La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Care este pentru tine gustul copilăriei? Și v-am încurajat să ne trimiteți și rețeta, acolo unde este cazul.
Concursul se încheie duminică, 3 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 4 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Sebi Răducu este din nou primul care ne trimite unul din textele finaliste.
***
Omul suferă mereu același sindrom al memoriei pierdute în momentul în care-și verifică buletinul sau certificatul de naștere. Se uită apoi în oglindă și încearcă să-și aducă aminte fiecare din momentele care l-au adus în acea clipă. Și aproape de fiecare dată, are regretul că repetă acțiunea asta aproape ca pe o rutină. De fiecare dată se aruncă într-un abis extrem de vag și amplu din care iese șifonat, iar unii care au prins o conjunctură favorabilă se pot lăuda cu amintiri din copilărie originale, neprelucrate și autentice.
Diminețile mele ca și copil nu au avut nimic în comun cu viața de astăzi sau concepția unui adult care trebuie să existe într-o societate cu straturi suprapuse, asemenea unui tort cu blaturi infinite. A fost simplă, cu aromă de frunză de copaci crescuți lângă bloc și văruiți pentru a menține un număr rezonabil de insecte, Dacii cu o siluetă de manechin și pâini roase din interior, unde miezul era la fel de moale ca și lipsa de griji a unui copil.
Cu timpul mi-am dat seama că o constantă a unui sevraj personal este ciocolata. De asemenea, momentul în care ciocolata își simte cel mai bine savoarea este noaptea spre dimineața, pentru că așa poți uni două momente în timp și poți avea senzația unui alchimist imaginar în căutare de magie. Mai puțin vara, când furia soarelui face orice prezență ciocolatie aproape insuportabilă.
Discreția și intimitatea unei ciocolăți este ca a unui jurnal. E personală și nu poate fi furată de nimeni; poate fi imitată, dar reacțiile sunt complet diferite – de la nivel anatomic la nivel intelectual. Până și durerile au un alt gust când sunt ascunse și văruite de ciocolată, pentru că îți dă o aură de dalmațian infailibil și respectabil. Și lumea, în general, admiră dalmațienii care își văd de treabă.
Dacă aș fi unul cu universul, și aici nu mă refer la poziția interimară de Dumnezeu, ființă supremă sau entitate cu control galactic, ci la o aliniere perfectă de evenimente, aș prefera să gust dintr-un soare ciocolatiu, care să mă scoată din postura de ființă umană cu reacții organice și să fiu ca o briză aromată undeva într-o pajiște de munte cu multă umbră. Gustul infinitului.
