Statuia Livratorului Român / Emilia Petre și Silviu Musteață

Eroii nu sunt basm, exista si traiesc printre noi! Statuie Livratorilor Români!

Foarte mulți oameni merită statuie pentru ce au făcut în Pandemie pentru ceilalți, mai ales la început, când nici  nu știam ce ne-a lovit.

Prăslea, ilustrație realizată de Bogdan Moraru pentru campania Tazz

Și pentru că nu ne mai putem imagina acum statul în casă în acea perioadă stranie fără efortul Livratorilor, fie ploaie, fie vânt, fie panică, fie frică, am hotărât împreună cu prietenii de la Tazz să ne ocupam de ei, să le ridicam o statuie, fie și pentru scurt timp, indiferent de compania pentru care lucrează, în semn de recunostință, floare rară pe plaiurile noastre.

Statuia va avea cam 7 m înălțime, iar schița câștigătoare, trimisă pe livrator@guerrillaradio.ro, îi va aduce autorului și premiul de 1.500 euro.

Am avut peste 100 de înscrieri, am ales, cu chiu, cu vai, 10 finaliști și am vorbit în Guerrilla de Dimineață cu ei. Iar pe guerrillaradio.ro/voteaza-statuia-livratorului-roman, voi le-ați dat note de la 1 până la 5 ⚡.  Iar luni, pe 16 mai, vom afla câștigătorul, cel care-și va vedea ideea transpusă în realitate 7 metri către cer.

***

Emilia Petre 

Emilia s-a folosit de unul dintr eroii din basmele noastre populare: Harap-Alb și calul năzdrăvan, care zboară ca gândul și ca vântul 🙂 Postamentul reprezintă România, pentru că Livratorul Român are acoperire în toată țara și ajută pe toată lumea.

Silviu Musteață / Zburătorii

Silviu este arhitect, iar schița trimisă de el conține și toate detaliile tehnice 🙂 Ne-a povestit că acest concurs s-a suprapus peste o idee pe care a avut-o la începutul pandemiei, când a văzut orașul împânzit de Livratori, emisarii normalității.

Partea de jos este fixă, pe un soclu, iar partea de sus este mobilă, prevăzută cu un compresor care o umple cu aer și, între sincope, statuia coboară ca nivel și apoi se ridică înapoi, cu “aripile fâlfâinde” 🙂

***

Cinste lor, Livratorilor Români!

Fie ca cea mai bună schiță să câștige!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine