Șerpii sunt animale puțin înțelese. Atât de puțin, încât credințele populare, unele complet nefondate, au rămas din vremuri medievale adânc înrădăcinate în conștiința populară de la noi și nu numai.
Zeci de legende, mituri și superstiții învăluie lumea șerpilor europeni, din teamă, necunoaștere sau pur și simplu ignoranță. Voi încerca să enumăr și să demontez în acest articol câteva din legendele ce circulă în jurul acestor fascinante ființe fără picioare.

Iată, bunăoară, ce titrează un reprezentant de elită al presei quality, cum se autointitulează presa pe la noi, într-un articol generator de spaimă, scuipat în sân, trafic și, eventual doar, și niște publicitate.

“Şarpele, una dintre cele mai înspăimântătoare fiinţe de pe pământ, a marcat omenirea încă de la începuturile ei. Simbolul şarpelui este prezent în toate culturile lumii şi în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotaţie negativă, ce ţine de graniţa dintre bine şi rău, viaţă şi moarte. Creştinii asociază şarpele diavolului”.
Înălşător început de articol, nu-i aşa? Întru slava audienței, buimăcită de titluri în care reptila este asociată cu Anticristul. Să-i dăm înainte cu creştinismul, înspăimântătorul şi conotația negativă, uitând să precizăm şi chestiuni ce țin de biologia șerpilor și alte lucruri reale, ce pot fi lesne explicate, dacă este și puțină bunăvoință. Care este? Care nu este!

Din păcate, presa, această veritabilă a patra putere în stat, cântă în strună panicaților de serviciu, pentru un pumn nu neapărat mare de bani, trafic, faimă și alte interese care mie, personal, îmi scapă. Astfel sunt perpetuate diverse bălării complet halucinante pe alocuri despre aceste creaturi malefice.
Iar când argumentul suprem “mie tataie mi-a spus că bla bla bla” se întâlnește cu “uite, vere, scrie ?i în ziar că bla bla bla”, discuțiile cu orice tentă științifică sunt repede demontate cu argumente pelviene și trimise în sumbrul malaxor al medievalului argument de superioritate intrinsecă “eu știu mai bine”.

Și tot din păcate, elucubrațiile de acest gen sunt îmbrățișate, culmea și de unii iubitori de natură, care, in lipsa unei educații naturalistice adecvate, înșiră brașoave altora, fie pentru a-i impresiona, fie pentru a-și explica inșiși lucruri pe care nu le stăpânesc, sub privirile admirative ale celor mai puțin ieșiți pe teren. De aceea, vă rog să citiți mai jos și să nu mai credeți chiar tot ce citiți pe acest subiect, sau, cum s-ar zice popular, mai tăiați din coada vulpii.

Șarpele de casă (Natrix natrix)

Șarpele de casă este denumit așa datorită abundenței speciei. Denumirea este confuzantă, în contextul în care în popor circulă legende despre Șarpele Casei. Informațiile din presă despre Șarpele Casei sunt amuzante, cel puțin la prima lectură. Citez!

“Numit Ştima Casei sau Şarpele Străjer, acest șarpe legendar, ocrotitor al locuințelor, are culoarea albă (sau neagră), deoarece trăieşte între pereţii sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei, unde păzește obiecte preţioase, îngropate sub case ori în jurul acestora, precum bani, aur, pietre scumpe sau bijuterii. Se zice, în folclor, că o casă părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage duhurile rele. Șarpele casei trăiește ascuns între ziduri sau sub temelia casei și nu iese decât dacă îi pui un castron cu lapte cald. Tot el, în nopțile de vară, ticăie precum un ceas cu coada în perete.” Știma Casei este astfel identificată cu banalul șarpe de casă, care este cel mai vizibil șarpe în țara noastră.

El poate fi întâlnit de la nivelul mării până în zonele muntoase, el nefiind totuși semnalat la noi la altitudini de peste 1200 de metri. În alte țări, urcă însă și la altitudini de până la 3000 de metri, fiind condiționat de temperaturile medii anuale și de prezența habitatelor umede, bogate în amifibieni, una din principalele surse de hrană ale șerpilor de casă.

