Nu doar eu, chiar calendarul vă spune cu amărăciune că vacanța s-a încheiat și, așa cum am promis de săptămâna trecută, revenim cu picioarele pe pământ, dar cu ochii tot pe cer după păsări de tot felul. Și jur că am vrut să încep sezonul ploilor și vremii schimbătoare cu un articol “tare”, plin de specii de care puțini au auzit. Apoi am reconfigurat traseul, pentru că aici este colțul învățăcelului și, cel puțin până facem un an de articole săptămână de săptămână, rămânem pe filonul învățăturii din aproape în aproape.

Ideea acestui articol mi-a venit de la răspunsurile voastre. Oamenii care nu știu mare brânză despre păsări întâi mă întreabă de unde știu de toate păsările cerului, apoi cum le găsesc, pentru că, citez, “noi vedem doar vrăbii, ciori, pescăruși și porumbei”. Și sunt convins că dacă m-aș deghiza în Cabral și aș întreba 100 de români, tot topul ăsta mi-ar ieși.

Așa că am luat la puricat niște surse mai de încredere pentru a vă prezenta… cele mai comune păsări din România și Europa. Metodologia e simplă: am alcătuit topul celor mai comune păsări din Europa (ordonate în ordine crescătoare după populația de exemplare adulte), folosind estimările celor de la IUCN (International Union for Conservation of Nature este o organizație internațională fondată în 1948 care evaluează prin aportul a mii de specialiști situația patrimoniului natural universal). Ați ghicit, nici ciorile, nici pescărușii și nici multe alte păsări pe care le-ați considera extrem de comune (pupăza, cucul, barza, coțofana etc) nu intră în top 10. Hai să vedem împreună care sunt speciile cu care este cel mai probabil să vă întâlniți când ieșiți din casă.

1. Vrabia de casă (Passer domesticus)

Cu un efectiv estimat între 896,000,000 – 1,310,000,000 (da, 1,3 miliarde!) de adulți la nivel global, vrabia de casă este una din cele mai prolifice păsări de pe planetă. Vrabia de casă este atât de bine adaptată la realitățile planetare, încât în prezent cuibărește mai mult în zone locuite decât în sălbăticie, asta nefăcând-o câtuși de puțin o specie domestică sau ușor de domesticit. Vrabia de casă prezintă dimorfism sexual evident, masculul fiind mai intens colorat, femela mai ștearsă (vezi mai jos).

Cuibăresc aproape oriunde, scot între 2 și 5 pui odată și pot scoate chiar două rânduri de pui pe an. Adăugați o speranță de viață de 5-7 ani și veți avea răspunsul la întrebarea “de ce sunt vrăbiile cele mai multe păsări din Europa?”. Cu toate acestea, trendul la nivel global este descrescător, iar în Germania și mai ales în Marea Britanie vrăbiile de casă sunt considerate chiar în pericol.

2. Cinteza (Fringilla coelebs)

Mai puțin cunoscută publicului larg, cinteza comună este denumită pe bună dreptate “vrabia pădurilor”. Populația la nivel global este estimată în intervalul 530,000,000 – 767,000,000 adulți, deși populația din România depășește populația de vrăbii de casă de aproape două ori! Cintezele sunt însă mult mai legate de habitatele forestiere și, deși unele populații sunt adaptate zonelor locuite, majoritatea cintezelor sunt văzute în habitatele cu păduri sau zone împădurite în proporții variabile.

Cintezele sunt și ele prolifice, depunând 4-5 ouă pe fiecare sezon. Dieta omnivoră și rezistența la frig le fac să ia cu asalt toate colțurile Europei, iar populația acestora este în ușoară creștere. Și cintezele prezintă dimorfism sexual evident, masculii (vezi sus) având o serie de culori contrastante pe laterale, în vreme ce femelele au penajul mult mai șters (vezi jos).

3. Pitigoiul mare (Parus major)

Cel mai cunoscut și mai îndrăzneț pițigoi european este și el prezent în top, cu o populație de adulți estimată între 433,300,000 – 703,300,000 exemplare. Cu burta galbenă și contrastul plăcut de pe cap și gât, pițigoiul mare este ușor de recunoscut atât ca aspect, cât și pentru că este fan al habitatelor antropice. Pițigoiul mare nu are dimorfism sexual evident.

