Ia-ți un moment și gândește-te cum crezi că își fac adolescenții prieteni și cum ai vrea să și-i facă. Te-ai gândit că lumea noastră se întâmplă doar în spatele unui ecran și că prietenii noștrii sunt reprezentați de numărul de followeri și de câți de mulți dintre ei ne dau like și cred că ai vrea să vorbim mai mult, nu? Nu te pot contrazice, vorbim cam puțin cu adulții și mai mult între noi, pentru că noi, adolescenții, avem un fel de comunitate în care regulile sunt destul de bine definite, iar noi credem că putem face orice. Da, unii stau cam mult cu telefonul în mână până când ceva ne atrage atenția.

Și nu vreau să crezi că îi apăr pe adolescenti, pentru că mai greșim și noi, dar vreau să îți amintesc că este o diferența în modul în care am fost crescuți și de aici și diferența de perspectivă. Și printre noi sunt unii care ies din tipare, și printre adulți sunt unii care vor să se aproprie de noi, să vadă cum gândim.

Aici voiam să ajung, la relația dintre adolescent și adult, dintre cel învățat să își numere followerii în fiecare zi și cel care ieșea în spatele blocului ca să cunoască alți tineri. Sincer, pot număra pe degetele de la mâini adulții în care am încredere. Mă rog, pot număra pe degetele de la mâini persoanele în care am încredere. Însă vreau să îți vorbesc despre un adult cu care am vorbit și mi-aș fi dorit atât de tare să îi fi făcut o poza când îi povesteam despre mine. O cheamă Oana P. Vainer, este artist și ne-am cunoscut la Unfinished, unde am fost desemnată să o însoțesc și să mă asigur că are tot ce îi trebuie. Am vorbit foarte puțin cu Oana în primele două zile, ea era concentrată datorita faptului ca își propuse mai mult decât într-o situație asemănătoare, eu nu știam tocmai ce ar trebui să fac, ea voia să facă niște interviuri cu participanții, eu nu voiam să o deranjez pentru că știu cum este să vrei să lucrezi, să te înțepe cineva în coastă. De abia în a treia zi am vorbit cu ea ceva mai mult, și oricum nu despre ea ci mai mult despre mine.

Acum te intrebi:”Dacă nu ai vorbit despre ea, de ce scrii despre relația dintre voi?” Ei bine, m-am simțit bine în prezența ei, fără să îmi spună ce pot să fac și ce nu și, mai ales, stând și privind-o cum își pregatește numerele. Printre interpretari s-au numărat mersul de jur împrejurul Sălii Tronului de la MNAR, mergând lateral și pupând din 40 în 40 de centrimetrii o coala, omagiu pentru opera lui Constantin Brâncuși, “Sărutul”, sau a făcut o melodie a bonurilor; fiecărei cifre, i-a atribuit un sunet și după aceea, citea fiecare sumă de pe fiecare bon fiscal strâns în ultimul an și cânta.

Vreau să lansez o provocare. O încercare, mai bine zis: data viitoare când vorbești cu un adolescent sau tânăr, lasă-l să vorbească și nu îi da ordine, nu îi spune ce să facă. Nu îți garantez că va fi mai bine, dar măcar poți face o schimbare și, cine știe, poate îți vei găsi un nou prieten.

Maria Petrică, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”