La ce m-am mai gândit și ce-am mai înțeles…
Există două feluri de prostie: prostia maselor și prostia elitelor. Prima e întreținută de a doua! Mă scuzați, dar astăzi așa înțeleg eu lucrurile.
Biserica, statul și armata, aceste trei balene de bază sunt perfect conștiente că cine știe prea multe, scapă de sub control. Dacă prostia politică se rezumă la îndărătnicia de a cultiva și întreține sărăcia, neștiința și perversitatea de protocol, pentru intelectuali, desigur, politica este cloaca de bază, pe cât de respingătoare, pe atât de atractivă, mai ales când vine vorba de studiul mișcărilor sau a jocurilor subverisve, a strategiilor cameleonice, studiul împachetării & livrării minciunilor.
Pe de altă parte, intelectualii (în mod normal) își înțeleg foarte bine limitele și când vine vorba de politică, au și ei trei cerberi de pază: Nu mă mânjesc! Nu cobor! Nu mă încurc! Ne punem mănușile, ne folosim de nas și încercăm să deslușim cât mai de sus ce se-ntâmplă! Nu că nu s-ar afla și ei în același rahat cu cei de jos, chiar dacă echipamentul este ”mult mai” impermeabil.
Bineînțeles, de sus totul pare mai clar, mai limpede. Dar cât de limpede poate fi absurdul? De fapt cu ce sentiment rămânem de fiecare dată după ce urmărim vreun discurs politic sau vreun meci la nivel înalt? Mda…
Ce să mai zic, de bine de rău, am detectat trei sfere separate, trei medii practic incompatibile: Elitele politice, intelectualii și masele. Trei lumi care nu se înghit reciproc și probabil nu se vor înghiți niciodată. Doar protocol, țepe și analize. Restul e gălăgie!