Am început să formez o relație afectivă cu albumul A Grand Don’t Come For Free al lui The Streets într-o perioadă în care mă plimbam des cu trenul până la Brașov și înapoi, așa că am ajuns să îl asociez jumătate cu peisajul de pe Valea Prahovei, jumătate cu reflexia luminilor vagonului în geamul întunecat. Plus că e posibil să aibă același ritm cu calea ferată pe alocuri. E un album melancolic, de stare. E un album care se risipă dacă nu-i e ascultată cu atenție poezia, fiindcă în primul rând e un album concept, o operă rap.
Povestea care încheagă cele 11 piese e a unui tip care se chinuie să recupereze 1000 de lire pierdute și să o împace în același timp și pe iubita lui. Oricât de aleatorie ar părea ideea, versurile devin gânduri familiare și situații cu care te poți identifica fără să realizezi măcar, iar dacă atmosfera albumului nu e în general chiar cea mai veselă, compensează ritmul atipic și haios, un pic contra timp, al lui Mike Skinner. A Grand Don’t Come For Free e al doilea lui album, a apărut în 2004 și a fost înregistrat într-un apartament din Londra cumpărat cu banii pe primul contract cu casa de discuri. Pentru stilul pe care îl îmbrățișează, de obicei arogant și agresiv, The Streets oferă printre cele mai prietenoase muzici pe care le cunosc, una care te înțelege dacă faci și tu același lucru. Duminică de la 14, pe Radio Guerrilla.
