Pinot Noir

… it’s a hard grape to grow, as you know. Right? It’s uh, it’s thin-skinned, temperamental, ripens early. It’s, you know, it’s not a survivor like Cabernet, which can just grow anywhere and uh, thrive even when it’s neglected. No, Pinot needs constant care and attention. You know? And in fact it can only grow in these really specific, little, tucked away corners of the world. And, and only the most patient and nurturing of growers can do it, really. Only somebody who really takes the time to understand Pinot’s potential can then coax it into its fullest expression. Then, I mean, oh its flavors, they’re just the most haunting and brilliant and thrilling and subtle and… ancient on the planet. Cabernets can be powerful and exalting too, but they seem prosaic to me for some reason, by comparison, I don’t know.

 De la Ceaușescu încoace nu am mai auzit o odă atât de distinctă precum invocația plină de admirație a personajului Miles din filmul Sideways:

Probabil sunteți familiarizați cu acest film, însă merită reluat acest subiect pentru cei ce au crescut cu Avengers, chiar și cu riscul de a suna clișeistic. Dacă nu sunteți la curent cu aceste ”știri” vechi de aproape 20 ani, aflați că obsesia personajului Miles legată de Pinot Noir a dus la un boom al acestui varietal, până atunci un simplu soi de strugure printre mulți alții, mult în umbra soiurilor bordeleze – Cabernet Sauvignon și Merlot. Producția de Pinot Noir a crescut cu 170% imediat după lansarea acestui film, fiind acum al doilea soi cel mai plantat în Sonoma County, un areal viticol renumit al SUA aflat la 100 km nord de san Francisco. Probabil iubitorii vinului au simțit pasiunea personajului din film pentru Pinot Noir, ba chiar au preluat-o și au decis să exploreze acest soi ce dă vinuri uneori sublime, alteori mediocre. În asta constă intriga din jurul acestui soi foarte greu de cultivat, iar bucuria descoperirii unui vin reușit sau a unui an mai bun decât precedenții stă la baza euforiei ce poate duce prețurile unei sticle către zone iraționale.

Funny, dar Pinot Noir, Pinot Grigio sau Pinot Blanc sunt de fapt mutații ale aceluiași soi, deci nu au fost obținute prin încrucișări de laborator precum Cabernet Sauvignon, care a luat naștere prin combinarea genelor Cabernetului Franc și a Sauvignonului Blanc. Tot la capitolul funny stuff aș menționa că din Pinot Noir se produc atât vinuri roșii, cât și rose-uri, albe (acele blanc de noir) sau spumante (alături de Chardonnay, și Pinot Meunier reprezintă baza pentru vinurile din Champagne). În anii buni, viticultorii fac vinuri roșii iar în anii cu probleme îndreaptă toată producția către rose-uri sau spumante.

Soiul acesta, precum multe altele, s-a născut și și-a găsit consacrarea în Franța, mai exact în regiunea Burgundia, această Meca a vinurilor (scuzați blasfemia). Chiar dacă suprafețele cultivate sunt mici comparativ cu Bordeaux, de exemplu, vinurile obținute aici sunt de o eleganță desăvârșită, pe care se străduiește să o reproducă orice artizan prin diverse alte colțuri ale lumii. Oregon, la nord de California, este renumit că reușește să se apropie destul de mult de stilul burgund; în rest, se găsesc vinuri bune din acest soi, dar cu stiluri proprii, distincte, precum cele din Noua Zeelanda, Chile sau California, SUA. În Cartea vinurilor, Matthew Jukes declara: ”Pentru mine, Burgundia este unul dintre cele mai frumoase și romantice locuri din lume. Ador strugurii Pinot Noir și Chardonnay și, de asemenea, bucătăria din regiune este sublimă. În fiecare an petrec două sau trei săptămâni aici gustând conținutul a sute de sticle de vin în căutarea celor mai cerești vinuri Pinot Noir și Chardonnay de pe planetă. Ele sunt aici, treaba mea este să le găsesc și e unul din momentele anuale principale din cariera mea. Dacă aveți șansa de a vizita Burgundia, n-o pierdeți.” – uite-așa aș vrea să mor… 🙂

De vreun an avem cursă directa spre Lyon, deci nu avem nicio scuză de a nu vedea niște vinuri mari la ele acasă.

