Acum că e deja mai şi căldurile au scos toate reptilele din hibernacule (locuri situate sub pământ unde hibernează laolaltă reptile şi amfibieni), apar primele postări cu vipere văzute prin parcurile Capitalei, chestie care mă amuză, dar mă şi enervează enorm.

Deşi Internetul bubuie de pagini unde scrie negru pe alb că nu există vipere în Bucureşti sau Ilfov, ca să extindem puţin raza semnalărilor ce se vor a fi pentru liniştea bucureştenilor, mereu se găseşte câte un nevrozat care condamnă la moarte orice şarpe văzut în Bucureşti, chemând de pomană jandarmii, ISU, pompierii sau cel puţin un vecin vânjos pentru a face cele necesare.

Cred că singurul lucru necesar este să citiţi mai jos şi să îi daţi vecinei, mătuşii sau oricui altcineva informaţia aceasta: nu există vipere în Bucureşti. Orice alt şarpe văzut este fie un furtun negru, fie unul din şerpii de mai jos.

Şarpele de casă (Natrix natrix)

Acesta este un şarpe atât de răspândit, încât probabil este şi primul şarpe pe care l-aţi văzut vreodată, precum şi cel pe care l-aţi văzut cel mai des. Este un şarpe de talie medie, închis la culoare, cu mare variabilitate coloristică, avâd de regulă două pete alb-gălbui în spatele ochilor. Este un şarpe neveninos, inofensiv, care in foarte rare cazuri poate deveni agresiv. De cele mai multe ori se apără facând pe mortul (acest mecansim defensiv se numeşte tanatoză, de la numele zeului grec Thanatos, zeul morţilor).

Un alt mecanism defensiv neplăcut pe care îl foloseşte şarpele de casă este împroşcarea cu o substanţă urât mirositoare, care de regulă îl salvează de la a fi mâncat. Acest miros este datorat şi dietei sale, şarpele de casă consumând cu precădere amfibieni (broaşte, tritoni etc). Îl puteţi întâlni în Parcul Natural Văcăreşti, dar au mai fost semnalări şi în Cişmigiu, Floreasca sau în alte zone cu lacuri şi luciuri de apă (curgătoare sau nu).

Şarpele de apă (Natrix tessellata)

Acest şarpe, şi el excelent înotător, este un mare consumator de peştişori de talie mică, pe care nu îi poate înghiţi în apă. Şi cum iese el aşa liniştit pe malurile Dâmboviţei sau Lacului Morii, orice trecător care îl vede va striga “vipera”, mai ales că poate avea pe spate o textură-desen care, pentru cei cu foaarte multă imaginaţie, aduce cu romburile viperelor.

La o privire mai atentă însă, veţi vedea că pupila este rotundă, la fel ca a şarpelui de casă prezentat mai sus, în vreme ce la vipere pupila este verticală. De asemenea, are bot alungit şi aspectul general este de şarpe zvelt, cu corp alungit şi coada lungă (viperele având corpul gros şi coada terminându-se brusc). Talia sa este medie, rareori depăşind un metru.

Şi cu asta ar fi trebuit să termin acest articol, dar mai avem în Bucureşti cîteva specii de şerpi care ajung accidental, din apropierea Bucureştiului.

Şarpele de stepă (Dolicophis caspius)

Aceste şarpe de talie mare (poate depăşi doi metri!) a fost semnalat o singură dată în Berceni, fiind găsit în subsolul unui bloc. Este un şarpe ce poate fi găsit în tot sudul României, din Dobrogea până în Mehedinţi, deci nu este exclus să mai fie semnalat cât de curând în spaţiile verzi din Bucureşti. Este o specie în uşoară expansiune, putând să urce până la limita Subcarpaţilor Meridionali şi de curbură, ocazional şi mai sus (Podişul Mehedinţi).

Deşi nu este o specie veninoasă, poate deveni extrem de agresiv, dacă este încolţit. Şansa de a vă întâlni cu el este minimă, dar reţineţi că în Dobrogea, inclusiv pe litoralul Mării Negre, este o specie destul de comună, aşa că dacă mergeţi pe plaje sălbatice cum sunt Corbu, Vadu sau 2 Mai / Vamă, puţină grijă prin ce boscheţi vă întindeţi cearşaful de plajă. Nu vă temeţi, majoritatea şerpilor fug când simt prezenţa omului, aşa că dacă le daţi suficient spaţiu de retragere nu vor fi probleme.

Şarpele de alun (Coronella austriaca)

Un alt şarpe care a fost semnalat în Bucureşti, dar care e mult mai probabil să fi venit din una din pădurile ce înconjoară Bucureştiul (eu, personal, cel mai aproape l-am găsit în pădurea de la Frumuşani). Este un şarpe de talie medie, rareori depăşind un metru.

Desenul de pe cap face ca acest şarpe să fie deseori confundat cu vipera. De la acest desen (care seamănă cu stema Coroanei Regale Austriece) este inspirat şi numele ştiinţific al speciei – Coronella austriaca.

Dunga de la ochi este un mecanism defensiv, care nu poate totuşi ascunde pupila rotundă, tipică şerpilor colubrizi, nicio specie din ţara noastră nefiind veninoasă.

Balaurul dungat (Elaphe quatorlineata)*

Şi acesta este tot un şarpe accidental, el nici măcar făcând parte din fauna ţării. A fost găsit (probabil scăpat din captivitate) într-o zonă cu terenuri virane, înierbate din cartierul 16 Februarie. Este o semnalare singulară, dar nu este exclus să se repete sau, cine ştie, chiar să existe o mică populaţie în zonă.

Acest şarpe este întâlnit în sudul şi centrul Italiei, precum şi în vestul, centrul şi sudul peninsulei Balcani. De notat că deşi este de talie mare (depăşeşte curent doi metri), este unul din cei mai blânzi şerpi din Europa, fiind folosit, de pildă, în Italia pentru procesiunile religioase catolice din Cocullo, Abruzzo.

Sigur, mă adresez acum şi celor care nu vor să vadă şerpi în ruptul capului, deşi e clar că dacă vă e teamă/groază/angoasă de şerpi, şansa să citiţi aceste rânduri este minimă. Îmi fac totuşi datoria: evitaţi parcurile amintite mai sus, staţi doar în casă şi în tramvai şi veţi fi scutiţi de întâlniri neplăcute. În plus, gândiţi-vă că alţii au fobii mai păcătoase, de fluturi (?!), gândaci sau păianjeni, care sunt mult mai greu de evitat decât şerpii.

Ar mai fi multe de spus despre aceşti şerpi, dar mă rezum la atât: dacă vedeţi vreun panicat prin parc urlând că îl strânge vipera de gât, daţi-i prieteneşte un capac după ceafă, cereţi-i numărul de telefon şi daţi-i pe whatsapp linkul ăsta – bit.ly/serpiicapitalei. Până săptămâna viitoare, semnalări faine de faună vă doresc.