Vipera comună (Vipera berus)

Fiind cel mai răspândit șarpe veninos de la noi din țară, și vipera beneficiază de povești cu muultă vopsea pe pereți. Printre puterile sale s-ar număra, conform legendelor locale, următoarele:

– viperele pot crește până la dimensiuni enorme dacă nu le omorâți când le vedeți
– viperele pot sări o lungime de zece ori cât a corpului lor
– vipera poate mușca și dacă este decapitată. Abia după apusul soarelui va muri, daca nu ai privit-o în ochi
– dacă este pe coasta unui deal și o superi, vipera își mușcă coada, se face cerc și vine după tine la vale apoi, asemenea unei roți
– vipera umbla doar în pereche și dacă omori una, cealaltă te va urmări până te va găsi și te va mușca
– vipera se cațără în vârful copacilor și de acolo sare de pe crengi și poate mușca

Realitatea este puțin altfel… Viperele comune de la noi din rară rareori depășesc 70 de centimetri (exemplare mai mari sunt citate în partea nordică a arealului, cum ar fi Scandinavia, de pildă). Doar vipera cu corn – femela – poate atinge dimensiuni mai mari de atat și doar în vestul țării. Vipera nu poate mușca după ce a fost decapitată, eventualele reflexe post traumatice fiind considerate, logic, semne ale Diavolului. Da, unele vipere pot fi văzute în perechi, dar de regula sunt doi masculi care se luptă pentru supremație în teritoriu. Viperele comune nu se cațără în copaci, dar acest lucru se poate întâlni la viperele cu corn, care pot vâna păsări în arbuști.

Vipera de stepă

Deși este o specie rară și periclitată, și ea are o reputație terifiantă. Mai ales cele din județul Iași, care au beneficiat de-a lungul vremii de numeroase articole în presa de senzațional. Iată ce puteți găsi într-un articol de pe un site destinat agricultorilor.

“Nimeni nu are curajul să calce prin acele locuri, de frica unui animal unic în lume și extrem de periculos, o specie unică de reptile, care se găsește numai în România – și pe care unii o identifică cu șarpele biblic (poate de aceea locul se va fi numit și ”Dealul lui Dumnezeu”!). Alte legende spun că ar putea fi din neamul balaurului spintecat de Sfântul Gheorghe. […]. Ea face parte din specia Ursinii moldavica și se întâlnește numai în Moldova, vipera-de-stepă fiind o ființă sperioasă, care se retrage imediat din calea omului. Dacă este însă încolțită, nu ezită să atace și veninul său este extrem de periculos”.

Trecem peste umilul amănunt că numele e pocit, că autorul confundă specia cu subspecia și că de fapt viperele de stepă sunt întâlnite în multe alte țări europene dintr-o parte în alta a continentului european, inclusiv în Franța, Italia, Croația, Muntenegru, Serbia sau Ungaria.

Ce este adevărat însă este că arealul acestei specii este extrem de fragmentat. La noi, de pildă, această viperă cu venin mult mai slab decat al celorlalte două specii de la noi, este prezentă în județele Alba, Cluj, Iasi, Tulcea.

Balaurul (Elaphe sauromates)

Deși o mulțime de oameni pretind că au văzut balauri de dimensiuni uriașe, puțini l-au văzut în realitate, deoarece duce o viață ascunsă și în general este greu de reperat în teren. Legendele țesute în jurul taliei acestui șarpe de regulă se situează între 3 si 7 metri, ocazional și mai mult, in funcție de alcoolemia și prestanța povestitorului. În realitate, talia acestui colubrid neveninos este între 170 si 210 cm, în rare cazuri mai mult de atât.

