Mai țineți minte cum se creau din tabletă personalitățile gazdelor din serialul Westworld? Se mărea un pic tenacitatea și curajul, se diminua empatia și modestia și se tuna la maximum apercepția (procesul mental prin care robotul înțelegea și asimila rapid o idee, un concept), transformând astfel o matroană într-un insurgent periculos. Înlocuind setul de caracteristici psihologice cu descriptorii olfactivi din spectrul florilor, fructelor, ierburilor aromatice etc, putem, prin fine tuning, să determinăm aromele unor vinuri obținute, în diverse zone ale lumii, din același soi de strugure. Am putea bea un an întreg vinuri obținute din Chardonnay, de exemplu, și să nu dăm peste două vinuri asemănătoare. Dacă mai introducem în ecuație și o a treia dimensiune (pe lângă soi și terroir), și anume anul recoltei, obținem o diversitate de vinuri pe care nu vom avea timp o viață să le testăm. Mai adăugam și că sunt peste 2500 de soiuri de struguri în lume și deja avem certitudinea că nu vom putea descoperi decât o foarte mică parte din lumea vinurilor. Cum însa știm că “viața bate filmul” 😊, majoritatea consumatorilor (nu doar din Romania) se rezumă la a consuma aceleași etichete pe care le-au placut cândva și la care revin din confort și probabil din teama de a încerca ceva nou. Am de împărtășit cu voi un mic secret: dacă bugetul permite achiziția unei sticle de vin de la 10-15 euro în sus, noile descoperiri nu vor fi deloc niște eșecuri, ba chiar din contră; am baut și vinuri corecte în palierul 7-10 euro, dar șansele de a nimeri ceva de linie, fără personalitate și deloc memorabil cresc destul de mult.
La celălalt capăt există wine geek, cel ce nu revine decât foarte rar asupra aceleiași etichete și numai pentru a sesiza diferențele din urma procesului de maturare după câțiva ani de pivniță. Mă străduiesc să mă țin cât mai aproape de categoria din urmă, cumpărând vin mult și diferit, fără însă a pica în extrema sportivă a fenomenului ce transformă consumul doar într-o statistică (“l-am bifat și p-ăla”); iar statisticile funcționează invers proporțional cu simțul umorului: cu cât sunt mai impresionante etichetele consumate, cu atât mai multă importantă își arogă unii, pierzând astfel esența: vinul e distracție, snobismul e abstracție.
Cine prinde regulile jocului degustărilor se poate distra și cu alte bunătățuri: cafea, ulei de măsline, miere, ciocolată etc., pe lângă clasicele whisky și cigar. Eu mi-am făcut curaj și m-am înscris și la un masterclass de ceai japonez, iar concluzia e aceeași: e mult de muncă la calibrarea aparatului olfactiv 😊 dar e fun.
Zilele trecute am făcut un grătar de coaste de berbecuț și am desfăcut un vin italian din soiul Aglianico, din regiunea Basilicata, la est de Napoli. Aglianico e unul din cele mai valoroase soiuri roșii italienești pentru că dă vinuri cu caracter puternic, nobil și persistent. Regiunea este formată din dealuri vulcanice, fapt ce conferă vinului caracter de mineralitate și aciditate. Vinul a reusit să “spele” fiecare inghițitură fără să lase o amprentă prea puternică, prea parfumată, care să scadă din plăcerea și din savoarea cotletelor, iar asocierea a fost de nota 10.