Vinurile burgunde obținute din Pinot Noir sunt atât de precise în exprimare încât reușesc să obțină tipicitate la nivel de sat, între Côte de Nuits și Côte de Beaune fiind doar câțiva km (întreaga zonă viticolă a Côte d’Or se întinde pe o fâșie îngustă, sub 2 km adeseori, și lungă de 40 km). La nordul Côte d’Or, în zona Gevrey Chambertain, vinurile sunt ample, cu arome pure de căpșune, zmeură, fructe negre, vanilie, piper roz. Câțiva km mai spre sud, în zona Pommard, vinurile sunt tot roșu rubiniu, dar cu arome intense de cireșe negre, zmeură, petale de trandafiri, violete, ierburi aromatice, cacao, cafea sau bețișoare de vanilie. Atât vinurile Côte de Nuits cât și cele din Côte de Beaune au un echilibru impresionant între prospețime și textura taninurilor, sunt armonioase și au o persistență excelentă (postgust). Sunt perfecte pentru maturarea în pivniță pentru că pot trai zeci de ani, și cu timpul dezvoltă note terțiare ce amintesc de forest floor, ciuperci sau lemn dulce (licorice).

Vinurile din Pinot Noir sunt versatile în asocierile culinare datorită acidității ridicate și nivelului moderat de taninuri. În mod tradițional, pieptul de rață, cu gustul său delicat, se însoțește perfect cu un Pinot Noir; de altfel, un vin puternic l-ar acoperi, iar asocierea perfectă se întâmplă atunci când mâncarea este în prim plan. Raclette, puiul prăjit sau coq au vin, ciuperci sau chiar vită a la Bourguignonne sunt, asemenea, asocieri tradiționale ale locului. De prin locurile noastre aș alege niște hribi și aș găti cu ei ori paste ori risotto iar pinot-ul s-ar asocia perfect.

Cea mai grea sarcină nu e asocierea, pentru că vinul se potrivește multor preparate sau platouri reci de brânzeturi sau charcutterie; din păcate, cel mai greu e sa ai un Pinot Noir decent la îndemână pe care să îl desfaci când îți vine pofta; nu e ca și când intri pe net și dai o comandă de Primitivo din Puglia, super ofertant încă de la lansare. Pentru a savura un Pinot Noir e bine să îl prindem măcar în prima parte a evoluției lui, ceea ce înseamnă să fi trecut un minim de 7 ani. Adică bei azi ce ai cumpărat nu ieri, ci chiar alaltăieri. Altfel, pentru vinurile bune, deja maturate pe la alții prin beciuri, pregătește-te să scoți bani frumoși din buzunare. Dar te asigur că atunci când bei cu gândul la banii cheltuiți, indiferent că ai plătit 2 lei și ești bucuros de afacere, sau 1000 de lei, și vrei să știe toata lumea, inclusiv rudele de gradul 4, plăcerea degustării unui vin va fi știrbită, dacă nu cumva sabotată (vreau să-l văd pe cel care plătește 1000 de lei și are curaj să critice vinul și să afirme fără echivoc că nu a luat țeapă, în situația în care vinul e supraevaluat; majoritatea se încovoaie în fața etichetei și a punctelor oferite de ”critici”).

O altă piedică în calea fericirii băutorului de Pinot Noir este oferta slabă. În România e greu să găsești un vin bun din acest soi pentru că necesită o mare atenție la cultivare și mulți nu au timp și pasiune de oferit. Nici în oferta importatorilor treaba nu stă mai roz, pentru că, tot din motive de bani sau poate lipsă de educație, cererea pentru aceste vinuri lipsește sau nu e suficient de mare pentru a forma o masă critică demnă de luat în seamă.

Aș putea pune degetul pe rană și aș spune că nu ai ce educație să primești dacă insiști să cumperi de pe platformele care vând și mobilă și pătrunjel uscat. Unele platforme sunt atât de ignorante în privința vinului încât nu au nici măcar criteriile de căutare bine puse la punct. Asta returnează, de ex, o simplă căutare de Pinot Noir de Oregon (de care mi s-a făcut poftă în timp ce scriam).

Continuând să cumpărați vinul pe criteriul celui mai mic preț, veți încuraja marile platforme să se focuseze doar pe acest aspect, ignorându-le pe toate celelalte. Un vin atent selectat, păstrat cu grija cuvenită, în spații corect răcite / ventilate, nu poate fi vândut la cel mai mic preț; pentru că serviciile din spate sunt prestate de oameni și e păcat să ne dorim ca ei să nu aibă ce pune pe masă; poate sunt părinții viitoarei Simonei Halep. Ca să închei cu un beneficiu real, un vin cu defect de dop nu poate fi returnat către marile platforme, dar către micile magazine de specialitate, da. Mai ales dacă devii client de-al casei și le vizitezi măcar o dată pe lună.

