Retrospectiva ediției aniversare a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 7-10 septembrie în București, la ARCUB (Sala Mare) și la Cinema Elvire Popesco.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB puteți accesa www.arcub.ro.
În premieră, filme din selecția celei de-a 20-a ediții vor fi proiectate și la Centrul Cultural ‚Ion Besoiu’ din Sibiu (pe 6 septembrie), la Cinema Victoria Timișoara (8-9 septembrie) și la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (9-10 septembrie).
Programul ANONIMUL 2023 a cuprins două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, una de lungmetraje internaționale, un Focus Naomi Kawase – invitata specială a festivalului de anul acesta, dar și proiecții de lungmetraje românești, unele dintre ele prezentate în avanpremieră națională.
Publicul din București va putea viziona filmele din competiții – lungmetraje internaționale, scurtmetraje străine și românești, dar și producțiile „Still the Water” și „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” semnate de regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, sau filmul „Last Summer” regizat de Catherine Breillat și prezentat în afara competiției la Sfântu Gheorghe după selecția din 2023 în Competiția Oficială de la Cannes.
Programul de la București va fi deschis de „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858. Prezent și el anul acesta în competiția Festivalului de la Cannes, filmul este regizat de Marco Bellocchio – câștigătorul primului Trofeu Anonimul, în 2004.
În „Still the Water” (2014), descris de Kawase drept „capodopera” sa, un cuplu de adolescenți se confruntă cu ciclul împletit al vieții, morții și al dragostei în decorul idilic al unei insule subtropicale. „Uimitor din punct de vedere vizual, filmul crește în intensitate prin cadrele sale atent gândite și executate către un final plin de grație” după cum scriau cei de la Screen Daily.
Cu siguranță unul dintre cele mai vizionate filme semnate de Naomi Kawase, „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” se concentrează pe experiențele sportivilor participanți la Olimpiadă și ale anturajului acestora și-i prezintă într-o „lumină cât mai ancorată în real, în stilul său propriu și cu subtilitatea ce o caracterizează, în contrast cu evocarea sentimentului de uimire provocat de lucrurile remarcabile pe care aceștia le pot face” (The Japan Times). Filmul a fost văzut de milioane de oameni, fiind prezentat în cele mai importante festivaluri ale lumii (Cannes, Rotterdam, etc).
O prezență constantă la Cannes de peste două decenii, apreciată la nivel mondial pentru filmele sale, Kawase a fost prezentă pentru prima dată în România la Sfântu Gheorghe pentru a accepta Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.
Retrospectiva Anonimul 20 la București va fi închisă de proiecția filmului „Terrestrial Verses”, câștigătorul celui de-al 20-lea Trofeu Anonimul. Filmul semnat de regizorii iranieni Ali Asgari și Alireza Khatami va fi proiectat și în celelalte trei orașe în care are loc anul acesta evenimentul.
Scurtmetrajele românești premiate anul acesta – „Antrenamentul de noapte”, de Bogdan Alexandru, desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc și „Acolo unde bărcile nu ajung”, de Vlad Buzăianu, recompensat cu Premiul „Ovidiu Bose Paștină” vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco, pe când „Amok”, de Balázs Turai – cel mai bun scurtmetraj străin, va fi proiectat la ARCUB.
Biletele pentru proiecțiile din cadrul Retrospectivei Anonimul 20 la București pot fi deja cumpărate de pe Eventbook.ro. La ARCUB, Sala Mare, intrarea va fi gratuită pentru studenții de la facultățile de teatru și film, în limita locurilor disponibile.
Tot pe Eventbook.ro sunt disponibile și biletele pentru Sibiu și Timișoara, iar la Cluj-Napoca spectatorii le pot achiziționa de pe site-ul Cinema Victoria.
Programul integral poate fi consultat pe www.festival-anonimul.ro
Retrospectiva Anonimul XX este un proiect prezentat de ARCUB, sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei și organizat de Fundația Anonimul în colaborare cu FAMart Films.
Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a avut loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe, și a cuprins numeroase evenimente conexe – dialoguri între cineaști și public, concerte și un atelier de cinema pentru adolescenți. Curatorul de film Ludmila Cvikova a realizat selecția pentru competiția de lungmetraje, iar criticul de film Ionuț Mareș, pe cea pentru secțiunile de scurtmetraje.
Mai multe detalii despre festival și retrospective pot fi găsite pe: Website | Facebook | Instagram
***
Proiect cultural co-finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
OTP BANK și Birra Moretti au prezentat ediția a 20-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.
Partener principal: E.ON Energie Romania
Partener special: Domeniul Bogdan
Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions, JTI
Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Navrom Delta, Gebrüder Weiss, Mercure Bucharest City Center, Enterprise, Continental Fast Line, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, 360 Revolution, Coca-Cola, Costa Coffee, Bulldog, Casa Alb Albastră
Parteneri media principali: Agerpres, Republica
Parteneri media: Zile și Nopți, News.ro, Urban.ro, Libertatea, Films in Frame, Vice, Ziarul Metropolis, LiterNet, IQAds, Smark, Igloo, Observator Cultural, The Institute, CineFan, MovieNews, All About Romanian Cinema, Happ.ro, Munteanu Recomandă, Radio România Cultural, Happy Fish.
*Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului Bucureşti sau ARCUB.
***
Văzut de Radio Guerrilla.