Qreator Call for Artists: retrospectiva săptămânii II

Anul ăsta se aduna recoltele de creativitate, design și inovație. Pentru că Qreator by IQOS dă startul unei competiții pentru seria Qollection din 2020.

Sunt invitați artiști din domenii precum design vestimentar, de accesorii, obiecte și design & tech să își înscrie ideile online, în secțiunea Call for Artists, în categoria și tema care îi inspiră, prin completarea formularului de concurs.

Iar în Guerrilla de Dimineață cu Dobro, Gilda și Matei, foști Qreatori, împreună cu designeri și membri ai juriului, au explicat ce înseamnă să fii un creator, când le-a venit ideea și cum. Care a fost momentul în care au simțit că artistul și creatorul din ei trebuie să iasă la suprafață. Mai jos am făcut un rezumat al interviurilor din săptămâna 4-8 noiembrie, ca să nu trebuiască s-o faci tu 🙂

…………………………………….

Tammy, creatoarea din spatele brandului de bijuterii Lelograms, a intrat astăzi în direct în Guerrilla de Dimineață, este și unul dintre jurații concursului Qreator – Qollection 2020. Tammy ne-a mărturisit câteva dintre lucrurile pe care le vor puncta și le vor căuta în propunerile finaliștilor: originalitatea ideii și creativitatea de care vor da dovadă aceștia.

Artist multidisciplinar, Tammy a debutat cu Lelograms destul de recent și despre asta ne-a vorbit astăzi. Despre asta, iubirea pentru artă, cum a început totul și ce înseamnă să fii un creator.

“Challenge-ul cel mai mare al unui designer, într-o primă instanță, ca să zic așa, este realizarea producției. Și atunci, practic, call-ul de la Qreator este unul dintre puținele oportunități de genul acesta, în care două etape dificile sunt ca și rezolvate, din start: partea de producție și vânzare a acesteia. Și atunci e normal ca, oarecum, în procesul de jurizare, să fim mai degrabă atenți la idee, pentru că știm că cealaltă parte va fi oricum rezolvată ulterior” – Tammy

Irina Enea, jumătatea creatoare din spatele brandului My Precious Buzztard a intrat astăzi în direct în Guerrilla de Dimineață să ne povestească despre artistul din ea și cum, când acesta a ieșit la suprafață. Despre proiectul Qreator Call for Artists, Irina are doar cuvinte de laudă: “Mi se pare genială inițiativa asta pentru că, în primul rând, ai nevoie să ajungi la oameni; cu ceea ce creezi tu. Degeaba le faci tu dacă stai cu ele acasă. Iar inițiativa Qreator face tocmai asta: mijlocește și te încurajează un pic. Ai nevoie de asta la început întotdeauna.” Întrebată de Dobro dacă a meritat renunțarea la viața și cariera într-o corporație pentru a începe un business creat din pasiune, răspunsul a venit automat: “A meritat 100%.

În Guerrilla de Dimineață ne concentrăm pe creativitate, artă și design. Maria Pălăria, creatoare de pălării-piese-de-artă, la comandă și/sau personalizate, consideră pălăria o necesitate prezentată ca un accesoriu. Maria a intrat astăzi în direct prin telefon și a povestit despre experiența “foarte faină” pe care a avut-o colaborând cu Qreator pentru Qollection. Despre asta, Maria povestește: “În primul rând, a fost o provocare foarte mare, pentru că a trebuit să fac multe pălării într-un timp foarte scurt. Nu credeam că este posibil, dar uite c-a fost (…) Iar pe partea de promovare, într-adevăr, au fost impecabili. Am niște materiale pe care ei mi le-au făcut și cu care m-am promovat și sunt impecabile. Niciodată n-am făcut ceva mai frumos de-atât.” Ce le recomandă Maria celor care vor să se înscrie este încrederea. “Nu știu de ce, dar în ultima perioadă, e chestia asta… lumea nu încearcă. Cred că e din cauza neîncrederii. Să aibă încredere pentru că totul e posibil și eu mi-am dovedit asta singură (…) Dacă îți dorești, se întâmplă.

Irina Voinea, creatoarea din spatele brandului de lux de îmbrăcăminte pentru bărbați IVY și a colecției ICONIC , a intrat astăzi în direct cu Dobro, Gilda și Matei. Ea a povestit puțin despre experiențelor pe care le-a avut cu ocazia colaborărilor cu Qreator. Despre artiștii within, cei care așteaptă să iasă la suprafață, Irina spune: “Eu cred că există un artist în fiecare dintre noi, chiar dacă sună clișeic, ca să zic așa, dar chiar există o latură creativă în fiecare dintre noi. Trebuie doar să avem curaj să pursue it.” Sfatul Irinei?: “Eu cu proiectul Qollection lansat de cei de la Qreator, am avut foarte multe provocări dar și foarte multe bucurii. Pentru mine a fost o colaborare unică din toate punctele de vedere, așa că I really urge them to go online, să se ducă pe site-ul Qreator să se înscrie, pentru că va fi o experiență minunată.

……………………………………………

Amintim cele patru teme de concurs pentru Qreator Call for Artists:

  • Resisting fast fashion – o piesă vestimentară care nu trebuie schimbată la finalul sezonului / obiecte adaptabile;
  • Back to the future – piese inspirate de fuziunea dintre vechi și nou / obiecte reinventate;
  • Multi-sense design – un obiect ce activează mai multe simțuri;
  • Solve a problem – o creație care rezolvă o problemă cotidiană și care schimbă lumea.

În continuare, vă dorim să curgă cu idei, să vă simțiți inundați de creativitate, să lăsați artistul din voi să iasă la suprafață și să aveți curaj.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine