După Toscana, Abruzzo, Lazio și Puglia am continuat aprofundarea zonelor viticole italiene și am făcut o vizită scurtă în Piedmont, regiunea nord vestică ce se învecinează cu Franța, dar mai ales cu munții Alpi care formează o barieră sub forma unui arc de cerc ce înconjoară dealurile din interior (precum Carpații protejează Transilvania). De aceea condițiile sunt ideale pentru cultivarea viței de vie prin crearea unui microclimat diferit de ”norma” mediteraneană din centrul și sudul țării, prin influențele de aer rece ce coboară de pe versanți, împreună cu umiditatea aferentă. Nordul Italiei, și în special Piedmont are o climă continental temperată, cu diferențe mari de temperatură între vară și iarnă, precum și între zi și noapte, iar temperatura medie în sezonul de creștere al viței de vie se situează între 16,5 și 18,5 grade Celsius (prin comparație, la aceeași latitudine, podgoriile din Dealu Mare suferă de temperaturi extreme in timpul verii datorită lipsei unei factor moderator precum o întindere de apă sau proximitatea unui munte). Factorii ce moderează clima sunt foarte importanți pentru că asigura o coacere lentă care duce la o calitate mai mare a strugurilor, ce pot acumula polifenoli suficienți, menținând, în același timp, aciditatea.

Piedmont, împreună cu Toscana, sunt responsabile pentru faima vinurilor italiene, prețurile vinurilor din aceste regiuni depășind chiar și 500 de euro per butelie. Piedmont este locul în care ia naștere un vin mare, Barolo, dar ar fi păcat să trecem cu vederea celelalte varietăți de struguri: Barbera, Dolcetto, Grignolino sau Ruche (roșii) sau Moscato, Cortese (din care se face superbul Gavi di Gavi), Arneis sau Vermentino (cunoscut ca Pigato sau Favorita).

Mi-am propus să descopăr Barbera, un soi roșu ce dă vinuri fresh, care nu cer o maturare îndelungată, foarte bune pentru consum imediat sau pe termen mediu. E un trend în lume cu vinurile care nu sunt atinse de lemn (tell that to romanian market J ) însă debordează de arome de flori sau fructe. Sunt tehnici de vinificare (fermentarea la temperaturi mai joase, de ex), care îmbunătățesc intensitatea aromelor vinului. Tot ce trebuie să facem este să degustăm vinuri cât mai diverse și să decidem ce ne place mai mult: vanilia în abundență (din influența lemnului) sau diverse fructe ori arome provenite direct din strugure, neacoperite de notele secundare ori terțiare. Mie îmi place mult trendul acesta (sper sa ajungă și la noi în 5-10 ani ca să existe o diversitate mai mare la raft) și voi continua să caut soiuri noi din care se obțin astfel de vinuri.

O excursie în Piemont ar trebui să vizeze faimoasele sate Barolo și Barbaresco, ce dau și numele vinurilor (conform filosofiei franceze de vinificare). Însă eu mi-am propus să vizitez Nizza Montferrato, Asti (faimos pentru Moscato d’Asti și Asti Spumante) și Borgo Neive – un sat medieval pe un vârf de deal, înțesat cu hoteluri și restaurante, înconjurat de vii și crame (parte din selecția celor mai frumoase sate din Italia)

In vecinatatea Borgo Neive se află Barbaresco, satul renumit pentru vinurile de top obținute din soiul Nebiolo, dar și câteva crame foarte bune ce se preocupă să caute excelența în vinurile din celelalte soiuri. Așa că am vizitat Cantina Gianni Doglia, poate și pentru că a câștigat premiul ”Viticultorul anului 2022”. Gianni reprezintă a treia generație de viticultori, s-a născut între vii și a făcut o pasiune din crearea vinului. Dacă părinții lui cultivau mai mult pentru a vinde strugurii, Gianni s-a hotărât să reușească mai mult și a urmat cursuri universitare de viticultură, începând apoi să experimenteze cu viile părinților. După succesul avut cu Muscato d’Asti, pe care a avut ambiția să îl propulseze direct în top, și-a îndreptat atenția către pasiunea lui inițială – soiul Barbera. Astfel, în 1998 a fost creat primul vintage ce a primit imediat aprecieri. Vinul se numea Bosco Donne, împrumutând numele plaiului pe care au fost cultivați strugurii ce amintește de gestul celor 3 femei ce s-au mutat împreună în aceeași fermă pentru a-și da una alteia curaj după ce soții lor au plecat pe frontul primului război mondial. De atunci, Gianni a mai adăugat la proprietățile familiei câteva plaiuri pe care cultivă Barbera, în special în zona Nizza Monferrato, unde obține vinul fanion al cramei, Nizza.

