La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4),  un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cine/ce crezi că ai fost într-o viață anterioară?

Concursul se încheie dumincă, 25 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 26 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul Simonei este unul din textele finaliste.

***

Acum mulți ani, când am venit prima oară pe Pământ, am venit sub forma unui uriaș gri, cu urechi ca niște foi de varză gigantice și cu un nas lung, cu roluri multiple, numit trompă în limbaj de specialitate. Am venit, așadar, pe meleaguri africane, sub forma unui elefant care și-a trăit primii ani de viață împreună cu familia numeroasă, cu mama, mătușile, verișorii și verișoarele.

Primii ani au fost și cei mai fericiți. Ca orice copil, îmi petreceam cea mai mare parte din timp explorând și jucându-mă cu prietenii mei. Mă simțeam iubit și ocrotit. Odată, am rămas blocat într-un șanț iar mama împreună cu mătușile s-au mobilizat și m-au ajutat să ies. Mama nu m-a certat pentru că știa că doar experimentând lucruri noi mă voi maturiza și voi câștiga încredere în mine.

Singura dată când am văzut-o nervoasă pe mama a fost când am fost atacat de o leoaică. În natură, noi nu prea aveam dușmani. Nici măcar leoaicele, cât sunt ele de regine, nu îndrăzneau să ne atace familia. Dar pentru că pe mine m-a văzut mititel și i s-a părut că nu mă supraveghează nimeni, a crezut că pot fi o pradă ușoară. Însă, deși părea preocupată cu altceva, mama îmi urmărea fiecare mișcare iar leul și-a luat o chelfăneală pe măsura îndrăznelii lui.

Singurul dușman al elefantului este omul. Acesta e tot un fel de animal, însă se spune că este înzestrat cu rațiune. Nu am înțeles prea bine ce înseamnă rațiune pentru că multe din lucrurile pe care le face par mai lipsite de rațiune decât ale unor găini, despre care se spune că sunt tare prostuțe.

Oamenii ucid elefanți pentru că din fildeșul lor sunt făcute diverse obiecte ciudate cărora li se spune suveniruri pe care alți oameni le cumpără ca să le amintească de locurile în care și-au petrecut vacanța. Cred că oamenii nu sunt atât de deștepți precum se spune, totuși. Altfel ce nevoie ar avea ca niște obiecte să îi ajute să își amintească?

Oamenii folosesc armele de foc pentru că este mai simplu să ucidă fiind în siguranță decât să se lupte în mod direct cu animalele. De ce să își riște viața?

Ziua în care mama mea a fost ucisă a fost ziua în care copilăria mea s-a sfârșit. Eu nu aveam colți așa că oamenii m-au vândut unui circ. Următorii 30 de ani i-am petrecut într-o cușcă în care cu greu mă puteam întoarce dintr-o parte în alta. Seară de seară eram pictat și trebuia să ies în fața oamenilor și să îi fac să se simtă bine. Nu conta dacă eu nu mă simțeam bine, dresorul avea un băț lung, cu vârful ascuțit cu care mă înțepa dacă îndrăzneam să nu fac ce mi se cerea. Uneori, dacă era foarte supărat, mă mai și bătea. Mă dureau picioarele și îmi era dor de familia mea. Copiii care veneau la circ mă iubeau și îmi aduceau dulciuri. Mi-aș fi dorit să știe că locul meu nu este acolo, la circ și să mă ajute să mă întorc acasă.

Într-o zi, după mulți ani, a început să circule zvonul că au fost interzise animalele în circuri și că în curând vom merge acasă. Aveam 40 de ani când m-am întors în locul de unde am plecat. Aveam o mulțime de probleme de sănătate și a trebuit să învăț din nou să merg pe distanțe lungi. Pentru că noi, cei care trăiserăm o viață în circ nu mai știam să avem grijă singuri de noi, o organizație care iubea animalele o făcea în locul nostru. La bătrânețe am aflat că există și oameni buni.

Mi-am trăit ultimii ani din viață amintindu-mi de copilărie, savurând fiecare clipă petrecută în natură, împreună cu prietenii veniți din multe circuri din întreaga lume. Mergeam mult, am învățat să descoperim singuri sursele de apă și locurile unde se găsea cea mai gustoasă mâncare iar plăcerea mea cea mai mare era baia de nămol.

În actuala viață m-am născut om, un om înzestrat cu rațiune, un om care urăște circul cu animale și iubește elefanții. În amintirea vieții trecute, acum câțiva ani am adoptat la distanță un elefant. Îl cheamă Ziwa, are 6 ani, mama lui a murit iar el trăiește la David Sheldrick Wildlife Trust până când va fi suficient de matur pentru a se întoarce în sălbăticie.

Bună, sunt Simona și sunt mamă adoptivă de elefant!