Săptămâna trecută am lansat ultima temă a celui de-al nouălea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Este 31 decembrie. Unde ești și cum îți petreci ultima zi din 2021?
Concursul se încheie joi, 15 aprilie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 16 aprilie.
Textul lui Ștefan este unul dintre textele finaliste.
***
Este ziua a treizeci și una a lui Decembrie. Mă numesc Nicolae și sufăr de amnezie retrogradă cu periodicitate anuală. Astăzi mă bucur de un vârf absolut de claritate. Mâine nu voi ști cine sunt.
Povestea mea începe, invariabil, cu fața presată intim de parchetul murdar din dormitor. Simt gust de sânge în cerul gurii și înghit cu greutate, savurând fiecare zvâcnitură a esofagului. Printre jaluzele se strecoară raze de lumină care mă izbesc în tâmplă. Paradoxal, sunt eu. Nimic mai mult și nimic mai puțin de un eu pierdut în timp, ce trăiește confuz un spațiu străin. Îmi privesc mâinile și realizez, cu fiecare tremur, că îmi aparțin. Mă ridic și îmi împleticesc picioarele spre baie. Oglinda îmi deschide un hău în suflet și îmi arde un chip necunoscut în fibra precară a retinei. Îmi neg existența printr-o strângere dureroasă a pleoapelor. Sunt un vis, un simplu ecou în subconștient. Deschid ochii și un val fierbinte îmi picură furie în lungul coastelor. Visul devine realitate. Încerc să mă conving de ideea propriei absurdități, însă nu sunt un bun negociator. Mă așez la marginea căzii și îmi las capul pradă gravitației. Ghilotina conștiinței îmi lasă o urmă adâncă în carnea cefei. Mă ridic din nou și îmi las ochii să se piardă în privirea goală a celui din fața mea. Iată omul.
Simt că am făcut cunoștință cu mine de zeci de ori, însă nu mă pot proiecta decât punctiform în momentul ultimei întâlniri. Sunt ținut prizonier între purgatoriu și reîncarnare, între blestem și binecuvântare. Trăiesc un perpetuu ciclu în care omega se depărtează tot mai pregnant de alfa. Șarpele își înghite coada, năpârlind și regurgitându-și trupul. Viața și moartea se contopesc în centrul runei dagaz, sacrificându-mă pe altarul amurgului firii. Conviețuiesc în același corp cu cel ce am fost și cu cel ce voi fi. Aleg ca acum să mă bucur de cel ce sunt. Îmi las sentimentele să mă acapareze. Devin o combinație stranie de hedonism și sadism, experimentând cu aceeași sete atât plăcerea, cât și durerea. Profit de ultima șansă la luciditate. Trăiesc, știind că prin mine va trăi altcineva în curând. Mă ard sinapsele, creând constelații de amintiri și gânduri. Interiorul craniului reverberează în frecvențe ce evocă imagini, sunete și atingeri ce se succed frenetic. Momente interminabile se termină brusc, lăsând în urmă un murmur slab. Se lasă liniștea.
Cronos geme de nerăbdare să întoarcă iar clepsidra. Nisipul depus ascunde, canibalic, un trecut ce se sufocă de viu. Văd viscerele contorsionate ale singurătății hibernând în tihnă. Disting distanțare și frică încapsulate în lăcomie și foame. Lacrimile s-au uscat demult, lăsând în urmă cratere crăpate transformate în gropi comune. Speranța zace sfărâmată la baza clepsidrei, protejată cu greu de un umor friabil și de conspirații efemere. Fiind propria sa creație, lumea și-a văzut, pentru prima dată, creatura.
Cronos rânjește. Am ajuns la ultimele granule de nisip. Am fost Nicolae și am suferit de amnezie retrogradă. Astăzi am participat la propriul priveghi. Mă voi naște mâine.
