Julius Meinl
Inspirația poeților încă din 1862
Julius Meinl este brandul de cafea născut și crescut în Austria și celebrat și iubit în întreaga lume. Cu o istorie de peste 150 de ani, împachetează pasiunea, aroma, creativitatea și inovația și le servește sub forma unei cești de cafea care acompaniază toate momentele noastre de relaxare deplină, de creație, de intimitate, de introspecție, de inspirație.
Julius Meinl este inspirația poeților încă din 1862. Și cum fiecare poezie se completează cu o ceașcă perfectă de cafea, tot așa îi șade la perfecție unei cafele savurate dimineața… o poezie.
Luni, Gilda a recitat una din poeziile Anei Blandiana din volumul Variațiuni pe o temă dată. Îndrăgostiților chiar le suficientă privirea… mai ales schimbată printre aburii unei cești de cafea.
Ce bine că ești
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Dobro a împărtășit cu ascultătorii Balada unui greier mic. Nu mai fii trist, greier mic și necăjit. Poate nu va vrea vecina furnică să împartă un grăunte, dar împărțim noi o cafea cu tine. Sau mai multe boabe atent măcinate?
Balada unui greier mic
de George Topârceanu
Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
Matei, Matei… Mereu cu poeziile cu cel mult o strofă. De data asta, o gură de cafea și un terțet.
Câți fluturi
de Matsuo Basho
Câți fluturi
nu și-au fluturat cărarea
de-a curmezișul zidului!
