Zilele trecute, una dintre fiicele mele îmi spune: “Tati, sunt supărată pe tine!”. “Tot ălea vechi sau ceva nou!? “- întreb eu cu față de emoticon spășit. “Păi, tu n-ai văzut câți oameni sunt supărați pe tine pe fb!? “- spuse fiică-mea, studentă la antropologie la Londra. Am râs. Dar era perfect adevărat. Și-apoi m-am gândit câți oameni sunt într-adevăr supărați de mine și nu-mi dau like niciodată.
Pe cei de dreapta îi supăr cu accesele mele progresiste moderate (vreau educație sexuală în școli, dar refuz ideologia de gen sau dictatura corectitudinii politice). Cei de stânga sunt supărați pe mine pentru accesele mele de creștin patriot anti naționalist. Cei cu ideologie definită de anti-corupție hipsterească sunt supărați pe mine pentru că au auzit ei pe la mese că “am furat delta”(n-am furat decât ciocolată din alimentară când eram mic). Și lista supărărărilor și a dezamăgiților ar putea continua, inclusiv cu consoartele mele care îmi reproșează că “nu am scris cartea”. Iar mama, nu-i așa, mama, că nu sunt cuminte când mă duc la teve și-l critic pe președinte. Dacă bârfa era un sport național, acum hating-ul generalizat i-a luat locul. Nu există un animal mai “demn” ca românul supărat pe ceilalți români. Supărarea pe altul este singura sa formă de etică adolescentină pentru eșecul ăsta de țară. Și una dintre puținele sale contribuții la bunăstarea comunității.
O vorbă dintr-un ziar interbelic spune așa: “Românul este omul care se supără dacă nu-l inviți și dacă-l inviți nu vine”.
La Cațavencu inventasem cu băieții o memă verbală despre cum se tratează românul pe sine însuși :
“Cine, mă, Eminescuuu!?” “Mai dă-l mă în plm și p-ăsta!!? Un sifilitic!”. Sau, vorba ilustrului meu fost coleg de redacție, Ștefan Agopian: “Cine, mă, Regina Maria!? O curvă!”.
La această oră, în România, nu se mai poate vorbi rațional întru soluționarea chelcășozului litigios. Nimeni nu se mai gândește la binele celorlalți, ci la răul celorlalți. Toată lumea scormonește după vinovățiile celor care dezbat. Nimeni nu e în acest spațiu o autoritate imaculată etic. Om sau breaslă. Doar „AnoNimenii” sunt singurii imaculați. Degeaba vorbește un profesor universitar, degeaba spune „din carte” o asociație profesională sau vreun popă respectabil ce mediază ecumenic, pentru că, nu-i așa, toți sunt vinovați. Me included. Mai toți încep dezbaterile înjurându-i pe ceilalți. De ce? Pentru că cine ține cu Steaua nu ține cu Dinamo. Sunt vinovați „by default”. Nu există român nevinovat. Nimeni nu a rămas netăvălit.
La începutul anilor ’90, în presă, mai toată anticomunistă la acea vreme, în atmosfera iacobină specifică, era o întrebare care dădea semnalul excluderii morale: „Ce-ați făcut în ultimii cinci ani?”
Nu există român mic, mare sau mijlociu care să nu fi fost demantelat public. Cum bine spunea răposatul Vintilă Mihăilescu: “Românul trăiește într-un continuu sindrom al țapului ispășitor.”
Admirator necondiționat al sportivilor tricolori de succes mondial, Nadia, Hagi, Ilie, Halep, românașul i-a injurat pe toți la timpul lor. Doar Nadia a scăpat pe motiv că nu stă în România și are succes și în America; însă nu există vreun documentar românesc despre ea (în schimb, ungurii au făcut două despre campioana noastră).
La fel s-a întâmplat la peluza intelectuală și cu tripleta Eliade, Cioran, Ionescu. N-a scăpat niciunul de mântuirile autovinovăției și disprețului național. Eliade scria chiar înainte de a fi decapitați ca națiune de comunism: “Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări”. Nimeni nu mai face o declarație de iubire. Mă rog, a făcut-o într-o carte agitatorul de serviciu al GDSeului, Liiceanu. Cu spume la gură.
“A-i da la gioale celuilalt”, cum se numește popular canibalismul românesc, se conjugă corolar cu consecința lipsei cvasi totale de respect pentru orice formă de valoare autohtonă. Iată ce scria presa română de curând despre o româncă cadru medical de succes în Anglia: “La 38 de ani și-a luat două genți mici în spate cu câteva haine pentru toate anotimpurile și-a plecat în Anglia pentru a-i oferi un viitor mai bun fiului său, pe atunci adolescent. Cu fiecare an ce trece, Claudia avansează la locul de muncă. Ajunge una dintre cele mai apreciate angajate. Ajunge să conducă secția în spital și e mentorul unei generații. Câștigă premii care se acordă în serviciul public de sănătate, premii precum Extra Mile Award for „Outstanndig Care. Ea susține că nicio autoritate publică din România nu i-a dat un singur telefon. În schimb, englezii au ridicat-o pe un soclu și se mândresc cu ea.” – sursă g4media.
