Întrerupem puțin seria articolelor mai lungi și elaborate cu care v-am obișnuit în ultimul an cu o știre bombă din domeniul naturalisticii. La începutul acestui an, un cercetator a descris o nouă specie de rac care trăiește doar pe teritoriul României! Este vorba de Lucian Pârvulescu, conferențiar la Universitatea din Timișoara, specializat în studiul decapodelor, ordin care include racii, crabii, homarii și alte crustacee cu zece picioare.
Această descoperire vine să sprijine părerea mea că, în ciuda avansului tehnologic al omenirii, noi și noi specii așteaptă să fie descoperite, unele la doi pași de casă. Da, e greu de crezut că mai poți veni cu ceva nou după câteva secole de efort al biologilor din întreaga lume pentru a clasifica toate animalele de pe Pământ. Și totuși…
La noi în țară, până acum erau cunoscute trei specii indigene (autohtone) de raci:
- racul de lac – Astacus leptodactylus (prezent doar în sudul țării, în lunca Dunării, de la intrarea în țară până în Dobrogea)
- racul de râu – Astacus astacus (prezent doar în zona munților Carpați și în Ardeal, respectiv Banat)
- racul de ponoare – Austropotamobius torrentium (prezent doar în zona munților Mehedinți)
Celelalte două specii europene cunoscute sunt:
- Austropotamobius pallipes
- Astacus pachypus
Specia nou-descoperită se numește racul bihorean (Austropotamobius bihariensis) și trăiește doar în România, în Munții Apuseni.
Este practic cea de-a şasea specie de rac din Europa și a fost confirmată și de comunitatea internaţională. Specialiștii aprobă faptul că racul bihorean are trăsături unice şi că nu a fost cunoscut până acum, astfel că a fost introdus în Catalogul Internațional al Speciilor de Animale. Racul bihorean este a patra specie de rac indigen, descoperirea lui fiind rodul a peste zece ani de cercetări.
Ruda cea mai apropiată a racului bihorean este racul de stâncă (Austropotamobius pallipes) și poate fi găsit în nord-vestul Croației. Distanța fizică mare dintre cele doua specii specii se explică prin faptul că acum 15 milioane de ani Munții Apuseni se aflau mult mai aproape de Alpii Dinarici. Ca urmare a unor fenomene tectonice, populațiile de rac bihorean au migrat odată cu masa de uscat desprinsă la începutul Miocenului. Presiunea tectonică a plăcii africane a făcut ca Apusenii să se desprindă și să se deplaseze încet spre nord-est, de-a lungul a vreo 10 milioane de ani. În toată această perioadă, racul bihorean a rămas izolat de alte specii de raci, zona Apusenilor fiind complet înconjurată de apele sărate ale Oceanului Tethys și mai apoi ale Mării Sarmatice.
Specia a fost descrisă la începutul anului 2019, pe baza evidențelor moleculare și morfologice. Este un rac de dimensiuni mici, rar atingând 10 cm în lungime. Carapacea este netedă iar coloritul dorsal variază în nuanțe de brun.
Partea ventrală este mai deschisă la culoare şi tinde spre crem albicios, gălbui-portocaliu pe partea ventrală a cleştilor. Zona cervicală este netedă. Diferența principală față de ruda sa, racul-de-ponoare, este dată de lipsa denticulației pe marginea ventrală a solzului antenal. Cleştii sunt puternici, asemănători cu cleștii racului-de-ponoare, cu protuberanțe mari, dispuse rarefiat.
Specie endemică pentru România, arealul racului bihorean este strict limitat în vestul Munților Apuseni, mai precis cursul superior al afluenților Crișului Alb, Negru și Repede. Populațiile cele mai numeroase se află în afluenții Crișului Negru și Crișului Repede.
Îl felicităm încă o dată pe Lucian pentru fantastica descoperire și ne reauzim miercuri, pe frecvența cunoscută, pentru noi semnalări și informații despre fauna și biodiversitate.
Fotografii de Lucian Pârvulescu.
