După ce am refuzat inițial invitația unui trip în Maramureș de Paști, datorită celor două zile pierdute pe drumurile patriei, am zis… what the heck!
Partea asta proastă cu drumul lung a fost compensată cu peisajele de vis din Transilvania; absolut tot drumul de la Brașov până în Borșa, trecând prin Sighișoara, Tg. Mureș, Bistrița este superb, în special în această perioadă a anului, când cromatica este dominată copios de verdele crud, intens, datorat ploilor dese din ultima vreme. Cumva, savurarea acestor peisaje s-ar estompa simțitor în goana de pe o autostradă, însă mai bine ar exista un drum rapid care să ne dea posibilități de alegere decât această situație fără alternative.
Iar destinația, Maramureșul, a ținut să pluseze la capitolul picturesque prin alternanțele de dealuri și munți înalți ce adăpostesc defileul râului Vișeu, porțile de lemn, bisericile de lemn cu acoperișuri din șindrilă, satele bine conservate (unele purtau cu mândrie titulatura ”comună înfloritoare a Maramureșului”), oamenii cu porturile lor populare în zilele de sărbătoare, horinca și muzica tradițională.
Am simțit cum toate aceste elemente se reunesc sub noțiunea de terroir pe care o întâlnim în special în lumea vinului, însă Maramureșul își conservă particularitățile dinainte de a se fi cristalizat acest concept. Deși nu sunt fan al băuturilor spirtoase, cu atât mai puțin al pălincii, am intrat in joc atunci când gazda ne-a oferit o sticlă de horincă pe care am dat-o gata degrabă, nu singur, bineînțeles; un fel de… eat local, drink local experience.
Și ca să rămân la experiențe locale, românești, de data aceasta, am continuat cu o cutie de 10 litri de fetească regală de Averești sacrificată ca spriț, pentru că … party. Iar la party nu e timp de rotit vinul în pahar și de descoperit arome sau gusturi. Nu mai băusem spriț de multișor și am redescoperit cu plăcere savoarea acestui sport (mulți iubitori ai vinului mă vor excomunica pentru aceasta destăinuire, dar eu cred ca fiecare trebuie să bea ce-i place și cum îi place). Aș mai adăuga și totala deconectare de la orice fel de știri, inclusiv cele sportive, care a rotunjit spre perfecțiune experiența, precum anii de pivniță rotunjesc taninurile unui vin mare. Fiecare moroșan are câte un costum tradițional prin casă și e foarte bucuros să-l împrumute și turiștilor, așa că am profitat și noi de ocazie.
Nu plec nicăieri fără o trusă de scule și am avut-o cu mine și de data aceasta: spumant rose din struguri de fetească neagră – Colocviu la Barcelona (bun), tradiționalul și excelentul Riesling de Rhin Vinca, un Negru de Purcari (bun), un vin, credeam eu, de duzină, dar care s-a dovedit o descoperire bună – Domeniile Blaga Allegro și un cabernet excelent de la Chateau Valvis, un vintage 2013 ajuns frumos în apogeul vieții. Ultimile două au fost reale surprize și le voi căuta, cu siguranță, în viitor. Despre Vinca v-am mai spus – am stocuri 🙂
Pe drum am poposit atât la dus, cât și la întors, la Târgu Mureș, pe terasa hotelului Privo, care oferă o panoramă superbă asupra orașului și împrejurimilor. Însă nu doar view-ul scoate aceasta locație din pluton, ci investiția de 8 milioane de euro ce include și o cramă absolut specială, cu peste 1600 de sticle, unele dintre etichete fiind deja dispărute din ofertele magazinelor de specialitate. Aceasta e dovada profesionalismului celor implicați acolo, și mai ales arată respectul pe care îl acordă atât vinului cât și clientului. Un vin mare, precum Davino Domaine Ceptura Rouge 2009 este perfect pus în evidență acum, la mai bine de 11 ani de la crearea lui, mai ales daca restaurantul are și un somelier care să sugereze clientului o decantare lentă în prealabil (și are). Acest obicei, de a achiziționa și păstra în cramă vinuri mari pentru a le oferi apoi clienților doar când sunt ajunse la maturitate este trade mark-ul industriei ospitalității franceze unde poți întâlni adevarate cărți de vin (în loc de meniuri), cu zeci și chiar sute de pagini unde sunt listate vinuri din ani diferiți, mergând până la vintage-uri extrem de rare și vechi. Chapeu, Hotel Privo!
Tot pe drumul de întoarcere am oprit și la Crama Zaig, despre care auzisem numai lucruri bune. În primul rând, zona în care sunt viile, DOC Lechința din Dealurile Transilvaniei, este cea mai rece dintre toate cele 33 de arealuri cu denumiri de origine controlată din Romania viti-vinicolă, creând astfel condiții pentru vinuri albe de calitate. În al doilea rând, crama este o pasiune și mai puțin industrie, numărul hectarelor cultivate fiind puțin peste 10, toate răspândite pe dealuri. În al treilea rând pentru că din pasiunea pentru vin și pentru excelență nu au replantat viile vechi de o sută de ani, ce necesită o muncă mult mai intensa și costuri triple de exploatare, lăsându-ne nouă, clienților și iubitorilor vinului, posibilitatea de a compara o fetească albă din vii vechi cu feteștile normale, plantate după aderarea la UE, cu ajutorul fondurilor de reconstrucție. În al patrulea rând, proprietarul a acordat credit unui oenolog tânăr, o domnișoară originară din Republica Moldova, pe nume Cristina Carazan, cu studii la Univ Babeș Bolyai din Cluj. Dacă intrați pe site-ul lor puteți achiziționa un pachet special de 6 vinuri albe excelente cu un preț special.
Am sunat la poarta casei din satul Teaca și am descoperit o familie venerabilă (părinții proprietarului) care mi-a prezentat vinurile și istoria lor. Curtea semăna mai mult cu cea a bunicilor mei unde îmi petreceam vacanțele și mai puțin cu ce sunt obișnuit de prin cramele vizitate în ultima vreme (mai moderne, mai comerciale).
Tot pe drum se găsea și Crama Villa Vinea, o investiție a unui austriac îndrăgostit de peisajele transilvane, unde mi-ar fi plăcut să fac o degustare și să cumpăr un spumant pe care încă nu l-am încercat, Cuvee Celest, cu o imagine foarte bună în rândul cunoscătorilor. Nu am avut suficient timp și am preferat să mănânc în tihnă la Privo decât să bifez, pe grabă, mai multe obiective. Vinul nu e legat de fast food sau fast tasting; e despre o masă liniștită în care ai timp să te conectezi cu cei dragi și să savurezi ce e pe masă și în pahar.
***
Ieri a fost Sauvignon Blanc International Day și l-am cinstit cu un platou de aperitive în stil tapas: anșoa marinate, feta DOP Mistakeli (magazin Greek Taste Floresca), ulei de masline Kiklopas și oțet balsamic Botanico Gold Seal de la Costa Lazaridi (magazinul importatorului de vinuri grecesti www.newgreekwine.ro), anghinare și pesto Trapanese de la Lidl și multe legume. Pâinea, ca de obicei, făcută de mine, iar vinul, la ofertă, de ziua lui, la doar 38 de lei.