Revenind la calitatea vinurilor autohtone din Pinot Noir, ar fi de ajutor să ieșiți la degustări sau să vă informați înainte să le cumpărați. Altfel există probabilitatea să pățiți precum unul din amicii cu care am participat la o degustare săptămâna trecută care și-a format o părere greșită despre acest soi în urma testării a 14 probe slabuțe, concluzionând: „bine că am făcut degustare de Pinot Noir ca să știu să nu mai cumpăr niciodată vinuri din acest soi” 🙂

Ca în multe alte domenii, probabil și aici se întâmplă lucruri datorită complezenței iar unele crame listează aceste vinuri doar de dragul de a avea un portofoliu cât mai amplu, altfel nu-mi explic de ce sunt lansate în piață vinuri sub un nivel minim de calitate. Înțeleg că e greu să întreții o cultură de Pinot Noir, că e riscant ca după ce ai muncit să te alegi cu o producție afectată de boli, întrucât e un strugure sensibil la mucegaiuri, dar nu înțeleg de ce nu își asuma producătorii români un standard minim de calitate. Pe vremuri eram deranjați că nu toate Daciile care ieșeau din fabrică aveau aceeași calitate și cumva, asta a stat la temelia denigrării produselor românești în totalitate, cele de afara nepermițându-și pur și simplu, să lanseze produsele, dacă nu erau conforme cu un standard minim de calitate. Transferându-și riscul unei producții slabe către client, unele crame nu fac decât să arate o lipsă de respect față de consumator sau chiar o subestimare a capacității acestuia de a face o analiză competentă a vinului din pahar (de-aia zic, ridicați-vă nivelul și pretențiile!).

As evidenția câteva probe din cele 14, însă e puțin, nepermis de puțin; un viticultor ar putea și chiar ar trebui să speculeze această lipsă în ofertă, oricâte greutăți ar exista. În Chișinău am cunoscut un artizan al vinului îndrăgostit de acest soi, care se străduia an de an să obțină un Pinot Noir perfect și, prin 2016 chiar a reușit. Nu știu dacă are continuitate, pentru că nu am mai ținut legătura în ultimii ani, însă faptul că a avut un scop și a căutat să-l atingă, prin pasiune, ar trebui să fie o sursă de inspirație.

De la noi am remarcat Otarnița de la crama Petro Vaselo și exemplarul din 2006 de la Pivnițele Birăuaș; acesta din urma era o dovadă că vinul a fost corect realizat, însă anii au diminuat la maximum aromele de fructe și au adus în prim plan aromele terțiare. Poate cu 4-5 ani în urmă acest vin ar fi avut un echilibru aromatic și ar fi fost perfect de savurat, însă acum a fost doar un material bun de studiu. Cred că există în piață vintage-ul 2012 pe care vreau neapărat să-l încerc; dacă vreți să vedeți un nivel minim al unui vin de Pinot Noir, ca să vă calibrați gusturile, încercați și Oprisor – La Cetate sau Dobra – Pogany. Aș insista chiar să revăd și Carastelec Vinca, sticla de acum prezentându-se cu probleme. De la frații de peste Prut aș recomanda două vinuri corecte, fără a fi, însă, cu realizări de excepție: Crama Mircești (deținută de oenologul Arcadie Foșnea care creează și vinurile Taraboste pentru Chateau Vartelly) și Chateau Cristi.

Ce mă făceam dacă nu degustam cu câteva săptămâni în urmă un Pinot Noir Grand Cru pentru a-mi ’’regla frecvența’’, pentru a înțelege cum trebuie să fie un vin bun? Aș fi dat notă de trecere mai multor vinuri la această degustare, cu gândul că așa trebuie să fie, sau poate aș fi generalizat si aș fi refuzat să mai beau Pinot Noir pe motiv că nu oferă plăcere. Ce greșeală aș fi făcut!! Acest Grand Cru a fost absolut superb și sunt recunoscător pentru șansa de a mă fi întâlnit cu el.

P.S.: Mai sunt producători pe care aș vrea să-i încerc deoarece am auzit lucruri bune despre monovarietalele lor: Nachbil, Maxi Marc Castel Sofia, Liliac Private Selection, Metamorfosis Vila Marchizului, Vila Vinea Selection; de-a lungul timpului am băut Pinot Noir la nivel decent de la Domeniile Franco Romane, SERVE sau 1000 de Chipuri, Luscan. Nu în ultimul rând, ba chiar printre primele recomandări aș menționa Dagon Clan, un producător mic din Dealu Mare cu orientare către vinuri premium și cu confirmare obținută pe piața londoneză; nu găsim un monovarietal la ei, însă au un asamblaj bazat preponderent pe Pinot Noir, la un preț decent (49 lei in Ro / 17 lire in UK).

Emil Popescu
Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine