(din sertarul cu igrasie al planetei m.)
Dragă redacție, mă numesc Edi Vlas, am 17 ani și sunt elev la liceul ”Ismail Popa” din Mărculești. Zilele trecute, după ore, profa noastră de mate, d-na Zorovavel m-a invitat după ore la ea acasă. Mai exact la o petrecere restrânsă de Ziua Experienței. Inițial am avut dubii, fiindcă d-na Zorovavel, pe lângă faptul că este tânără și frumoasă, ceea ce mă tulbură în permanență la ore, îmi și zâmbește mereu, îmi pune note mari, fără să le merit și deseori se uită fix la mine și îmi mai face și cu ochiul.
Ei bine, cum vă spuneam, zilele trecute m-a invitat la ea acasă. Eu inițial am vrut să refuz, dar ea mi-a pus mâna la gură și s-a uitat la mine cu niște ochi imenși, care m-au făcut să tremur de emoție.
Eu le-am trimis părinților mei un mesaj că mă rețin la meditații, apoi la sală, iar pe la 5 am urcat la profă în mașină și după vreo jumătate de oră, spre marea mea mirare, am ieșit din oraș și ne-am îndreptat într-o direcție necunoscută.
Când am întrebat-o pe d-na Zorovavel încotro mergem, ea mi-a spus că este o surpriză și că trebuie să am răbdare. Pe la un 8, când deja soarele apunea, am ajuns pe un drum de țară, apoi am urcat spre lanțul Cărăboi, am traversat serpentinele rău famate și pe la 9 am ajuns într-un cătun. Am parcat lângă o cabană izolată, în care ardeau luminile. Afară era frig, d-na Zorovavel mi-a dat un pled din portbagaj și mi-a făcut semn s-o urmez. Când am intrat în cabană am rămas cu gura căscată.
Peste tot erau covoare, tablouri, candelabre, obiecte de colecție, măști africane, vaze chinezești, dar cel mai important, un șemineu uriaș care emana căldură. Lemnele proaspăt aranjate trosneau. De undeva de la etaj, fiindcă erau trei etaje în total, a coborât un domn ursuz. I-a întins d-nei Zorovavel cheile și s-a îndreptat spre ieșire. D-na Zorovavel i-a spus doar: Mulțumesc Eduard, mâine și poimâne ești liber. Apoi bărbatul ursuz a plecat. Am avut impresia că nici nu m-a observat pe mine.
Mai departe, dragă redacție, evenimentele s-au derulat ca într-un vis. D-na Zorovale a adus un abac, niște caiete, o clepsidră, câteva manuale de matematică și a pus un vinil cu niște rock mai progresiv așa. Mi-a spus că era Van der Graaf Generator.
Apoi a mai adus niște sucuri, dulciuri, plăcinte. Chiar îmi era foame, după atâta amar de drum. Cât am mâncat, d-na Zorovavel mi-a povestit câte ceva despre Godel, iar apoi despre viața plină de amărăciune a lui Cantor… Georg Cantor!
Eu chiar n-am știut că acest mare matematician a fost săpat de colegii săi, din invidie. Fiindcă era un geniu al matematicii. El a inventat mulțimile infinite și mulțimile submulțimilor… ceva de genul acesta. Nu mai țin minte exact, fiindcă d-na Zorovavel chiar era tulburătoare. În cabană era cald și confortabil, am multă apă… am povestit despre banda lui Mobius, apoi am trecut la topologie. Mda… stați că acesta este abia începutul. Revin imediat!