Julius Meinl
Inspirația poeților încă din 1862
Julius Meinl este brandul de cafea născut și crescut în Austria și celebrat și iubit în întreaga lume. Cu o istorie de peste 150 de ani, împachetează pasiunea, aroma, creativitatea și inovația și le servește sub forma unei cești de cafea care acompaniază toate momentele noastre de relaxare deplină, de creație, de intimitate, de introspecție, de inspirație.
Julius Meinl este inspirația poeților încă din 1862. Și cum fiecare poezie se completează cu o ceașcă perfectă de cafea, tot așa îi șade la perfecție unei cafele savurate dimineața… o poezie.
Luni, 2 decembrie, a fost rândul lui Matei să recite o poezie contemporană, în timp ce își bea ceașca de cafea, sorbind, printre versuri, în loc de virgule.
A.M. (mulțumirea are diferite aspecte)
de Raluca Șandor Gorcea
înaltă și singură carnea ta decupează elegant întunericul
din umeri se ridică furtuni de zăpadă
trupul tău
lovește
aerul
o aripă electrică
activând brusc orașul
oameni câini mașini vitrine
infinite
detalii
te ridici
aprinzi aragazul dai drumul la radio scoți cutia de ceai
în fiecare dimineață
arunci către mine o portocală
soarele răsare
apoi pocnești din degete
și planeta începe din nou
să se rotească
Gilda ne-a învățat marți dimineața, printr-o poezie de Robert Frost, că fericirea este să-i faci și pe alții fericiți. Tu când ai împărțit ultima oară cu cineva drag cafeaua ta proaspătă?
Hic et nunc (Aici şi acum)
de Robert Frost, traducere Petru Dimofte
Fericirea este totul,
Iar acesta este timpul pentru a fi fericit.
Locul pentru a fi fericit este aici.
Calea spre fericire este să-i faci pe alţii fericiţi.
Dulce cântec peste care cânți tu dimineața, Dobro… Cum reușești să fii așa vioi? Ce aromă te trezește dimineața?
Cântec de dragoste
de Reiner Maria Rilke
Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?
O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.
Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.
Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.
Un ascultător Radio Guerrilla ne-a trimis o poezie scrisă de el, iar Dobro a recitat-o joi. Mulțumim!
Oceanul nopții
de Laurențiu Buciuc (ascultător Radio Guerrilla)
Împletit în mraje grele și-amețit de dor intens,
Se gândește, se strofoacă, caută vieții un sens.
Ora însă e târzie, noaptea este lung ocean
Fără nave, bărci, corăbii, fără lustrul căpitan.
Dar cu calm, în timp ce speră, tânărul desparte marea Invidios ar fi și Moise, nu i-ar fi mare mirarea
Căci în miezul nopții adânci, inundat de frici și gânduri Ideile-i vin furtună.
Nu se-abține de la rugă, nu e orgolios din fire…
nu se-ncurcă cu minciuna, speră tot mai mult și parcă, e ceva ce-ar vrea să știe.
De ce viața-i o povară?
De ce sfinții sunt pioși?
Cum de negrul este negru?
De ce-au albatroșii cioc?
Întrebări ard precum focul, în a tânărului minte
Oare visele se cern printr-o sită cu dorințe?
Dar rapid, prin marea-albastră, tânărul zboară hoinar
Valurile îl răstoarnă, ajungând până la mal.
O nouă zi, e dimineață.
Se trezește cu stupoare.
Acum alte griji pe cap, pisica are mâncare?
Căci așa e noaptea, un etern ocean, ale cărei valuri te-mping în real.
Un real în care ar fi vrut să fie, un pic mai umil.
Să cunoască doamne, la un pahar de vin, să fie refuzat cu zâmbetul pe buze, să spere-n destin, ca marea-n ecluze.
Zâmbește furiș și-și dă seama, că în câteva ore din nou,
Va lua vâslele-n mână și va naviga prin al nopții ecou.
Săptămâna de muncă se încheie cu o frumoasă poezie de Marin Sorescu, recitată de Matei, și cu câteva cești de cafea. Totuși, avem întreg weekend-ul în față…
Ce prăfărie e la tine
de Marin Sorescu
Ce prăfărie e la tine sub pat
Am controlat chiar adineaori
Cu batista curată
Ce s-a umplut de amprente
În care colcăie enigmele
N-am folosit de prea mult cuvântul “colcăie”,
Degeaba protestezi
Dar acesta este crudul adevăr
Nu mă aduce în stare să-ți mai spun
Ce mai colcăie în casa asta.
Soarele intră pieziș prin perdele
Și se ascunde sub pat.
Ce prăfărie mai e-n astre și-n stele
Dacă te uiți la ele sub pat!
Covoarele lor ar mai trebui
Bătute din când în când, măcar cu gândul
Dacă nu cu părul,
Pământul e sub-patul cerului,
Pe cer umblă comete
Și sub pat e un alt sub-pat
Totul e o criptă în trepte.