Urbanul înjură provincia pentru tradiționalism dacopat și orice formă de manifestare religioasă, ca expresie a faptului că aceștia sunt niște români pesediști înapoiați. Provincia nu se recunoaște în occidentalismul cu orice preț de rit useristic, nu are încredere, cum e și firesc, în cei care îi disprețiuesc cu-atâta sete.
Fenomenul pare ireversibil. Oamenii și instituțiile din România se războiesc de peste 15 ani. Nu există trei instituții care să tragă în aceeși direcție și să nu-și pună bețe în roate. Singurul moment când s-a întâmplat asta a fost aderarea la NATO și UE. După aceste obiective naționale, nimic de dimensiune onorabil-universală nu a apărut în viața noastră. Nici măcar o autostradă.
În timpul ăsta România se duce la vale. Pe toate planurile. Statistic suntem ultimii în foarte multe domenii. Există însă o explicație. Așa cum remarca un laureat Nobel în economie: “Nimic nu este mai important întru succesul unei firme sau familii ca Respectul, Încrederea și Colaborarea”. Imposibile azi în România.
Pentru că în România, mai mult decât investiții în infrastructură, agricultură, educație, sănătate, ne trebuie un Pacificator.
Nu un Băsescu, nu un Johannis. Nu un Daniel. Nu un Puric. Nu un Caramitru Jr. Succesul nu vine niciodată în mijlocul unei familii, sau al unei firme, în care toată lumea iși dă block.
De acord complet cu textul si vin cu o completare, au am dat share intr-un grup pe faceboo postarii despre doamna din UK(de test, am dat share) .Reactii.”Da, da…au facut-o ministru sanatatii”’/”Da, in prima linie in lupta anti rahat”.Etc.E interesant de vazut si profilul persoanelor care reactioneaza asa.Pai e romanul mediu,ci niste umbre de studii elementare , pierdute in timp , etc.Ce sa rationezi /rezonezi cu ei?Pai….se poate?Ei nu au ratiune ci emotie comuna si nervi pe ”cine se misca”.Ori e ”corupt””fura””e platit de oculta /reptilieni/bubuli/Soros via Gates/etc.Cum era cu tara trista plina de umor?Sa moara Bibi daca mai are f’un haz.A devenit un loc nefrecventabil, din pacate.
Delta Dunarii. Prohibitie. Problema ramane valabila si in Canalul Manecii.
Tare de tot ! Dl. Baciu Viorel a fost un gospodar pe cinste !
Foarte bine punctat Liviu , ca mai in toate articolele pe care le citesc scrise de tine.
Romanii ca si alte culturi subjugate anterior sufera de trauma “nu ma iubeste nimeni si nimeni nu imi vrea binele “.
Dupa atatia ani de la caderea regimului comunist, unii romani inca nu stiu cum trebuie sa gandeasca si sa se comporte altfel ca sa le fie bine lor si celorlati. Par blocati in aceeasi ura si invidie pentru succesul altora, pentru ca nu inteleg ca se poate si altfel .
Ne plangem si judecam prea mult si prea usor pe altii in loc sa ne vedem mai intai mizeria din propria curtea .
Citește și
Din aceeași categorie
Scrise de...
Producător de muzică. Muzician al producției.
Om bun la toate, dar mai ales la marketing.
Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.
Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.
Cu vocea și chitara la degetul mic.
Master Shifu în ale istoriei.
Spirit critic. Regizor.
LogOutist profesionist.
Scandinavi din România.
Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.
Spirit ludic și gastronom liric.
Muzică. La Control.
Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.
Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.
Iubitor de păsări și alte animale.
noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem
Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.
Știrist. Cinefil convins.
Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.
Stăpâna hohotelor de surâs.
Antlover: pe urmele furnicilor.
Războinic de tot RîSSul.
Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.
Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.
Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.
Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.
Muzician de cuvînt.
Profă de Română de România.
De la Guerrilla de Dimineață până seara.
Cogito Ego Sum.
Spirit multifuncțional, atins de Febre39.
Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.
Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)
Liniștitor, fără efecte.
Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.
Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.
Îndrăgostită de toate cele care nu există.
Maestru biciclofonist.
Iubitor de fluturi.
Poetă, librar şi încă ceva.
Progresare humanum est.
Cu știința-n sânge.
Zînă online. Dar și offline.
Vinyl, Rum, Tapas & Wine