La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ești pe Lună. Te uiți la Pământ. La ce te gândești? 

Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 20 mai.

Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.

***

Oare aceste momente definesc viața? Sunt pe Lună. Iar eu mă gândesc să sar spre Pământ. Ceva îmi spune să nu dau frâu liber acestui gând, dar m-am săturat de monotonia de zi cu zi și de vorbele spuse pe la spate de alți oameni. Verifc încă o dată echipamentul. Trei pași înapoi, trag aer în piept, închid ochii și mă arunc în gol. Deschid ochii. Da, planul este bun. Însă, în timp ce m-am imaginat parcurgând aceste etape, a înaintat frica printre sentimente, pentru a cere reevaluarea sau anularea acestui eveniment.

Acest moment de cumpănă îmi aduce aminte de un citat, spus de o trupă pe care o mai ascult aici pe Lună folosindu-mă de niște căști, care spune așa: „Dacă nu ți-e frică, nu merită”. Starea mea se schimbă, curajul câștigă poziție bună printre sentimente. Acum este momentul. Fiecare secundă contează. Nu mai pot da înapoi. T-2, T-1, T-0… T+1. Un urlet neprogramat începe să-și facă simțită prezența.

După ce urletul de disperare și nesiguranță se consumă, încep să mă liniștesc. Am reușit. Planul a fost un success, iar acum am plecat într-o călătorie scurtă și frumoasă. Mă bucur de peisajele galactice. Zâmbesc, sunt fericit și prezent. Încet, dar sigur, distanța dintre mine și Pământ se micșorează. Este foarte frumos când îl vezi mai de aproape. În curând, va veni momentul când o să-l pot atinge. Da, sunt foarte aproape. Încep să întind mâna și degetul arătător spre el, la fel ca într-un tablou foarte cunoscut.

Însă chiar în momentul mult așteptat, coarda echipamentului își atinge maximul de întindere și sunt tras înapoi cu o așa rapiditate încât nici nu îmi dau seama când revin pe Lună. Un asistent mă ajută să-mi dau jos echipamentul. Mă întorc spre oamenii care stau la coadă, cu o postură mândră. Primul meu bungee jumping a fost un succes. Realizez că vorbele spuse pe la spate, mai devreme, nu au reprezentat nimic. Acum să vă văd pe voi, “curajoșilor”.