Ironic, cumva, mi-a fost recomandat articolul ăsta sub articolul sinteza și fotografiile de la lansarea cărții “12 reguli pentru viață”, de Jordan Peterson. Ironic dar și binevenit. Niciun om de pe pământul ăsta nu crește dacă nu este expus punctelor de vedere contrare opiniilor lui.

Cred că una dintre cele mai insidioase forme de sexism este permanenta distincție și generalizare a dubletului “bărbat-opresor”/”femeie-victimă”. Adică acceptarea, implicită, că pur și simplu femeia nici nu poate fi agresor față de un bărbat, și nici nu poate depăși statutul de victimă. Oriunde s-ar duce, în orice săptămână din an, femeia vrea doar binele tuturor și este întâmpinată doar de atitudini denigratoare, mai subtile sau nu. Femeile nu țipă din spatele ghișeelor, femeile nu sunt șefi toxici, femeile nu iau mită, femeile nu înșeală, femeile nu trădează, femeile nu abuzează copii sau soți sau ginere/gineri. Și dacă o fac, o fac forțate de viață, de societate, perpetuează inconștient stereotipuri învățate ca pe o poezie de la părinți, sunt în cel mai rău caz expresia inabilității lor de copile sau adolescente de a gândi cu capul și inima lor ca să oprească milenarul colier genealogic al opresiunii femeilor de pretutudindeni și dintotdeauna.

E un altfel de a zice al feminismului că femeia e proastă și bărbatul trebuie să se dea la o parte sau să îi deschidă femeii ușa oportunităților egale, fiindcă altfel va sta ca bleaga în spatele ușilor închise, lipsită de voință, mușcâdu-și buzele și frecându-și mâinile, rememorând conștiincioasă de câte ori i-au spus părinții să se îmbrace frumos, să se pieptene și să stea cuminte până vine primul bărbat să o ceară de nevastă sau de ocazie. Prostia femeii e un construct social, adică.

Orice minciună, mai ales parțială, repetată insistent, devine adevăr. Este acceptată ca adevăr. Este, cred, foarte relevant că termenul sexism (merele sunt diferite de pere) este sinonim aproape cu misoginia (deci merele sunt mai mișto ca perele), și că termenul misoginie este mult mai mult cunoscut și folosit în comparație cu echivalentul lui, misandrie. Cu onestitate, putem găsi aproape toate echivalentele expresiilor misogine adresate bărbaților în societate și presă. Dar nu mi-a căzut sub ochi niciun articol în care un bărbat ne spune că a mai făcut față încă o săptămână misandriei din Grădina Maicii Domnului. Poate fiindcă, de fapt, și asta o spun așa, la mișto, fără pretenții, unele femei nu își doresc drepturi egale cu bărbații, ci își doresc să fie bărbați și să îi oprime pe bărbații pe care îi doresc femei, ca să vadă și ei ce greu le-a fost femeilor de altădată. De asta e firesc și acceptat să existe, de exemplu evenimente women-only, e OK sloganul “girl-power”, dar ar da laptele în foc la un eveniment “men-only” sau un slogan “boy-power”. E OK să f***m încrederea de sine a băieților adolescenți cu articole și mesaje despre toxicitatea masculină, fiindcă, nu-i așa, istoric, bărbații au purtat războaie și au cucerit țări.

Misoginia și sexismul nu or să scadă niciodată fără acceptarea diferențelor nu numai între sexe, ci mai ales între persoane (mult mai mari și mai probabile statistic decât cele între populații), fără posibilitatea de a ne putea aprecia și critica reciproc fără să atacăm sau să ne apărăm cu organele sexuale. Fără a ne citi în gânduri și gesturi cine știe ce motivații sau stereotipuri sau prejudecăți ascunse. Să stăm unii în fața altora ca persoane și oameni, cu defecte și dreptul de a fi tratați cu respect. Dacă eu ca bărbat nu mă pot plânge de misandria cuiva când sunt tratat altfel de un bărbat sau femei, firesc este ca nicio femeie să nu se grăbească să facă la fel.