Parcurile și grădinile sunt locul lor preferat de hoinăreală, în special iarna, când sunt atât de îndrăzneți încât pot mânca din palmă. Dar nu se îndeletnicesc doar cu semințe, pițigoii având o dietă omnivoră și… mai mult decât atât. Pițigoii sunt cunoscuți pentru agresivitatea afișată în fața altor specii de păsări de talie mică, pe care le pot și vâna! Da, pițigoii mari sunt experți în a înghesui și doborî vrăbiile de casă, fenomenul fiind observat în special iarna.

4. Mierla (Turdus merula)

Nu intră în top 3, dar e preferata tuturor. Mierla este o specie emblematică a parcurilor și grădinilor din zone locuite, dar cuibărește și în zone semideschise sau împădurite, această lipsă de “pretenții” soldându-se cu o populație de 400,000,000-500,000,000 exemplare adulte la nivel mondial.

Mierlele au dimorfism sexual evident, mulți crezând că mierlele sunt doar cele cu inel galben intens la ochi (adică adulții), iar femelele cine știe ce altă specie. Deși populația este în creștere pe plan global, în Marea Britanie este în declin datorită agriculturii intensive, iar în Spania din cauza… vânătorilor. La noi însă populația e viguroasă și în creștere, iar mierlele noastre sunt de o obrăznicie de admirat!

5. Pitulicea mică (Phylloscopus collybita)

Pitulicea mică este prima specie din acest top despre care nimeni nu știe mare brânză. În ciuda efectivelor comparabile cu mierla (400,000,000 – 500,000,000 adulți la nivel mondial), puțini au văzut sau au știut că au văzut o pitulice mică. Cu toate acestea, pitulicile sunt extrem de ușor de reperat în special primăvara și toamna în perioada de migrație, specia fiind oaspete de vară în mare parte a țărilor europene.

Deși sunt ușor de confundat cu multele specii de pitulici cu care se suprapun în aceleași areale de cuibărit (sau pe aceleași culoare de migrație), pitulicea mică este ușor de recunoscut după picioarele de culoare neagră. Specia nu are dimorfism sexual evident, așa că e ușor să o recunoașteți dar… cam atât. Puii sunt extrem de frumoși, dovada fiind mai jos. Cum să nu iubești păsările?

6.  Rândunica (Hirundo rustica)

La polul opus privind popularitatea speciei (față de specia anterioară) este rândunica, și ea extrem de prolifică la nivel mondial (290,000,000 – 487,000,000 exemplare adulte). O specie populară, dar și ea pe tendință de descreștere din punct de vedere populațional. Explicația este simplă: rândunica este o specie eminamente insectivoră, iar multe din fermele de animale (unde insectele asigurau hrana iar grajdurile asigurau suportul fizic pentru cuiburi) au fost modernizate, igienizate, betonate, asta însemnând mai puține locuri bune de cuibărit, mai puține insecte și mai puține băltoace cu noroi din care rândunicile își pregătesc cuibul.

Din fericire, rândunicile sunt prolifice, în anii bogați în insecte reușind să scoată două sau chiar trei rânduri de pui. Nici rândunicile nu au dimorfism sexual evident, doar puii au cozile ceva mai scurte decât adulții, iar penajul nu așa lucios. Această specie este migratoare, fiind asociată cu venirea primăverii, rândunicile fiind printre primele specii ce revin primăvara la locurile de cuibărit.

7. Țicleanul (Sitta europaea)

Această specie este unul din veritabilii sanitari ai arborilor de pretutindeni. O adevărată armată estimată în intervalul 380,000,000 – 500,000,000 țicleni adulți merg cu voioșie pe scoarța tuturor copacilor pe care îi știți, preferabil cu capul în jos. Deși populația de țicleni este stabilă la nivel european, deforestările și înlocuirea copacilor bătrâni cu păduri tinere afectează aceste păsări, care se hrănesc preponderent cu insecte și larve prezente în special pe arborii bătrâni.

8. Ochiulboului (Troglodytes troglodytes)

O specie pe cât de mică, pe atât de simpatică. Măsurând nu mai mult de 10 cm de la cioc la capătul cozii (printre cele mai mici specii de păsări din Europa!), ochiulboului, numită și pănțăruș, este o specie iubitoare de tufișuri, petrecând o mare parte a timpului pe sol, unde se și hrănește. Deși este o specie extrem de comună și cu efective impresionante (215,000,000 – 380,000,000 adulți la nivel mondial), puțini o văd și mai reușesc să o și fotografieze, pasărea fiind mică, foarte agilă, greu de urmărit cu privirea și ducând și o viață ascunsă, la adăpostul desișurilor.

