Stăpânii Universului

Instinctul care ne face să navigăm, să explorăm și să descoperim, este înscris în codul nostru genetic. Trebuie însă să pornim de la premiza că oamenii nu sunt la fel. Nu au aceleași porniri, aceleași idealuri și nici aceleași concepții despre viață. Se spune că „unii oameni sunt mai curajoși” – da, așa e. Nu toată lumea are curaj și nu toată lumea are aceleași imbolduri, iar genomul uman ne explică și de ce.

În cazul în care vă întrebați, în ADN-ul nostru există o mutație care apare frecvent în astfel de discuții: o variantă a unei gene, numită DRD4, care ajută la controlul dopaminei. Aceasta este un mesager chimic al creierului, important în procesele de învățare și recompensă (ask Dobro). Cercetătorii au legat în mod repetat această mutație (cunoscută sub numele de DRD4-7R și găsită la aproximativ 20% din oameni) de curiozitate și o stare de neliniște.

Zeci de studii au constatat că variația 7R face ca oamenii să se expună mai ușor riscului; să exploreze noi locuri, noi idei, să încerce noi alimente, relații, droguri sau oportunități sexuale. Purtătorii ei îmbrățișează ideea de mișcare, schimbare și aventură. Studiile efectuate pe animale sugerează că acestea își măresc pofts atât pentru mișcare, cât și pentru nou, atunci când sunt supuse acțiunilor lui 7R.

Am intrat în detaliile de mai sus, doar că să înțelegeți că unii oameni nu se mulțumesc cu puțin. Unii nu vor să stea în confort, nu își doresc liniște și pace, ba chiar au un foc interior care îi face să își pună întrebări și să descopere. Ei sunt cei ale căror gene vor stăpâni Universul!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine