Există în lucrarea Cercul mincinoșilor a lui Jean-Claude Carrière o poveste persană de origine sufi, a cărei acțiune se petrece în vremea înțeleptului rege Solomon. Un om a cumpărat o privighetoare cu un glas minunat și a pus-o într-o colivie. Avea grijă ca pasărea să nu ducă lipsă de nimic, iar privighetoarea îl răsplătea cîntîndu-i ore în șir. Apoi s-a întîmplat într-o zi că omul a dus colivia pe balcon, și o altă pasăre s-a apropiat de colivie și i-a șoptit ceva privighetorii, care, din acea clipă, a amuțit. Omul, care iubea atît de mult cîntul păsării, a fost cuprins de amărăciune. Nu se putea împăca nicicum cu tăcerea păsării. Deznădăjduit, omul a luat pasărea și s-a dus la regele Solomon, care știa limba necuvîntătoarelor. L-a rugat pe rege să o întrebe pe pasăre de ce nu mai cîntă, iar păsărea i-a spus lui Solomon povestea ei, cum i se întinsese o capcană în care căzuse numai din cauza propriei lăcomii, cum păsărarul care o prinsese a vîndut-o la tîrg, trezindu-se apoi în colivia acestui om, de care se rugase zi și noapte să îi dea drumul. Însă ea nu avea de unde ști că omul îi lua tînguirile drept cîntece de bucurie și de mulțumire. A aflat asta abia în ziua cînd a venit la ea, pe balcon, o altă pasăre și i-a spus să nu mai plîngă pentru că tocmai plînsul este cel care o ține captivă în colivie. Și așa a ajuns, dintr-odată, să tacă. Solomon i-a tălmăcit omului vorbele păsării, iar acesta s-a gîndit că la ce bun să mai țină în colivie o pasăre care nu mai cîntă. Și i-a dat drumul. Cam asta li se întîmplă uneori și oamenilor: cuvintele îi țin captivi, tăcerea îi eliberează.