M-am apucat de radio când nici nu știam să-mi caut sensul. Am ajuns la un interviu pentru că însoțeam un bun prieten care își dorea un job în radio. El m-a rugat să intru și eu la interviu motivând că n-are cum să-mi strice experiența. Și am intrat. Aveam 19 ani și habar n-aveam ce călătorie mi se pregătește. Pe la 27 de ani Marele Andrei Gheorghe mi-a zis într-o zi că trebuie să mai am răbdare să mi se “așeze” vocea. Abia acum cred că am înțeles ce a vrut sa zică. Am avut nevoie de 15 ani să înțeleg asta. Mi-am dorit o vreme să fiu la fel de bun ca Gheorghe. O altă vreme mi-am dorit să pot fi ca Dobro. Am ajuns să fiu eu. De asta tot spun mereu că sunt cel mai norocos om de care am auzit. Și mă bucur că încă am de fiecare dată un fior când ridic calea la microfon.
În ultimele 3 săptămâni am avut din nou, zi de zi, șansa de a simți energia bună a oamenilor care te ascultă. Unii dintre ei s-au manifestat și în scris, prin mesaje. Nici nu știți cât de fain e. Acum e soare, toamnă și colorat. Ca mine. Ca noi.
Frumos spus, Marele Gheorghe.De ce oare mulți dintre oamenii mari pleacă prea devreme dintre noi? Numai bine.