Care este tema ta preferată în terapie acum? Ce subiect te absoarbe?

A fi mamă. O expresie pe cât de scurtă pe atât de plină de toate trăirile posibile.  Speranță sau poate angoasă; bucurie sau poate tristețe profundă; împlinire sau poate sentiment de captivitate; iubire sau poate răceală. Uneori sunt în diadele blocajelor, alteori în rollercoaster emoțional. Trecem prin ele atât în calea spre devenire, în trăirea maternității, cât și în neexperimentarea rolului.

Am tot observat, atât în mine cât și în ceilalți, cum se aprind în noi toate rănile vechi încă de la începutul călătoriei pe acest drum. Ca să vedem viitorul adesea trebuie să cunoaștem istoria. Iar ca să nu repetăm trecutul, trebuie să fim cu adevărat onești cu noi înșine, chiar dacă doare. Prima întrebare de autocunoaștere pe care trebuie să ne-o adresăm este: Ce știu eu despre mine ca bebeluș? Și de aici pornește drumul. Am fost un copil dorit? Cum a fost sarcina cu mine? Cum a fost nașterea mea? Dar apoi?

Sunt nesfârșit curioasă și mă pasionează tot ce se întâmplă cu femeia atunci când își dorește un copil, când este însărcinată, când naște, când îl crește. Există pe lumea asta un trib care nu calculează vârsta începând cu nașterea, nici măcar cu concepția, ci consideră că un om “ia ființă” din momentul în care mama lui visează la el întâia oară. Pentru mine ca terapeut este foarte valoroasă privirea aceasta asupra vieții. Văd astfel recunoașterea ca “viață” și perioada din pântecele mamei, dar și felul în care tot ce a visat, gândit, sperat, temut mama, se așează într-un fel aparte, în existența copilului. Și modelează mai departe, experiența de a fi, sau chiar, a nu fi, mamă.

Care este pregătirea/formarea ta?

Am urmat atât facultatea de psihologie, pentru a înțelege omul în sinea lui, cât și facultatea de sociologie pentru a înțelege omul în viața socială. Apoi am început formarea în psihoterapie, pentru a pune în mișcare cunoștințele și oamenii, dar am continuat să studiez antropologia pentru a înțelege cultura, capacitatea oamenilor de a înțelege lumea simbolic. O schimbare esențială de paradigmă a reprezentat-o studiul psihotraumatologiei, care nu numai că mi-a făcut lucrul cu oamenii mai profund, dar m-a schimbat atât ca profesionist, cât și ca om. Pentru că autoactualizarea este un proces care durează toată viața, deși sunt psihoterapeut specialist, în prezent sunt la finalul unei formări în psihoterapie de familie.

Care este preferatul tău din literatura de specialitate?

Îmi este greu să mă decid între Franz Ruppert și Irvin Yalom. Primul este ultima mea iubire, al doilea este prima mea iubire. Le așteptam fiecare cuvânt cu atâta ardoare încât ultimele cărți le-am citit înainte să se traducă în română. Franz Ruppert mi-a deschis ochii asupra psihotraumatologiei și nu regret niciun minut petrecut citindu-l. Este un om cum rar întâlnești, care îți aduce claritate și înțelepciune, vorbind simplu, blând și așezat. Irvin Yalom mă inspiră prin curaj și autenticitate. De asemenea îmi este călăuză în visul de a scrie despre ce se petrece în spatele ușilor închise.

De ce ți-ai dorit să devii psihoterapeut?

Pentru că am simțit că pot ajuta. Psihoterapia mi s-a părut mereu o profesie sacră și abia după ce am terminat facultatea de psihologie am avut convingerea că am cu adevărat ceea ce trebuie pentru a merge pe calea aceasta. Am căpătat trăirea aceasta mergând la o școală de vară unde am experimentat mai multe școli de psihoterapie și am descoperit scânteia interioară pe care o căutam.

Cum ai descrie propria ta experiență în terapie?

Propria mea experiență în terapie? Sunt două fațete. Prima: Propria terapie? O călătorie de analiză personală și autoactualizare care va dura toată viața, alături de mentorul meu, relație care în sine este cel mai bun instrument terapeutic. Terapia pe care o ofer eu? Melanj de căldură și încredere, invitație la autenticitate, ușă deschisă spre drumuri alternative, călăuză neînfricată.

Stabilești un raport personal cu clientul? Dacă da, cum reușești acest lucru?

Raportul personal cu clientul este esența vindecării. Raportul personal nu înseamnă însă, autodezvăluire fără granițe, nici ieșiri la cafea. Raport personal este tot ce se întâmplă în spatele cortinei, cu efect în relația terapeutică. Tot ce vibrează în noi în ședințe. Este rezonanța fără de care magia din lucrul terapeutic nu se poate înfăptui.

3 filme importante/cu impact pentru tine?

The eternal sunshine of the spotless mind. A ilustrat extraordinar cum putem rămâne prinși într-o relație chiar dacă nu mai suntem în ea în mod “real”. Este lupta de a ne putea elibera de împletirea relatională, dar și renunțarea la luptă, totodată.

La vita e bella. Nimic nu se compară cu forța supraviețuitorului din fiecare dintre noi. Iar când forței i se adaugă și iubirea, apare ceea ce se numește magie.

In utero. Vârsta fiecăruia dintre noi ar trebui să aibă 9 luni în plus față de câți ani spunem că avem. Viața intrauterină este viață în cel mai plin sens al cuvântului și ar trebui cu toții să luăm în serios experienta pe care am avut-o in pântecele mamei.