Despre filmul lent și foarte lent
Am mai spus eu cândva că filmele americane ne-au ”infectat” cu nerăbdare. Ce mi-e mie fastfood-ul, ce mi-e holly-voodoo 🙂 Mare vrajă, mare tehnologie! Acu’ nu vreau să cârcotesc aiurea, mie îmi plac filmele americane, e suficient să-i pomenim pe frații Cohen, pe Kubrick, Fincher, Lynch, Harmony Korine sau Charlie Kaufman. Eu mă legam mai mult de filmul de acțiune și consum, de ”dinamica popcorn”.
Ei bine, am impresia că filmele europene, arthouse, noul val care nu mai e demult nou, post-minimalismul, anti-metaforicul, realismul apatic, filmul lent sau contemplativ, mizerabilismul placid, observaționismul crud, docu-drama, toate circulă prin cercuri tot mai restrânse, printre cei care înclină puternic peste 35, iar adolescenții de azi nu mai au răbdare la ele. Sper să mă înșel, poate vine o generație care nu va da doi bani pe dinamica popcornistă :)) Greu de crezut.
Deocamdată eu vă recomand un film semnat de unul din regizorii mei preferați, Ming-liang Tsai, ”Goodbye, Dragon Inn” din 2003… E o capodoperă a lentorii! Oricum, căutați filmele acestui regizor extraordinar și apucați-vă de ele. Dar fără grabă! Azi unul, peste o lună altul și tot așa. Vizionare plăcută!
