O temă cu dilemă.
Se știe, oamenii sofisticați și pretențioși așteaptă confirmări (mai ales) de la etajele de sus, dar pe de altă parte ar vrea să fie apreciații și de mase. Desigur, fără să cadă-n clei. E coadă rafinată și bifurcată la intrarea în malaxorul istoriei. Să ajungi nume de stradă nu-i ușor. Nici statuie. Valoare nu e suficientă, mai sunt necesare conduita și eleganța. Protocol! Noroc cu postumanismul, că ne sufocă importanța și meritele lui Homo Sapiens.
Poate că cei elevați ar trebui să aștepte în primul rând confirmări de la etajele de jos, unde presiunea e mai mare, unde chiar e vorba de aluat și crampe, nu de frișcă și stafide. Fiindcă una e desertul și cu totul alta e cartoful cu ceafă și bere. Da, la palierele de jos percepția pare mai rudimentară, dar tocmai asta invită la simplitate și claritate, nu la meandre macerate în admirație de sine.
La etajele superioare, am impresia că rafinamentul tinde să se înece în propriile parfumuri și elogii. Desigur, zona e atractivă, un serial unde bunul simț se întrece pe sine, ca actor principal și secundar în același timp. Of, mă cuprinde pofta de asceză, dar n-am eu atâta putere. Doamne iartă-mă, că-s mai rău decât toți cei pe care-i critic. Rău și plin de draci. Dar oare nu tocmai ”rudimentarii” reprezintă realitatea neprelucrată? Cu ce l-ai putea ofusca pe rudimentar? Cu adevărul n-ai cum. În acest caz, dacă nu te adresezi în primul rând rudimentarului, înseamnă că te fofilezi, nu-ți place adevărul. Nici mie! Urăsc cuvântul adevăr. E obscen. Pe locul doi e dreptatea. Poți face un film porno superb, cu adevărul și dreptatea în rolurile principale.
În fine, e clar că „lumea bună” mai devreme sau mai târziu lasă în urma ei o dâră sinistră. Tragic este că această dâră se dovedește a fi sânge albastru ce se dizolvă în sângele maselor. Istoria e un abator, unde măcelarii sunt plătiți de cei care apoi dau vina pe măcelari. Restul e pâine și circ. Gata! Trăiască multiculturalismul!
