Să-l (re)descoperim împreună pe Victor Eftimiu

Casa Paleologu este o școală organizată de amicul Toader Paleologu. Țin ore aici profesori unul și-unul: istorici, filosofi, teologi, arheologi, filologi, sociologi, diplomați etc.

Mii de tineri au participat la orele ținute de lectorii Casei Paleologu. Pe unii îi ajută bursele oferite de acest stabiliment de cultură.

Pentru a sprijini tinerii lipsiți de mijloace care își doresc să urmeze cursurile, am hotărât să țin o conferință. Tema acesteia e biografia politică a unui scriitor și dramaturg român care a avut mare succes la public și care e azi oarecum uitat: Victor Eftimiu.

A debutat, sprijinit de E. Lovinescu, pe același afiș pe care stătea scris și numele lui Sadoveanu, a fost acuzat de trădare în Primul Război Mondial, a căpătat cetățenia română doar ca să poată fi numit director al Teatrului Național, a scris un pamflet contra Brătienilor înainte de a deveni membru al PNȚ, s-a luptat ca deputat cu A.C Cuza și I. Zelea Codreanu, iar ca gazetar cu Stelian Popescu, a sperat ca toată dreapta naționalistă să se reunească în jurul lui O. Goga, a fost internat în lagărul de la Tg. Jiu fiind bănuit că e comunist, în 1946 i-a cerut lui Stalin să dezvolte transporturile în URSS. a intrat în Academia Română și, după nouă zile, s-a trezit dat afară, a fost urmărit 15 ani de Securitate, deși era prieten cu Dej, acum jumătate de secol s-a întâlnit cu Enver Hogea, care-l considera cel mai mare scriitor albanez și a murit la spitalul Elias, după ce a fost transferat de autoritățile române de la Tirana cu un avion special.

Azi se vorbește despre el foarte rar, deși a avut nu doar o operă vastă, ci și o viață fabuloasă.

Vă invit să-l (re)descoperim împreună pe Victor Eftimiu.

Conferința are loc marți, 25 ianuarie, de la ora 19.

Accesul e liber, iar cei care asistă pot dona bani pentru bursele acordate tinerilor studioși.

Înscrieri pe site-ul casei Paleologu.

***

Text: Cristian Preda.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine