Zilele trecute, am avut o discuție foarte serioasă cu părinții mei despre ref. Mi-au zis că, orice s-ar întîmpla, eu rămîn copilul lor. Nu m-am prins de la început ce voiau să spună cu asta, dar mi-a explicat tata:
– Am înțeles că dacă noi, părinții tăi, nu mergem la ref, tu ai putea fi adoptat de doi bărbați. Corect?
– Corect, am zis.
– Bun, a continuat tata. Uite, noi ne gîndeam la Elton John și la soțul lui, David Furnish. Hai că e OK, Elton John e doar cu trei ani mai mic decît mine. Și cîntă mult mai bine. În plus, totul e aranjat.
Altruismul extrem al părinților mei m-a înduioșat. I-am îmbrățișat. Le-am mulțumit. Am știut mereu că sînt niște părinți buni, cu un imens spirit de sacrificiu.
Ne-am îmbrățișat.
În timp ce ne îmbrățișam și plîngeam, mi-a sunat telefonul. Am răspuns.
– Hello, son! It’s Elton singing, sorry, speaking… Cold, cold heart…