Totuși, ochiuboului este prezent și în zonele locuite, mai ales în parcurile mari, cu vegetație etajată, șansele de o vedea crescând exponențial iarna, când frunzișul dispare și păsările sunt ceva mai ușor de reperat. Mai mult, crește și îndrăzneala pănțărușului de a ieși din desiș pentru a se hrăni, activitate care în perioadele cu geruri mari durează aproape toată ziua (cât e lumină afară).

9. Vrabia de câmp (Passer montanus)

Ruda mai de la țară a vrabiei de casă este și ea prezentă în top. Vrabia de câmp e mai puțin prezentă în habitatele locuite, dar efectivele sunt suficiente ca această a doua specie de vrabie să prindă un loc în top, cu 191,000,000 – 306,000,000 adulți la nivel global. Dimorfismul sexual este evident, aidoma vrabiei de casă, cu masculii ceva mai colorați decât femelele. Interesant este că femelele de vrabie de casă și vrabie de câmp sunt aproape imposibil de diferențiat în teren, cel mai bun indiciu fiind prezența masculilor. Și cum uneori stolurile sunt mixte, mai ales iarna, indiciul sigur este când vezi masculul “erotic de aproape” de femelă. Sau pe ea.

10. Presura sură (Emberiza calandra)

Ultima care a prins topul este o altă specie ușor de confundat cu vrăbiile (cel puțin pentru începători). Presura sură este o specie cu efective de 183,500,000 – 313,000,000 adulți la nivel mondial. Presura sură este ușor de diferențiat de vrăbii cu puțină atenție din partea privitorului: ciocul masiv, penajul pestriț atât pe spate, cât și pe aripi și burtă, talia evident mai mare decât a vrăbiilor și comportamentul din teren sunt elemente distinctive.

Dacă nu stați bine cu văzul, poate stați bine cu urechea. Presura sură este un excelent cântăreț, trilurile sale inconfundabile fiind lansate în aer de pe un fir de vegetație, vârful unui arbust sau orice proeminență ce permite păsării o poziție cu vizibilitate bună.

Închid topul cu alte două mențiuni, că și aceste două specii au mai mult de 200 de milioane de adulți cutrerierând Europa, la mare distanță de următoarele clasate…

11. Codobatura albă (Motacilla alba)

O specie ușor de recunoscut, mai ales pentru îndrăzneala sa. Codobatura albă este o specie antropofilă (iubitoare de oameni și habitate locuite) cu efective la fel de impresionante ca celelalte ocupante ale topului de mai sus: 135,000,000 – 221,000,000 exemplare adulte. Aceste cifre nu trebuie să ne mire: codobaturile nu fac mofturi la cuibărit, femela depunând până la 8 ouă în cuib.

Dimorfismul sexual nu este evident la această specie. Evidentă este postura erectă a păsării, precum și obiceiul de a “bate” cu coada spre sol, de unde și numele. Deși în Europa sunt mai multe specii, codobatura albă este cel mai ușor de văzut, indiferent de loc. De la malul mării până în golul alpin, aceste păsări simpatice cuibăresc cu succes.

12. Măcăleandrul (Erithacus rubecula)

Ultimul pe lista de azi este măcăleandrul, o specie frumos colorată cu o populație de 130,000,000 – 201,000,000 adulți. Pieptul portocaliu evident o face ușor de recunoscut. Măcălendrii sunt omniprezentți în Europa, iar zonele locuite nu prezintă o problemă. Nu este grădină, parc sau zonă verde în oraș unde să nu vedeți măcar o familie de măcălendri țopâind pe alei și apropiindu-se mult de oameni. Comportamental, se aseamănă cu ochiulboului (descris mai sus): se hrănesc preponderent pe sol, zburând pe distanțe mici și revenind de unde au plecat, iar dacă stați suficient de calmi și relaxați pot veni “la picior”.

Acum, că știți primele 12 specii cu care vă veți întâlni la următoarea ieșire în parc sau pur și simplu în natură, vă dau prima temă pentru acasă. Trebuie să vedeți (în luna septembrie) toate aceste două specii, chit că vreo două din ele duc o viață mai ascunsă și alte câteva sunt pe picior de plecare. Aș vrea să ne prindă octombrie cu aceste specii văzute/bifate, pentru că ne așteaptă o iarnă frumoasă, cu o sumedenie de specii despre care abia aștept să vă povestesc. Până săptămâna viitoare, spor la semnalări!