamnă că albumul va fi mai mult citit decât ascultat. Nu trebuie să dăm de pământ cu noul sound Arctic Monkeys doar pentru că pianul preia rolul de element central de la chitară. S-a spus deja că seamănă cu ceva ce ar fi putut scoate The Last Shadow Puppets, celălat proiect pe care solistul Alex Turner îl are alături de Miles Kane și poate că da, Tranquility are ceva din aerul ăla clasic. La dracu’, doar conține versul “It stays between us, Steinway and his sons”. Și totuși, de ce pian? Legenda spune că pentru a 30-a sa aniversare, Turner a primit cadou un pian. Da, Un Steinway, ați ghicit. Și că în acel punct era complet lipsit de idei în ceea ce privește scrisul de muzică nouă. Așa că s-a apucat să se joace la pian, ceea ce l-ar fi scos din celebrul și clasicul blocaj creativ care-i lovește pe toți, și pe cei mai mari, într-un punct sau altul. Poezie, vă spuneam, cu niște versuri care pentru mulți s-ar putea să nu însemne nimic. Iar o să fim acuzați că ne dăm deștepți.

Dacă vreți cu adevărat să-i dați o șansă acetui album, luați CD-ul sau caseta și plecați noaptea la plimbare. Cu mașina, pe câmpuri, cu geamul jos, singuri, cer senin. Puteți să și opriți undeva la un moment dat. Ascultați de câteva ori apoi reveniți acasă, oricare ar mai fi locul căruia îi spuneți voi ‘acasă’, turnați ceva în pahar și puneți acul pe disc. Și hai să vorbim, despre cum nu te-ai aștepta ca un album să înceapă cu “I just wanted to be one of The Strokes, now look at the mess you made me make/ Hitchhiking with a monogrammed suitcase, Miles away from any half-useful imaginary highway”. ‘Star Treatment’ conține și unul dintre versurile mele preferate, “It took the light forever to get to your eyes” și niște referințe la Orwell și anul 1984, invocat, să nu uităm, și pe singleul de debut al celor patru care au speriat Sheffield-ul, ‘I Bet You Look Good On The Dancefloor‘. Mai departe, chiar pe piesa care dă titlul albumului, Turner întreabă și răspunde: “Do you remember where it all went wrong? Technological advances, really bloody get me in the mood”, în timp ce probabil cel mai sexy vers e abia pe piesa următoare, pe ‘Golden Trunks’: “And in response to what you whispered in my ear, I must admit sometimes I fantasize about you too”. În ciua numelui, ‘The Ultracheese‘ (ultra-cheesy) reușește să fie balada perfectă care să încheie șederea la “Tranquility Base Hotel & Casino”, într-un mod romantic incurabil, cam cum ‘I Wanna Be Yours‘ încheia ‘AM’: “The dawn won’t stop weighing a tonne, I’ve done some things that I shouldn’t have done, but I haven’t stopped loving you once” sunt cuvintele care pun punct lungului șir de sentimente, reale sau nu, pe care poetul le împărtășește cu noi, ascultătorii cuminți și curioși.

Abia aștept ziua de vineri, 11 mai, când lansarea acestui album va împărți lumea în două.

Foto 1: Zackery Michael

Foto 2: Michelle Shiers