Legendele locuitorilor din Dobrogea sunt in special legate de abilitatea de a mușca vitele, oile și caprele de uger, după ce în prealabil se înfășoară pe picioarele animalelor domestice. În urma mușcăturii din zona ugerului, acestea “sterchesc”, adică nu mai dau lapte – devin sterpe. Ce explicație mai bună putea găsi omul simplu pentru problemele punctuale de lactație ale animalului său domestic? Șarpele este de vină, desigur! O altă legendă locală – Dacă omori un balaur zaci bolnav la pat câteva zile. Asta nu-i împiedică deloc pe săteni să riște îmbolnăvirea, pentru că mângâiatul șerpilor cu sapa la ceafă este sport național.

O altă lengendă des auzită în Dobrogea legată de balauri este legată de răsturnatul căruțelor. Balauri groși cât roata mașinii pot dărâma cu coada căruța cu porumbi, cu cal cu tot. Eu aș pune legenda asta mai degrabă pe incapacitatea oamenilor de a merge drept cu căruța pe dig spre casă, după a zecea sută de țuică consumată, în spiritul legendei, numai după apusul soarelui.
Și ultima de azi, dar precis nu ultima care circulă la liber despre balauri este că “balaurul poate mânca toate găinile din curte într-o singură noapte”. Realitatea este că balaurii sunt mari amatori de ouă de pasăre, fiind capabili să înghită ouă de păsări de curte. De aici până la toate găinile din curte este cale lungă, dar puneți-vă în pielea unui om simplu, care deschide cotețul să ia ouăle pe înserat și vede un șarpe pe lângă cuibare.

Să nu credeți că doar acești șerpi beneficiază de legende personalizate. Când legendele locale se epuizează, intră ca un dribling la dublaj legendele generale despre șerpi, printre care enumerăm:

– șerpii nu mor decât după apusul soarelui
– șerpii pot intra pe gâtul copiilor și pot depune ouă de șarpe în stomacul acestora
– șerpii beau laptele copiilor sugari
– șerpii pot înțepa cu limba sau cu coada
– dacă fierbi un șarpe și bei apa în care a fiert acesta, întinerești
– șerpii te pot hipnotiza cu privirea (de fapt, această legendă pornește de la privirea imobilă a șerpilor și lipsa pleoapelor)

De asemenea, tot presa ne ajută să scăpăm de malefica prezență a șerpilor, pentru care trebuie să executăm diverse ritualuri, care mai de care mai inutile și caraghioase, decupate parcă din revista AS, pagina octogenarilor:

– să puneți prin casă sau grădină ulei de camfor, scorțișoară, cuișoare, praf de sulf, naftalină
– să nu îi rostiți numele (!)
– să înconjurați gospodăria/casa cu cenuşă şi să dați foc (?!)
– să puneți o bucată de mămăligă fierbinte la radacina unui pom pentru a hrăni şarpele şi a-l ţine departe de casă şi copii (??!)
– să confecționați și să folosiți un spray cu piper, șampon natural si usturoi (???!)

În realitate, cel mai simplu este să vă asigurați că nu le creați șerpilor un habitat prielnic, executând următoarele amenajări în casă, respectiv în grădinii:

– păstrați curățenia zonelor verzi în grădină și vecinătatea casei
– tundeți iarba, gazonul, gardul viu
– pavați curtea cu dale
– eliminați grămezile de lemne, pietre, tigle, alte materiale de constructii
– strângeți frunzele moarte și alte resturi vegetale (lemne, bușteni putrezi etc)

Oricum, rețineți că cel mai probabil este să vedeți un banal șarpe de casă!

Dar nu doar românii au legende de acest fel despre șerpi. Sudul Europei parcă este lovit de un ciudat dar uniform răspândit debilism, acompaniat de fabulații care mai de care mai hilare, printre care se numără serpii aruncați din avioane de ecologiști (pentru a se înmulți) în Franța, șerpii care intră în biserică fix înainte de diverse sărbători religioase în Italia, serpi care se fac arc și pot zbura în Grecia, vipere care se pot împerechea cu alți șerpi neveninoși pentru a da naștere altor vipere în Cipru etc. Despre toate aceste legende și speciile cu pricina, pe larg în episodul viitor. Până atunci, fauna învinge!