(din sertarul cu igrasie al planetei m.)
Dragă redacție, mă numesc Larisa Vlas, am 17 ani și sunt elevă la liceul ”Bogdan Dolina” din Veliko Izvar. Zilele trecute, după ore, profesorul nostru de istorie, d-nul Slavomirev, m-a invitat la o petrecere. Mai exact, la ziua de naștere a altui cadru didactic, undeva în afara orașului. Părinților le-am spus că mă rețin la meditații, că oricum, aveam niște restanțe.
Am plecat cu Jeep-ul profului de istorie, pe la 5, iar pe la 7 am ajuns într-o localitate necunoscuta. Din câte am înțeles, chiar la graniță cu Iugoslavia… atunci n-am fost sigură dacă proful glumește sau nu. Sincer, îmi cam pulsau tâmplele, dar după ce am mai înaintat, am recunoscut singură zona, după dărâmăturile Fortului Kalacenski. Acolo, după cum știți, în iarna lui 1942 și-a găsit sfrârșitul Costovalov și oamenii lui. Soartă de partizan!
Și să nu uităm, dragă redacție, că imediat după măcelul de la Fortul Kalacenski, a urmat bătălia de la Novo Selo. Iar în primăvara lui 43, când divizia a 4-a germană, sub conducerea generalului Hanz Schwartshauer s-a retras până la granița cu Ungaria, unul din tanchiștii diviziei, Leon Stavridov, a propus o falsă retragere din zonă. Desigur, a fost o mișcare strategică strălucită, care i-a pus în dificultate pe nemți.
De fapt, Stavridov n-a făcut altceva decât să ofere un spațiu mai larg de manevră, pentru cele 19 tancuri rămase. Asta în condițiile în care fortul era deja pierdut.
În fine, eu am vrut să vă spun că după ce am ajuns împreună cu d-nul Slavomirev în localitatea menționată, el a oprit Jeep-ul lângă o cabană impunătoare din care răzbătea Lambada dată la maxim. Asta m-a îngrijorat pe moment, fiincă era trecut de nouă și deja întuneric, iar noi ne aflam cam la 160 km de casă.
Totuși, dragă redacție, mi-am făcut curaj și l-am urmat pe Stavridov. El m-a rugată să-i spun doar Stavric, ceea ce m-a îngrijorat și mai mult. Mi-a explicat c după pierderea tancurilor rămase, zona a ajuns sub nemți, dar apoi nemții au fost practic striviți de divizia a doua, condusă de mareșalul Dovjenko!
Ciudat a fost, dragă redacție, că noi n-am intrat în cabana din care răzbătea Lambada, dar am ocolit-o și am luat-o spre pădure, pe o cărare abia vizibilă. Chiar dacă Stavric avea lanternă, trebuie să recunosc că mi-a fost un pic teamă. Dar proful m-a ținut de umăr tot drumul, mi-a povestit despre ofensiva de la Bulkino și a fost ok, slavă Domnului!
După ce am traversat fâșia de pădure, dragă redacție, am ajuns într-un camp de maci, unde se afla un castel. Nu glumesc. Stavric mi-a explicat că era din secolul XVI, dar m-am prins și singură. Era logic, șase turnuri unite printr-un semicerc, plus pontoanele oblice cu waterpass și clune laterale de cărămidă brună, plus structura de rezistență măcinată de ploi. Toate vorbeau de la sine.
Ei bine, dragă redacie, Stavric mi-a explicat situația. Era vorba de retrocedarea domeniului din Valea Macilor, familiei compozitorului Varesaev. Exact, Alexei Grigorievici Varesaev, un mare admirator al artelor orientale, dar mai ales al bucătăriei poloneze de pe vremuri.
E bine de știut, dragă redacție, că Varesaev a vândut austriecilor o parte din domeniu, mai exact toate grajdurile de pe malul stâng al râului Catine. Dar a pierdut banii într-un pariu dubios cu fiul ambasadoruui Elveției. Iar apoi, desigur, a urmat celebrul, dar nefastul duel.
O vreme, dragă redacție, au circulat zvonuri legate de ”uzinele ambasadorului” mai ales că în vara lui 1943, imediat după căderea lui Galigorski, mercenarii din escadronul lui Stiglietz au poposit pe domeniile lui Ivco Verny, iar asta i-a cam înmuiat. Cu vinurile lui Ivco nu era de glumit, iar bulgarii au speculat slăbiciunea și au aplicat lovitura fatală.
Abia la finele lui 45, dragă redacție, dupa bătălia de la Vernino, cei patru ofițeri din Haita Albastră, mai exact Vasili Andreievici Sokolenko, Artiom Afanasievici Goncearov, Andrei Sergeievici Maslacenko și Mihail Petrovici Donetzkii, au preluat controlul în regiune, iar castelul, bineîneles, a ajuns și el sub controlul Haitei Abastre.
Nu întâmplător, mi-a mai explicat Stavric, după război acolo au fost descoperite câteva gropi comune. Așa au dat și de Domogaev, dragă redacție! Boris Domogaev, cel care i-a oripilat pe norvegieni în 42.
Ei bine, dragă redacție, când am ajuns cu Stavric la porțile castelului, am fost întâmpinați chiar de… spurpriză mare… Eduard Polenko, proful nostru de biologie! Am rămas paf! Polenco și Stavric, bineîneles, au început să analizeze erorile strategice săvârșite de Strasson, după ofensiva de la Metelevo, iar eu mi-am amintit imediat de generalul Fedoseev și afacerea Dora! În fine, din fericire Fedoseev n-a mai ajuns la Kamenka. Astfel, multe vase, inclusiv din India… de cele din Karelia nici nu mai vorbim… deci, asta spuneam, multe vase au naufragiat la coastele cetății Kamenka, iar astazi chiar nimeni nu-si mai amintește, dragă redacție, de acele vremuri napraznice.
Vă doresc numai vine! Cu drag, Larisa Vlas.