Precum corporațiile, Gianni are și o viziune, pe lângă misiune și valori; el este convins că prin experimentare continuă poate produce vinuri mari chiar și din unele soiuri locale, mai puțin cunoscute la nivel global; pentru asta e dispus să caute neîntrerupt cele mai bune plaiuri pe care soiul se exprimă cel mai bine, să normeze (prin tăieri de struguri chiar înainte de perioada de coacere se forțează planta să se focuseze doar pe ciorchinii rămași, aceștia acumulând mai mulți polifenoli și zaharide), să rotunjească taninurile vinurilor prin maturare în butoaie de stejar și, în general, să ’’asculte’’ vinul.

Deși am gustat probe de tanc, practic vinuri noi, de max. 1-2 luni vechime, neașezate, pot spune că am fost încântat de savoarea, intensitatea aromatică și suculența lor. Atât Barbera cât și Ruche sunt două soiuri ce merită toată atenția noastră, a celor ce obținem o plăcere din a descoperi.

Barbera se exprimă prin arome intense de cireșe coapte, zmeură și coacăze, cu taninuri medii, și aciditate splendidă, în timp ce Ruche vine cu arome de trandafiri, piper, scorțișoară și cireșe negre și taninuri moderate.

Am luat pentru seara, la hotel, un magnum de Muscato d’Asti care a curs foarte ușor (are doar 5% volum alcool). Daca aveți chef vreodată de un vin mai parfumat care să acompanieze o seara cu prietenii, acesta ar putea fi o alegere inspirată; răcit bine, este incredibil de plăcut, probabil și datorită restului de zahar (bine balansat de aciditate).

Pe la restaurante am reușit să degust și Vermentino, însă nu din Piemont, ci din regiunea Liguria și nu pot spune că a fost rău dar memorabil sigur nu a fost.

*

Orice aventura în Italia ar fi foarte greu să o focusezi doar pe crame cât timp ai și alte locuri superbe la fiecare pas. Într-una din zile am preferat să-mi beau vinul nu la crama, ci in Portofino, și nu am avut ce regreta 🙂

Mi-a plăcut foarte mult și Santa Margherita, orășelul din care am luat barca spre Portofino. Probabil turiștii care nu mai găsesc locuri în renumitul golf aleg să se cazeze aici, la doar 4-5 km depărtare; dar asta a dus la dezvoltarea unei destinații chic în care poți savura o înghețată sau o cină pe malul apei.

*

Ajuns acasă, am aprofundat subiectul cu o degustare de Barbera și Barolo; deși variantele de Barbera erau vinuri cu câțiva ani deja la sticlă, am regăsit aceleași senzații suculente și un vin ce merită mai multa atenție din partea lumii întregi.

Barolo – exact cum îl știam, un vin mare, preponderent pentru inițiați, pentru că de la Primitivo nu se poate sări direct la Barolo; s-ar putea să nu placă; si nu e vina vinului

Cireașa de pe tort a fost însă Barbaresco (neașteptat, aș spune), un vin puternic, cu concentrare mare de arome de fructe roșii (căpșune și cireșe). Barolo și Barbaresco trebuie să le aprofundez și voi începe tot din Piedmont, dar cu altă ocazie.

*

Zilele trecute am participat la Grano la o lansare de cramă: PoderNuovo din Toscana. Am descoperit vinuri cel puțin interesante: un asamblaj de Grechetto cu Chardonnay, mineral, fin, cu o eleganță dată de fermentarea în baric și de batonnage, un Cabernet Franc superb și un Sangiovese de top. Producătorul își are rădăcinile în Grecia și dorește să comunice asta prin numele date vinurilor: Nicoleo, Sotirio, Argirio, Therra. Crama face parte dintr-o familie lărgită ce include și brandul Giovanni Bulgari. Se vor lista în curând pe www.nelsand.ro.