Bon matin (OK, e un barbarism, dar așa-i și lumea Ta,

deci forget it), Maître al gofrelor însiropate & al sosului Pili Pili,

îți scriu din Bruxelles, e șase dimineața, sunt

în camera de hotel după o noapte de cântat rock & discutat

justiție & reglaj fin la lumile Tale. Don’t worry, ce nu

Ți-a ieșit reparăm noi, ne pricepem la asta:

nu Ți-a prea ieșit inima noastră, reparăm de o istorie întreagă la ea;

nu Ți-a prea ieșit creierul nostru, reparăm de o istorie întreagă la el.

Mă rog, a trebuit să mori și Tu ca să meargă atelierul nostru

de reparații cât de cât, asta e, scuze,

lucrăm cu materialul clientului. Iar aici

Tu ai livrat cam neglijent.

Cred că e amuzant pentru Tine să vezi creiere meșterind

în ele însele, inimi cu mânecile halatului însângerate

forând adânc în ele însele. Tot sângele ăsta

ne-a însiropat mai adânc & mai greșit

decât tot siropul dulce turnat pe gofre,

și când Te-am văzut mușcând din Bruxelles ca

dintr-o gofră însiropată cu sânge, cred că nu

vorbea doar poetul prost din mine. Fiindcă

pot jura în fața oricărui Parlament European

& în fața oricărui Tron de Judecată că Ți-am

văzut urma dinților în asfalt. Noi cântam atunci

Creep, Ți-am șoptit încetișor că, dacă vrei să fredonezi,

să o faci fără grijă, ai preferat să muști adânc din

noaptea & asfaltul însiropate. Tu știi

de ce.

Șase oameni vorbind în ploaia înghețată despre dreptate. Ore

întregi. Luni & ani în șir. În locul Tău, mi-aș tatua asta

pe mâna cu care ne-ai făcut. Sau, dacă ai atâta spațiu

pe antebraț (și știu că ai), ți-ai putea tatua 600.000

cu telefoanele ridicate înspre tine, cerând dreptate. Ai avea

un antebraț mai mișto

decât toate aripile cu ochi ale heruvimilor la

un loc. Și chiar meriți asta. Șase oameni

sau 600.000. Și aceeași inimă însiropându-i

pe toți în sângele ei strălucitor & prea dulce.

Sau, dacă ne-ai tatua pe antebraț, în sângele

Tău strălucitor & prea dulce. Dacă aș fi Tu,

aș zice că a meritat toată zdroaba. (Și chiar

voi fi Tu, cam așa ziceai cândva, iar dacă

nu vom fi Tu, vom sta & te vom privi și pe Tine

în tăcere, ani & veacuri în șir, în ploaia

înghețată.)

Mă uit la poza din telefon cu Sebastian &

mă pun la culcare. Și știu că sângele care-mi

curge prin inimă când îi privesc poza e

sângele lui & sângele Tău. Ar fi bine

să lași asta așa. Altfel, cum ziceam,

Te voi privi în tăcere până vei

repara asta. Iar dacă n-o s-o repari

Tu, o s-o reparăm noi. Precum în

inimi, așa și pe pământ.