Cum spuneam în articolul trecut, pescărușii din București și alte orașe sunt de relativ puțin timp (asta însemnând niște zeci de ani, totuși!) în expansiunea lor dinspre locurile clasice de cuibărire și iernare spre habitatele antropice. Pentru că sunt mai multe specii care ne survolează zilnic în drumul spre birou, vom face o scurtă trecere în revistă a celor mai importante specii cu care ne putem întâlni la noi în țară.

Pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis)

Prezentat de data trecută ca fiind unul din învingătorii prezenți pe blocurile Bucureștiului, acest pescăruș de talie mare (cu o anvergură depășind ocazional 140 cm) este cuibăritor de frunte în București, pe mai toate clădirile înalte, fără deranj pe acoperiș.

Interesant este că acești pescăruși și-au modificat dieta (ei fiind specie ihtivoră, preferând peștele), renunțând la pește și adaptându-se pentru a mânca resturi de mâncare din metropole. O altă adaptare: s-au specializat în prinderea și consumarea altor păsări rezidente în oraș, în special pui de rândunică, lăstun și drepnea, precum și a porumbeilor (pui și adulți, deopotrivă) din piețele orașelor, asupra cărora se lansează în atacuri-surpriză.

Puii acestora sunt de culoare cenușiu-pestriț, mulți oameni crezând că sunt de fapt altă specie. Ciocul și picioarele pot fi de altă culoare decât la adulți, iar în aglomerările de pescăruși puii stau adesea împreună.

Pe măsură ce puii cresc, în câțiva ani, penajul trece prin mai multe faze intermediare până ajung la penajul adult.

Pescărușul pontic (Larus cachinnans)

Pescărușul pontic este tot un pescăruș de talie mare, anvergura aripilor depășind 140 cm, comparabil cu anvergura păsărilor răpitoare (ulii, șorecari, ereți etc). La noi, pescărușul pontic poate fi întâlnit preponderent pe litoralul Marii Negre (inclusiv în Delta Dunării). Iarna se adună pe coastă în stoluri mixte cu alți pescăruși, dar poate părăsi (accidental) cartierele de iernare de pe coastă, hoinărind și la mare distanță de Dobrogea, inclusiv în București.

Deși pare asemănător cu pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis), pescărușul pontic (Larus cachinnans) este specie distinctă, fiind considerat până de curând o subspecie a acestuia. Diferențele sunt greu de văzut în teren: ciocul mai lung și mai gros, picioarele pot fi galben pal, chiar de culoare roz la juvenili și unii adulți, ochii cu iris întunecat, în special toamna etc. Juvenilii acestei specii sunt și mai greu de deosebit de juvenilii de pescăruș cu picioare galbene.

Pescărușul râzător (Chroicocephalus ridibundus)

Acest pescăruș de talie mică (anvergura adulților este de aproximativ 90cm) este cel mai răspândit pescăruș din București și alte orașe din sudul și centrul țării. Deși efectivele sunt mult mai mari decât în cazul pescărușilor de talie mare, aceștia nu vin în număr mare decât iarna în orașe, în vreme ce pescărușii râzători sunt prezenți tot timpul anului, în special în zona lacurilor și a cursurilor de apă.

Pescărușii râzători sunt ușor de diferențiat de alte specii după ciocul roșu cu vârf inchis și picioarele de un roșu aprins. Iarna culoarea roșie poate fi estompată din motive ce țin de alimentația acestor păsări.

Capișonul este negru, dar poate avea culori intermediare, deschizându-se în sezonul rece și devenind aproape alb (rămâne totuși o pată lângă ureche), ceea ce poate induce naturaliștii amatori în eroare, specia fiind aceeași.

Pescărușul mic (Hydrocoleus minutus)

Acest pescăruș este cel mai mic pescăruș ce poate fi văzut la noi (anvergura aripilor nu depășește 65 cm). Apare la sfârșitul verii, de regulă în stoluri cu multe exemplare, neamestecându-se decât ocazional cu alți pescăruși. Și la această specie, capișonul, negru în mod normal, are culoare variabilă în funcție de sezon. Iată un exemplar în penaj de iarnă.

Exemplarele subadulte au penajul mult mai intunecat, generând confuzie. Picioarele sunt de culoare roșu variabil, ciocul acestora fiind însă negru, indiferent de sezon.

Deși pot părea similari, pescărușul mic este vizibil mai mic decât pescărușul râzător, mult mai comun. Iată un cadru cu ambele specii, pescărușul mic fiind cel din partea stângă.

Pescărușul cu cap negru (Ichthyaetus melanocephalus)

Mai greu de văzut la București, dar prezent în migrație și la cuibărit în efective mici, acest pescăruș e puțin mai mare decât pescărușul râzător (anvergura aripilor nu depășește 100 cm). Preferă să stea în grupuri mici, silueta acestora diferențiindu-i la o analiză atentă de celelalte specii de talie mică.

Ciocul este roșu deschis și, da, ați ghichit, capișonul negru este variabil, fiind însă până la baza gâtului, iar ochiul are un inel de culoare deschisă, fiind astfel ușor de deosebit de alți pescăruși de talie mică. Iată două exemplare din aceeași specie, cu aspect destul de diferit la capișon.

Evident, nu am epuizat lista pescărușilor, aceasta completându-se și săptămâna viitoare cu alte cinci specii de talie mare ce pot fi văzute iarna sau accidental la noi.

Până atunci, spor la semnalări de faună tuturor!