Sau cum să vinzi fără să te vinzi
Văd eu pe IMDB (care a început să mă enerveze, că-i cam în paragină) un comentariu la un film de care m-am împiedicat nu demult. Zice: ”Instant cult” Zic: Ia te uită, pe bune? Mai citesc acolo: ”Este exact ce se cere astăzi, îl putem pune liniștit alături de Fight Club etc” Zic: Măi să fie, hai să văd. Îl caut, găsesc un salon de închiriat casete VHS aici nu departe de Lacul Văcărești și mă duc pe frig și mâzgă după casete. Video-casetofonul meu SKANYO SONA GOLDEN PANADUPLEX a văzut multe la viața lui. Cam întinde banda în ultima vreme, dar nici casetele VHS nu mai sunt ce-au fost cândva. Cineva îmi sugera să trec pe DVD-uri, nu fac eu din astea. Cum să trădez analogul și suporturile magnetice? Nu se face. Casetele sunt sfinte. Benzile de magnetofon la fel. Nu-i înțeleg pe ăia care ascultă mp3-uri sau și mai rău Flac-uri sau chiar mai grav: Bluray. Este blasfemie curată. În fine, nu vă țin. Filmul se numește ”Sorry to Bother You”… realizat în 2018, regizat de Boots Riley. Și nu vă mai gândiți la ”Instant cult”. Așteptări mari = Decepții mari! Filmul e bun, clar! Doar nu o să comparăm totul cu ”Werckmeister Harmonies” al lui Bela Tarr.
